INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2026  »  FRANȚA - SPANIA

Deschamps a spus dacă Mbappe poate intra cu Spania: „Vă raportați la ce s-a întâmplat la antrenament?”

Kylian Mbappe // foto: Imago Images
Kylian Mbappe // foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 14 iulie 2026 07:40 / Actualizat marti, 14 iulie 2026 09:25

Selecționerul Franței, Didier Deschamps, asigură că atacantul Kylian Mbappe (27 de ani) poate juca în această seară contra Spaniei, în semifinalele Campionatului Mondial.

Golgheterul Franței și al competiției, cu 8 goluri înscrise până acum, Kylian Mbappe a ieșit în minutul 77 al „sfertului” cu Maroc, acuzând dureri la gleznă după ce a fost lovit de un adversar.

El a transmis că nu este nimic grav, dar publicația franceză RMC Sport a dezvăluit că decarul francez nu a făcut tot antrenamentul de luni după-amiază alături de colegii lui și că în minutele în care s-a antrenat, a părut să resimtă ceva disconfort la gleznă.

Didier Deschamps, despre Kylian Mbappe: „Este bine, la 100%”

Cu francezii îngrijorați că al lor căpitan nu va putea juca împotriva Spaniei, Deschamps a asigurat ceva mai târziu, în cadrul conferinței de presă, că Mbappe este bine.

Kylian este bine, la 100%. Dacă vă raportați la ce s-a întâmplat la antrenament, el, precum ceilalți, are dreptul să joace 10 minute în joc de 20 în timpul exercițiului”, a transmis Deschamps, citat de The Athletic.

„Tchouameni este disponibil”

Și colegul lui Mbappe de la Real Madrid, „închizătorul” Aurelien Tchouameni, va fi disponibil în această seară, deși nu s-a refăcut complet, conform spuselor selecționerului.

„Chiar dacă a fost pe bancă la ultimul meci, riscul era încă mare. Astăzi este mai bine. Nu voi spune că s-a refăcut 100%, dar este disponibil”, a afirmat Deschamps.

Tchouameni nu a jucat în precedentele două partide, 1-0 cu Paraguay și 2-0 cu Maroc, locul lui în primul „11” fiind luat de Manu Kone de la AS Roma. Cel mai probabil, tot Kone va juca din primul minut și contra Spaniei.

Spania poate aplica multă presiune, dar și noi suntem o echipă care are nevoie de minge. Va fi o luptă pentru controlul jocului.

- Didier Deschamps

Citește și:
Răzvan Zăvăleanu dezvăluie amploarea problemelor de la CFR Cluj: „Putem vorbi de 4-5 ani de insolvență, datoriile sunt mult mai mari!”
Superliga
Răzvan Zăvăleanu dezvăluie amploarea problemelor de la CFR Cluj: „Putem vorbi de 4-5 ani de insolvență, datoriile sunt mult mai mari!”
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
Campionate
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
Juventus și un titular al naționalei vin la București să joace Europa League în Giulești!
Europa League
Juventus și un titular al naționalei vin la București să joace Europa League în Giulești!
Tragedie în fotbal » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
Superliga
Tragedie în fotbal » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează