Articol de Cezar Titor, Andrei Furnigă (video) - Publicat vineri, 12 iunie 2026, 02:19 / Actualizat vineri, 12 iunie 2026 04:20
GSP a vizitat șantierul viitorului stadion din Pitești și a găsit mai mulți muncitori lucrând de zor, la 30 de grade, la una dintre cele mai mari investiții aflate în prezent în execuție în infrastructura sportivă din România. La aproape jumătate de an de la startul oficial al lucrărilor, proiectul a depășit faza demolării și a săpăturilor, intrând deja în etapa de realizare a structurii de rezistență.
Pe amplasamentul fostului stadion „Nicolae Dobrin” se pot observa fundațiile turnate pentru viitoarea arenă, zeci de carcase din armătură pregătite pentru stâlpi și grinzi, dar și primele elemente verticale din beton care încep să contureze viitoarea construcție. Mai multe macarale-turn domină șantierul, în timp ce echipele de muncitori lucrează simultan în diferite zone ale complexului.
FOTO. Care este stadiul lucrărilor la noua arenă din Pitești
Cantitățile impresionante de fier-beton, cofrajele montate și suprafața uriașă excavată oferă deja o imagine a dimensiunilor pe care le va avea noul stadion. În unele sectoare sunt vizibile viitoarele corpuri ale arenei, cu stâlpi și pereți din beton ridicați peste nivelul fundațiilor.
Deocamdată, arena este departe de imaginea finală pe care o vor vedea suporterii, însă șantierul arată că proiectul a intrat într-o etapă importantă, în care infrastructura subterană și structura de bază încep să prindă contur.
15.000 de locuri și standard UEFA 4 pentru FC Argeș
Noua arenă va fi clasificată la standardul UEFA 4 și va avea o capacitate de 15.200 de locuri, toate acoperite.
Lucrările au început oficial în ianuarie 2026, iar durata de execuție este estimată între 26 și 36 de luni. În scenariul optimist, stadionul ar urma să fie inaugurat în primăvara anului 2028. Până atunci, FC Argeș, revelația sezonului recent încheiat de Superligă, va continua să-și dispute meciurile considerate „acasă” la Mioveni.
Complexul va ocupa aproximativ 71.000 de metri pătrați și este construit pe locul vechiului stadion din Trivale, demolat în perioada 2023-2025.
100 de milioane de euroeste estimarea pentru investiția de la stadionul din Pitești, finanțarea fiind făcută exclusiv prin CNI (Compania Națională de Investiții).
Proiectul promite și câteva premiere pentru infrastructura sportivă din România. Arena va fi prima care va funcționa exclusiv cu energie regenerabilă în timpul meciurilor, iar fațada va integra o tehnologie LED modernă.
Pe lângă stadionul propriu-zis, complexul va include un muzeu dedicat clubului FC Argeș, spații comerciale și restaurante, săli pentru sporturi precum boxul, judo și karate, precum și o sală multifuncțională destinată diferitelor evenimente.
Pentru suporteri, experiența va fi radical diferită față de cea oferită de vechiul stadion. Arena va fi construită fără pistă de atletism, iar tribunele vor fi amplasate foarte aproape de suprafața de joc.
Terenul va beneficia de gazon hibrid și de sisteme moderne de drenaj, încălzire și irigare automată. În cadrul complexului va funcționa și un centru de excelență pentru juniori, dotat cu spații de cazare, săli de curs și facilități pentru recuperare medicală.
Zona media va respecta standardele internaționale și va dispune de 100 de locuri pentru presă, studiouri TV cu vedere spre teren și o sală de conferințe modernă. În plus, stadionul va avea 14 loje VIP, o zonă generoasă de hospitality și o parcare cu aproximativ 457 de locuri, inclusiv pentru autocare și mașini de transmisiuni TV.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.