INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECIZIE

Arbitrul somalez expulzat de Trump de la Mondial a fost premiat de UEFA cu un supermeci!

Omar Abdulkadir Artan, primit ca un erou la revenirea în Somalia, la Mogadishu. Foto: Imago Images
Omar Abdulkadir Artan, primit ca un erou la revenirea în Somalia, la Mogadishu. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 11 iunie 2026, 16:23 / Actualizat joi, 11 iunie 2026 16:24

UEFA a anunțat că arbitrul somalez Omar Artan a fost ales pentru a conduce Supercupa Europei, ca o consolare după ce acestuia i-a fost interzis accesul în Statele Unite, unde urma să arbitreze la Campionatul Mondial.

Cel mai recent scandal de la Campionatul Mondial l-a avut în prim-plan pe arbitrul somalez Omar Artan. Acestuia nu i-a fost permis accesul pe teritoriul Statelor Unite și a fost expulzat imediat, întorcându-se cu avionul la Mogadishu (Somalia).

Oficialii americani au justificat miercuri expulzarea lui Artan, susținând că aveau „motive foarte întemeiate” pentru aceasta. Un oficial al Departamentului de Stat american ar fi menționat „legături cu presupuşi membri ai unor organizații teroriste”.

Premiu de consolare pentru Omar Artan de la Aleksander Ceferin

Interogat timp de 11 ore de către autorități, el a fost apoi plasat într-o celulă înainte de a fi expulzat de pe teritoriul american, iar ieri a ajuns acasă. Acolo a primit o veste importantă din partea UEFA: delegarea la Supercupa Europei.

Arbitrul somalez expulzat de Trump de la Mondial a fost premiat de UEFA cu un supermeci!
Somalezul Omar Abdulkadir Artan, cel mai bun arbitru african, n-a putut intra în SUA pentru a oficia la CM 2026

Finala este programată pe 12 august, la Salzburg, unde vor juca câștigătoarea UEFA Champions League, Paris Saint-Germain, și câștigătoarea UEFA Europa League, Aston Villa.

Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat că Omar Artan este „un arbitru tânăr, dar deja foarte experimentat”, care s-a afirmat la cel mai înalt nivel competițional al fotbalului african, subliniind că fotbalul are rolul de a conecta oamenii și de a promova respectul reciproc.

A fost cel mai bun arbitru în 2025, în CAF

Conform anunțului UEFA, decizia de a-l delega pe Artan la Supercupa Europei se înscrie în cadrul Memorandumului de Înțelegere semnat recent între UEFA și CAF, care vizează consolidarea cooperării între cele două instituții.

Arbitrul somalez expulzat de Trump de la Mondial a fost premiat de UEFA cu un supermeci!
Imagine cu sosirea lui Omar Artan în Mogadishu (Somalia). Foto: X

Omar Artan s-a impus în ultimii ani drept unul dintre arbitrii de referință la nivel internațional, fiind inclus pe lista FIFA încă din 2018.

Printre meciurile importante oficiate de acesta se numără și manșa secundă a finalei CAF Champions League din sezonul 2025/26. Performanțele sale au fost recompensate în 2025, când a primit distincția „Arbitrul Anului” din partea CAF (Confederația Africană de Fotbal).

Citește și:
Mexic – Africa de Sud » Așteptarea a luat sfârșit: începe cel mai mare Campionat Mondial din istorie! Reporterii GSP transmit din Ciudad de Mexico
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mexic – Africa de Sud » Așteptarea a luat sfârșit: începe cel mai mare Campionat Mondial din istorie! Reporterii GSP transmit din Ciudad de Mexico
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Superliga
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Lovitură în Superliga! Tatăl lui Eissat, Sorin Blejnar și Tăriceanu vor să cumpere clubul: „Am avut primele discuții”
Superliga
Lovitură în Superliga! Tatăl lui Eissat, Sorin Blejnar și Tăriceanu vor să cumpere clubul: „Am avut primele discuții”
Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”
Gigafabrică de miliarde euro în România
Profit.ro
Gigafabrică de miliarde euro în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”

Impact MAJOR în Superliga! » FIFA a aprobat două noi reguli parcă făcute special pentru fotbalul românesc


Comentarii (2)
Danpinalty
Danpinalty  •  11 Iunie 2026, 18:02

cu alte cuvinte, uefa si ceferin se pricep ei mai bine decat cia si mosad cine e baiat bun si cine nu, no? niste neica nimeni care se baga aiurea in seama, ca ei au bodyguarzi si private security, si cand se mai intampla cate ceva "thoughts and prayers" si mars saracilor de langa mine ca saracia e contagioasa

FC.SteauaB
FC.SteauaB  •  11 Iunie 2026, 17:40

Seamana cu vini jr.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează