FOTBAL  »  Superliga  »  ACCIDENTARE

Markovic a semnat cu Botoșani, dar a picat vizita medicală » Valeriu Iftime: „L-am trimis la București”

Markovic a semnat cu Botoșani, dar a picat vizita medicală // FOTO Imago Images
Markovic a semnat cu Botoșani, dar a picat vizita medicală // FOTO Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 19 iunie 2026, 13:58 / Actualizat vineri, 19 iunie 2026 13:58

Jovan Markovic (25 de ani) este noul atacant al celor de la FC Botoșani, însă transferul nu a fost încă anunțat oficial de club, din cauza unor probleme medicale descoperite la controlul efectuat după semnarea actelor.

Chiar dacă atacantul nu a fost prezentat de moldoveni, patronul Valeriu Iftime a confirmat că înțelegerea a fost parafată, însă validarea definitivă depinde de recuperarea fotbalistului.

Valeriu Iftime, despre situația lui Jovan Markovic: „Este fotbalistul nostru, condiționat de starea medicală”

Finanțatorul botoșănenilor a explicat că Markovic se confruntă cu urmările accidentărilor vechi și a fost trimis la București pentru investigații suplimentare.

„Markovic are o accidentare și i-am dat termen trei săptămâni să știm exact care este starea lui. A fost la București, pare că este ok. Am semnat, să spunem așa, dar așteptăm să finalizăm totul după această perioadă de timp.

Este fotbalistul nostru, condiționat însă de starea medicală. A avut o ruptură musculară mai veche, cred că nu a fost tratată cum trebuie. Poate nu a știut copilul…

E super fain ca om, îmi place mult și vreau să-l aduc. O să fie al nostru, sunt convins de asta. L-am trimis la București, iar abia de luni începe să alerge”, a declarat Valeriu Iftime pentru digisport.ro.

Istoricul medical i-a afectat serios cariera

Deși era considerat unul dintre cei mai talentați atacanți ai generației sale, Markovic a avut parte de numeroase probleme medicale. Atacantul a trecut deja prin cinci operații la genunchi, la doar 25 de ani.

Primele intervenții au apărut încă din perioada petrecută la juniorii Universității Craiova, iar problemele au continuat și la nivel de seniori. În septembrie 2022, în timpul unei acțiuni a naționalei de tineret, Markovic a suferit o accidentare musculară serioasă și a fost schimbat după doar 35 de minute.

Împrumutat în vara lui 2024 la Hermannstadt, atacantul s-a accidentat grav încă din etapa a treia a campionatului, într-un meci contra Unirii Slobozia. Diagnosticul a fost leziune de menisc, iar în septembrie 2024 a fost operat pentru a cincea oară la genunchi, la o clinică din Roma.

Problemele nu s-au oprit însă acolo. În momentul în care se pregătea să revină pe teren și să plece în cantonamentul de iarnă, accidentarea a recidivat, iar Markovic a ratat restul sezonului.

În sezonul precedent, atacantul a jucat pentru Farul Constanța, unde nu a reușit să se impună. În tricoul formației de la malul mării a adunat 21 de apariții oficiale, reușind să înscrie șase goluri și să ofere o pasă decisivă.

Citește și:
Apariție incendiară! Cea mai frumoasă fotbalistă din România a făcut senzație pe plajă
Fotbal feminin
Apariție incendiară! Cea mai frumoasă fotbalistă din România a făcut senzație pe plajă
Război pentru putere în fotbalul românesc » Justin Ștefan, discurs fără precedent: „Plec! Nu văd de ce aș mai rămâne în acest mecanism”
Superliga
Război pentru putere în fotbalul românesc » Justin Ștefan, discurs fără precedent: „Plec! Nu văd de ce aș mai rămâne în acest mecanism”
A impresionat în Superligă și este dorit la campioana Bulgariei! Prețul? 1 milion de euro
Superliga
A impresionat în Superligă și este dorit la campioana Bulgariei! Prețul? 1 milion de euro
„Am un feeling că nu se mai întoarce!” » MM Stoica anticipează un nou scandal de proporții la FCSB, cu vedeta de 2.000.000 €
Superliga
„Am un feeling că nu se mai întoarce!” » MM Stoica anticipează un nou scandal de proporții la FCSB, cu vedeta de 2.000.000 €
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Profit.ro
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (3)
istet10
istet10  •  19 Iunie 2026, 16:44

Cand nu va mai avea probleme cu cantarul, vor disparea si alea medicale.

OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  19 Iunie 2026, 16:15

Markovici este cel mai bun varf de atac roman ...insa nimeni nu recunoaste asta ...Ieftine a fost bine sfatuit ...

dimco61
dimco61  •  19 Iunie 2026, 14:51

La Farul,fiind folosit putine minute in 21 de meciuri,tot a inscris 6 goluri.Lukic la Craiova,folosit aproape mereu titular,a inscris doua goluri in doi ani.De Elvir nu mai spun,fiindca pe el l-au iubit toti craiovenii si l-au asteptat sa-si revina atatia ani.Dar el,cel putin,s-a accidentat grav jucand pentru Craiova.Markovic si acum ar fi mai util la Craiova decat Etim!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează