FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

PCH, comunicat violent după ce Dinamo le-a propus grevă japoneză: „Lăsați nemulțumirea să se manifeste natural” » Încheiere macabră

Articol de - Publicat joi, 18 iunie 2026, 14:07 / Actualizat joi, 18 iunie 2026 14:57

Peluza Cătălin Hîldan, principalul grup de suporteri al celor de la Dinamo, a oferit o reacție după ce clubul le-a sugerat fanilor nemulțumiți de ultimele decizii cum să protesteze. Comunicatul s-a încheiat cu un mesaj macabru.

CONTEXT:

  • Totul a început de la decizia clubului de a schimba stema echipei. Suporterii au fost nemulțumiți că nu au fost consultați în această decizie și s-au poziționat contra noii identități vizuale.

  • Peluza Sud a boicotat complet ultimele meciuri ale „câinilor” din finalul de campionat, în timp ce PCH a stat un meci în afara stadionului, iar apoi ales să vină la meci, dar să intre în tribune abia din minutul 10 al partidei. Acest comportament a fost aspru criticat de oficialul Andrei Nicolescu.

Comunicatul celor din PCH: „Poate nu realizați, dar noi am fost aici înaintea voastră și vom rămâne aici și după voi”

PCH, comunicat violent după ce Dinamo le-a propus grevă japoneză: „Lăsați nemulțumirea să se manifeste natural” » Încheiere macabră
Peluza Cătălin Hîldan, goală la startul meciului Dinamo - CFR Cluj

„Protestul japonez a început...

...Acum ceva timp chiar, până să apară recomandarea oficială a modului în care putem fi nemulțumiți. Căci, aparent, oamenii care au luptat pentru un Dinamo puternic și, pentru voi, marketabil, au nevoie de metode de manifestare a nemulțumirii.

Ba chiar am respectat indicațiile voastre înainte ca ele să vină sub formă de instrucțiuni și am practicat ceea ce japonezii numesc Jigen suto. Ce este jigen suto?

Jigen suto este un termen japonez care înseamnă literalmente „grevă limitată în timp” sau „grevă cu durată determinată”. Cuvântul jigen înseamnă „limită de timp” sau „programat pe o anumită durată”, iar suto este abrevierea japoneză pentru „grevă” (de la sutoraiki = strike).

Desigur, nu asta ne-a fost intenția, dar iată-ne ajunși peste noapte samurai, respectând ordinele împăratului înainte ca acestea să fie enunțate.

Poate nu realizați, dar noi am fost aici înaintea voastră și vom rămâne aici și după voi. Iar dacă voi ați găsit aici un pământ fertil pentru afaceri este pentru că noi l-am păstrat și l-am udat atunci când alții încercau să îl pârjolească.

Astfel, lăsați nemulțumirea poporului dinamovist să se manifeste natural, nu dictați voi sentimentele celor păstrează viu spiritul acestui club. În schimb, asumați-vă eșecurile și faceți tot ceea ce ține de voi ca greșelile să fie reparate în cel mai scurt timp, nu veniți să dați indicații sentimentale.

Apropo, ați auzit de harakiri?”, a fost comunicatul celor din PCH.

  • Harakiri reprezintă un ritual japonez de sinucidere specific samurailor, asociat cu onoarea în cultura japoneză. Presupunea tăierea abdomenului cu o sabie scurtă.

Echipamentele lui Dinamo pentru următorul sezon

+34 FOTO
Citește și:
Cea mai frumoasă fană a lui Inter: „Când am ajuns în Italia, prietenii mi-au spus: trebuie să alegi între cele două”
Campionate
Cea mai frumoasă fană a lui Inter: „Când am ajuns în Italia, prietenii mi-au spus: trebuie să alegi între cele două”
Verdict necruțător la CEDO în procesul excluderii lui FCU Craiova din 2011! + Ce a decis instanța de la Strasbourg în litigiul deschis de Adrian Mititelu
Special
Verdict necruțător la CEDO în procesul excluderii lui FCU Craiova din 2011! + Ce a decis instanța de la Strasbourg în litigiul deschis de Adrian Mititelu
„Așa ceva nu se mai face de 20 ani! Ce, ești la bar?!” » Comentariul lui Van der Vaart despre Olanda - Japonia a stârnit o furtună în Europa
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Așa ceva nu se mai face de 20 ani! Ce, ești la bar?!” » Comentariul lui Van der Vaart despre Olanda - Japonia a stârnit o furtună în Europa
Răsturnare de situație la FCSB! Decizia lui Gigi Becali în privința acțiunilor
Superliga
Răsturnare de situație la FCSB! Decizia lui Gigi Becali în privința acțiunilor
FOTO Noua Dacia electrică: a fost anunțat oficial numele. Mașina va fi fabricată în Slovenia
Profit.ro
FOTO Noua Dacia electrică: a fost anunțat oficial numele. Mașina va fi fabricată în Slovenia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jeremy Clarkson, legenda „Top Gear”, a dezvăluit că are cancer: „Dacă tratamentul merge, ne vedem în sezonul 6. Dacă nu, nu”

Fiica de 23 de ani a fostului internațional vrea să dea peste cap „Insula iubirii”


Comentarii (8)
jony1973
jony1973  •  18 Iunie 2026, 16:41

Nu este o stema deosebita, dar pusa pe tricouri nu mai pare atat de urata. Eu zic ca este OK! Important este sa vina 5-6 jucatori de valoare, neaparat un portar, fundas central si doi atacanti.

RockyIV
RockyIV  •  18 Iunie 2026, 16:28

Ăștia ce n-au bani decât de semințe, dau sfaturi si indicații celor ce susțin echipa cu milioane de Euro?

ionelvancea74
ionelvancea74  •  18 Iunie 2026, 16:18

:))))

Vezi toate comentariile (8)
Comentează