SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN 2026

Roger Federer revine pe teren la US Open: „Mi-a lipsit atmosfera”

Roger Federer la US Open în 2019 FOTO Imago Images
Roger Federer la US Open în 2019 FOTO Imago Images

Articol de - Publicat luni, 08 iunie 2026 20:23 / Actualizat luni, 08 iunie 2026 20:45

Roger Federer (44 de ani) va juca un meci demonstrativ la ediția din acest an a US Open, alături de trei jucători americani: Andre Agassi, Andy Roddick și John McEnroe.

Roger Federer se întoarce la New York pentru un meci demonstrativ care va avea loc pe Arena Arthur Ashe, cea mai mare din lume, pe 25 august, în săptămâna în care au loc calificările pentru al patrulea turneu de Mare Șlem al sezonului, care se va desfășura între 31 august și 13 septembrie.

Evenimentul se intitulează: „Roger Federer: O legendă se întoarce la New York”. Elvețianul s-a impus la US Open de cinci ori, toate consecutiv, între 2004 și 2008. De asemenea, a ajuns în finală în 2009 și 2015, pierzând în fața lui Juan Martín del Potro și a lui Novak Djokovic.

Federer așteaptă cu mare nerăbdare această revenire. „US Open a fost întotdeauna special pentru mine. Multe momente de neuitat din cariera mea s-au petrecut la New York, iar arena Arthur Ashe este un loc care înseamnă foarte mult pentru mine”, a spus Roger Federer.

Roger Federer: „Aștept cu nerăbdare să sărbătoresc acele amintiri”

Câștigătorul a 20 de trofee de Mare Șlem s-a retras oficial în 2022, la Laver Cup, deși nu mai jucase de la mijlocul lui 2021. „Mi-a lipsit atmosfera și să simt energia incredibilă pe care fanii o aduc în fiecare an. Revenirea pe Arthur Ashe și împărtășirea acestei seri cu Andy, Andre și John o fac și mai semnificativă. Aștept cu nerăbdare să sărbătoresc acele amintiri, să-i revăd pe fani și să ne bucurăm împreună de o seară foarte specială”, a subliniat elvețianul.

Federer a jucat ultima oară la US Open în 2019, ajungând până în sferturile de finală înainte de a pierde în fața lui Grigor Dimitrov într-un meci de cinci seturi.

Roger Federer a jucat împotriva lui Andre Agassi și Andy Roddick, învingându-i chiar și la New York în drumul său spre cele cinci trofee. Contra lui Andre are 14 partide, elvețianul impunându-se de 11 ori, iar contra lui Roddick s-au adunat 24 de confruntări, americanul impunându-se în trei dintre ele.

John McEnroe are patru trofee la New York, cucerite în 1979, 1980, 1981 și 1984. Andre Agassi s-a impus în 1994 și 1999, iar Andy Roddick este campionul din 2003

În ianuarie 2026, Roger Federer a disputat un meci de dublu demonstrativ la Australian Open alături de alți trei foști lideri mondiali : Andre Agassi și australienii Patrick Rafter și Lleyton Hewitt

Citește și:
Discurs rar întâlnit în Superligă: „Poate că nu merit colegi atât de buni”
Superliga
Discurs rar întâlnit în Superligă: „Poate că nu merit colegi atât de buni”
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Superliga
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
Special
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează