Thierry Henry numește favoritele la câștigarea CM 2026: „Ea pe primul loc”

Thierry Henry // FOTO: Imago Images
Thierry Henry // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 04 iunie 2026, 08:59 / Actualizat joi, 04 iunie 2026 08:59

Thierry Henry (48 de ani), campion mondial cu Franța în 1998, a vorbit despre favoritele la câștigarea Cupei Mondiale din 2026 și a inclus-o și pe Portugalia pe lista echipelor care pot lupta pentru trofeul suprem.

Fostul atacant al Franței și-a exprimat încrederea în selecționata pregătită de Roberto Martínez (52 de ani), însă consideră că marea favorită rămâne chiar țara sa natală.

Franța, principala favorită în viziunea lui Henry

Înainte de startul turneului final găzduit de Statele Unite, Canada și Mexic, Henry a analizat șansele marilor forțe ale fotbalului mondial.

„Germania s-a calificat și asta este cel mai important. Uneori, cu mai puține așteptări, poți juca mai bine. Oricum, îi doresc tot binele lui Julian Nagelsmann și echipei sale, cu excepția cazului în care joacă împotriva Franței”, a glumit fostul internațional francez.

Întrebat despre favoritele sale, Henry a plasat Franța pe primul loc.

„Văd Franța pe primul loc, pe de o parte pentru că sunt francez, dar și pentru că am ajuns în ultimele două finale. Avem o echipă puternică”, a explicat acesta.

Pe lista pretendentelor la trofeu se regăsesc și Spania, Argentina, Portugalia și Anglia.

„Spania, Argentina, Portugalia și Anglia sunt candidate promițătoare. Surprize precum Norvegia sau Senegal sunt posibile. În ceea ce privește Germania, aștept să revină la cea mai bună formă a ei”, a adăugat Henry.

Henry îl vede pe Zidane succesorul ideal al lui Deschamps

Legenda fotbalului francez a comentat și schimbarea care se va produce pe banca tehnică a Franței după Cupa Mondială. Didier Deschamps va părăsi funcția de selecționer după 14 ani, perioadă în care a cucerit titlul mondial în 2018.

Favoritul pentru preluarea echipei este Zinedine Zidane, iar Henry consideră că alegerea este una firească.

„Zidane este ca un Dumnezeu în Franța, oamenii îl venerează. A câștigat Liga Campionilor de trei ori la rând cu Real Madrid, așa că este decizia logică și corectă”, a concluzionat Henry.

Citește și:
Răzvan Oaidă, prezentat oficial în Superligă!
Superliga
Răzvan Oaidă, prezentat oficial în Superligă!
Gibraltar tocmai a obținut cea mai mare victorie din ISTORIE!
Campionate
Gibraltar tocmai a obținut cea mai mare victorie din ISTORIE!
Mauro Icardi a scăpat! Verdictul judecătoarei a lăsat-o mască pe Wanda Nara
Stiri extrasport
Mauro Icardi a scăpat! Verdictul judecătoarei a lăsat-o mască pe Wanda Nara
Rămâne în Superliga! » Atacantul a semnat cu noul club: „Alte două echipe l-au dorit”
Superliga
Rămâne în Superliga! » Atacantul a semnat cu noul club: „Alte două echipe l-au dorit”
EXCLUSIV Clădire celebră din București transformată în apartamente
Profit.ro
EXCLUSIV Clădire celebră din București transformată în apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Se anunță telenovela verii! 3 echipe din Premier League se bat pe necunoscutul cotat la 500.000 de euro și aruncă sume exorbitante

Drama secretă a canoistului Cătălin Chirilă: tumoră, stări de dezechilibru și viză medicală retrasă! + Campionul mondial nu se dă bătut: „Încerc să-mi învăț creierul”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează