Articol de Ionuţ Iordache, Sergiu Alexandru - Publicat miercuri, 10 iunie 2026, 11:32 / Actualizat miercuri, 10 iunie 2026 11:33
Adriana Popeanu este unul dintre miile de români care au ales să locuiască în Mexic, unde și-a ales o carieră în arte. Iar într-un dialog cu Gazeta Sporturilor a povestit cum a ajuns în Mexic, cum e viața într-un oraș care are 22,5 milioane de locuitori, cu tot cu zonele adiacente, și ce a surprins-o la ultima vizită în țară.
- Sergiu Alexandru și Ionuț Iordache (foto) se află la Campionatul Mondial și vor semna corespondențe speciale pentru Gazeta Sporturilor pe durata turneului final din Mexic, Canada și SUA
Sunt 11.164 de kilometri între Năvodari, orașul în care a copilărit Adriana Popeanu, și Ciudad de Mexico, metropola pe care de 17 ani o numește casă. Spune că a venit aici, din București, pentru că „aveam nevoie de o schimbare drastică” și că mexicanii au primit-o imediat cu brațele deschise.
În interviul acordat jurnaliștilor Gazetei Sporturilor prezenți la Campionatul Mondial, Adriana a povestit care au fost primele impresii în Mexic, cum s-a acomodat cu mâncarea și obiceiurile și cum e viața în comparație cu România.
VIDEO. Adriana Popeanu, de 17 ani în Mexic: „Simțeam că am nevoie de o schimbare drastică în viața mea”
- Sunteți de 17 ani în Ciudad de Mexico. Cum ați luat decizia de a veni aici, la mii de kilometri distanță?
- Nu a fost o decizie ușoară. Simțeam că am nevoie de o schimbare drastică în viața mea în acea perioadă. Iar drumul vieții m-a adus în Mexic. Am profitat de ocazie. Când am ajuns aici a fost foarte interesant. E foarte departe de casă și e diferit din punct de vedere cultural. Deși avem și lucruri în comun. La început mi-a fost un pic greu cu mâncarea, mai ales. Dar oamenii sunt drăguți și amabili. M-au primit călduros și am avut curiozitatea să stau mai mult și să cunosc mai mult. Și uite așa au trecut 17 ani.
- Care a fost primul impact?
- Era ceva necunoscut. Cu mâncarea a fost puțin greu. Veneam după un drum lung și îmi era foame, iar cei de aici m-au dus să mănânc tacos, specialitatea lor. A fost curios pentru mine. Nu știam cum să mănânc. Nu auzisem atunci de tacos în România. Și a trebuit să mă învețe. „Cu mânuța se mănâncă”. Și mi-a plăcut. Eu sunt de la țară, ca să zic așa. Vin dintr-un orășel mic și acolo lumea nu e pretențioasă.
- O trecere mare de la Năvodari la Ciudad de Mexico.
- Înainte de Mexic, am stat șase ani în București. A fost un fel de pregătire pentru trecerea la un oraș mai mare. Dar și la București a fost o trecere mare, de la Năvodari. Am stat șase ani, a fost frumos.
- Cu limba cum v-ați descurcat?
- Nu știam spaniolă. În adolescență erau multe telenovele la noi, la televizor. Mă mai uitam și, când am ajuns aici, mai înțelegeam cât de cât. Dar nu știam să vorbesc. Am făcut niște cursuri la UNAM, adică Universitatea Națională. Au cursuri de spaniolă pentru străini. Am stat șase luni să învăț să scriu, să citesc, să vorbesc. Mi-au plăcut mult profesorii. Eram străini din toată lumea. Ne-au ținut cursuri de istorie, geografie, dans. Să înveți tradiții. Am învățat mult. Iar cel mai mult am învățat conviețuind cu ei.
- Ce vă place cel mai mult?
- Sunt oameni drăguți, amabili și atenți. Ca străin, te ajută să te adaptezi. Îți oferă casa lor. Deși sunt perioade grele și mi se face dor de România și de familie, mexicanii îmi alină acest dor. Mă fac să mă simt ca și cum aș fi din familia lor. Îmi ofereau mereu ce făceau de mâncare, mă primeau la ei acasă.
- Și ce nu vă place?
- Traficul. Pot face o oră și jumătate pe un drum de 20 de minute. Iar acum, cu Mondialul, o să fie și mai mare haosul. Dar o să fie frumos.
„Prin actorie, m-am descoperit pe mine”
- Aici ați început o carieră în arte.
- Da, a fost foarte interesant. În România niciodată nu m-am gândit să am o carieră în arte. Am studiat Istoria, în București. De mică îmi plăcea să dansez și să cânt prin casă, dar nu am fost niciodată îndrumată pe acest drum artistic. În Mexic am descoperit că îmi place foarte mult.
- Cum ați început cariera? Ce ați făcut de-a lungul anilor?
- Am făcut cursuri la școală aici. La început nu știam dacă vreau să fiu actriță, îmi era teamă. Eram într-o perioadă dificilă din viața mea. Nu mai eram sigură că vreau să stau aici și că îmi găsesc locul. Mă gândeam să mă întorc în România, dar mi-au ieșit în cale aceste cursuri. Mi-au plăcut foarte mult și am început să mă descopăr, să mă cunosc. Am învățat că, pentru a interpreta un personaj, trebuie să intru în mintea lui, să știu ce viață trăiește și cum gândește. Așa cum trebuia să descopăr un personaj, așa m-am descoperit pe mine. Am făcut multe piese de teatru, am jucat-o pe Dulcinea într-o adaptare mexicană după Don Quijote. Am luat și lecții de canto pentru că era un musical. Până în ziua de azi m-am bucurat de diferite piese de teatru.
- Iar acum?
- De doi ani lucrez la o casă de producție, care se ocupă de proiecte cu teme sociale. În teatru și film. Chiar și fotografie. Am început să învăț cum se lucrează într-o producție de film. Recent am participat la producția filmului „La Familia Perfecta”. Am început în 2024 și am lucrat în preproducție, producție și postproducție. Și am făcut și dublaj la anumite personaje, am înregistrat anumite voci. Lucrez și în alte proiecte ca actriță de dublaj, în serii care apar pe Netflix sau Disney. Iar filmul „Familia Perfectă” a intrat recent pe Amazon Prime. Am câștigat multe festivaluri în toată lumea. Chiar și Festivalul Wallachia, din România. Am fost mândră de mine.
- Despre ce este vorba în film?
- Este vorba despre o familie mexicană, de clasă medie. Toată acțiunea se desfășoară după pandemia de Covid, după ce toată lumea a fost închisă în casă. După această perioadă au apărut tot mai multe boli mintale, precum anxietatea sau depresia. Iar în acest film fiecare membru al familiei suferă de o boală. Tatăl suferă de stres, mama este depresivă și alcoolică, o fată suferă de bulimie, alta are anxietate, iar cel mai mic dintre copii suferă de tehnodependență. Iar în timpul filmului se poate vedea de ce suferă fiecare și se observă lipsa comunicării în familie. În ziua de azi suntem prea ocupați, suntem deconectați unii de alții. Este un film dramatic. Și are un subiect universal, care se aplică în toată lumea. În general, tratăm astfel de subiecte. Avem proiecte legate de problemele sociale. Iar acum UNESCO e interesată de proiectele noastre și vom avea o discuție cu reprezentații UNESCO.
- Ce alte proiecte de acest gen mai aveți?
- Am făcut acum o lună un scurtmetraj despre băieții care sunt abandonați de tați. Se numește „Mii de avioane și aceeași dorință”. Este o mare problemă în Mexic. În general, sunt multe fete tinere care rămân însărcinate. Iar băieții pleacă, nu sunt responsabili să fie tați. În Mexic se vorbește mult despre femei acum, femeile își cer drepturile, pentru că au avut multe probleme în ultimii ani. Și reușesc să obțină drepturi, s-a redus diferența dintre femei și bărbați. Deși Mexicul este în continuare o țară „machistă”, femeile au tot mai multă putere. Încă nu este egalitate, dar lucrurile merg bine. Ca să revenim la subiectul scurtmetrajului, ne-am dat seama că nu se vorbește despre bărbați. Ei nu au voie să plângă, să-și exprime sentimentele. Și am căutat cauza violențelor din țară și ne-am dat seama că au o legătură cu abandonul. Pe mulți dintre acești copii abandonați îi recrutează narcotraficanții. Îi învață să folosească armele. Este o problemă foarte gravă în Mexic, despre care nu prea se vorbește. Noi asta încercăm prin aceste proiecte, vrem să vorbim despre subiectele delicate.
- E Ciudad de Mexico un oraș sigur?
- În general, este destul de sigur. Depinde și de zonă. Pe la marginea orașului nu este recomandat să umbli. Nici măcar ziua. Dar, în general, este destul de sigur. Sunt alte orașe în țară unde nu este recomandat să mergi. Sunt aici de 17 ani și nu am pățit nimic. Am auzit povești despre telefoane furate, mașini furate sau amenințări cu arma. Poate am un înger păzitor.
În Mexic sunt multe locuri frumoase. Am vizitat mult, am cunoscut mult din țară. Cei care vor pot să vină. Sunt multe locuri frumoase. Nu sunt doar «Narcos». Sunt multe părți bune în Mexic. Mâncarea este foarte bună, oamenii sunt foarte amabili. Poți să mergi oricând la plajă. Acum plouă mult, sunt multe furtuni. Vara plouă mult
– Adriana Popeanu
„Sunt multe proteste violente înainte de Mondial”
- Care este atmosfera înainte de Campionatul Mondial?
- S-a schimbat un pic atmosfera în zilele acestea. Guvernul a început să înfrumusețeze totul, să vopsească gardurile și pereții. Se lucrează mult.
- Există și nemulțumiri?
- În general, când sunt evenimente de asemenea magnitudine, profită cei care sunt nemulțumiți. Acum profesorii își cer anumite drepturi. Au făcut manifestații, unele destul de violente, în centru. Au amenințat că și în ziua primului meci vor face la fel. Li s-au alăturat mai mulți oameni. Se așteaptă să fie o atmosferă tensionată, așa că Guvernul trebuie să facă cele necesare pentru a-i liniști. De când sunt aici, nu am văzut proteste atât de violente ca cele de acum.
„Utilitățile sunt foarte ieftine. Mexicanii plătesc foarte rar”
- Este scump Mexicul?
- Unele lucruri da. Ca să cumperi un apartament este scump. Nu oricine își permite. Capitala este scumpă. Pe la periferie sunt mai accesibile.
- Chiria?
- Depinde. Este o zonă aici unde de mulți ani vin străinii și locuiesc acolo. Și au început să crească mult prețurile. Poți plăti foarte mult pentru o cămăruță acolo. Într-o zonă plătești 1.000 de pesos (260 de lei), iar în acea zonă plătești multe mii de pesos. Și au fost multe proteste. S-a tot cerut plecarea străinilor.
- Utilitățile cât costă?
- În comparație cu România, sunt foarte ieftine. Mai ales că iarna nu ai nevoie de căldură. Mulți dintre ei nu plătesc câte un an utilitățile. Și nu pățesc nimic. Vin autoritățile, te amenință că îți taie curentul sau apa, dar mexicanii găsesc o cale. Dacă le taie curentul, se racordează ei în ziua următoare.
„Am simțit că lumea care a rămas în România a rămas cu aceeași mentalitate”
- Când ați fost ultima dată în România?
- Acum trei ani. În 17 ani am fost de trei ori. O să încerc să mă duc mai des. Mereu când mă duc văd schimbări, mai ales la familie. Mereu când mă duc văd ceva nou.
- Schimbări în bine sau în rău?
- În Năvodari, lumea mi s-a părut cum am lăsat-o. A fost foarte ciudat. Deși orașul s-a schimbat. Este mai modern, dar lumea care a rămas acolo am simțit că este la fel. M-am întâlnit cu două prietene și m-am simțit ca și cum ne-am fi văzut ieri. Pe de o parte a fost bine, vorbeam ca și cum nu au trecut anii, dar a fost și ciudat să văd că aveau aceeași mentalitate. Mi-am dat seama că cei care ieșim din țară și cunoaștem alte culturi ne mărim orizonturile. Cei care rămân, fără să judec, rămân la fel. Gândesc la fel și nu au nicio viziune despre cum ar putea fi lucrurile altfel. Plecând din țară, m-am descoperit pe mine. Am învățat lucruri despre mine.
- V-ați mai întoarce în România?
- Visul meu este să trăiesc câțiva ani în mai multe țări. Nu știu dacă este posibil. Dar, da. M-aș întoarce în România dacă așa voi simți. Este țara mea. Îmi este dor de multe.
- Vă mulțumim frumos.
- Și eu vă mulțumesc. M-am simțit mai aproape de casă, de România.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
