Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 17 iulie 2026 21:05 / Actualizat vineri, 17 iulie 2026 21:54
La 19 ani după acea fotografie, cu tânărul Lionel Messi făcând baie unui nou-născut de la periferia Barcelonei pe nume Lamine Yamal, cei doi se întâlnesc din nou la New York, pentru o treabă bărbătească cu mult mai serioasă, în joc fiind titlul mondial, în finala Spania - Argentina.
Ne întoarcem în 2007. Messi, pe atunci în vârstă de 20 de ani, era deja considerat unul dintre cei mai buni tineri jucători, și Lamine Yamal era un bebeluș. Amândoi au pozat la o ședință foto caritabilă pentru Barcelona și UNICEF. Într-o fotografie, Lionel o ajută pe mama lui Yamal să-l spele pe viitorul star, în vârstă de 6 luni, într-o cădiță mică albastră de plastic.

„Ideea era să transmit un sentiment de umanitate prin copii și fotbaliști și de incluziune pentru cei cu probleme sociale”
„Fotograful Joan Monfort a spus că Lamine i-a furat inima lui Messi pentru că zâmbea mereu”, a declarat Laia Ruich, de la filiala catalană a UNICEF.
Familia lui Yamal a participat și a câștigat o tombolă, având ocazia să pozeze cu un jucător al Barcelonei pentru calendarul UNICEF din 2008 (fotografia a fost alocată pentru luna ianuarie). Jumătate din banii obțiuți din vânzări au fost destinați finanțării proiectelor care susțin drepturile copiilor și le satisfac nevoile de bază.
Când eram mic, aveam doar familia, o minge, parcul și un vis. Jocul de fotbal mi-a oferit structură, sentimentul de apartenență, speranța pentru viitor. Știu cât de important este penru copii să aibă un loc sigur unde să se joace, să se bucure pur și simplu de copilărie, să descopere lumea, să crească și să-și dezvolte imaginația
- Lamine Yamal, extrema dreaptă a Spaniei, înainte de CM 2026
Messi e un susținător al UNICEF din 2004, iar șase ani mai târziu a devenit ambasador al bunăvoinței. Imediat după numirea sa, a călătorit în Haiti pentru a atrage atenția publicului asupra situației dificile a copiilor din țară, după cutremurul devastator.

După multă vreme, fotograful care a lucrat ani de zile la ziarul Sport din Barcelona a revenit cu detalii neștiute: „Messi este un băiat destul de introvertit, timid. A ieșit din vestiar și s-a trezit în fața unei cădi'e de plastic pline cu apă, cu un nou-născut înăuntru.
A fost complicat. La început nici măcar nu știa cum să-l țină în brațe! Nu credeam în destin, dar acum cred”, recunoaște Monfort, amintindu-și: „Ideea era să transmit un sentiment de umanitate prin intermediul copiilor și al fotbaliștilor. Se apropia Crăciunul, iar mesajul era unul de incluziune pentru cei cu probleme sociale.
„Nu mai fotografiasem niciodată un nou-născut sau un bebeluș. Atunci mi-a venit ideea cu cădița albastră și cu rățușca”
Când m-au sunat să-mi spună că a doua zi va trebui să joc de-a Messi cu copilul, eu îi făceam baie fiicei. Am întrebat câți ani are băiatul care îl însoțea pe Leo și, când mi-au spus că are doar câteva luni, m-am panicat un pic.
Nu mai fotografiasem niciodată un nou-născut sau un bebeluș. Atunci mi-a venit ideea cu cădița și rățușca, așa că a doua zi am dus totul la vestiarul de pe Camp Nou, unde se făceau fotografiile”.

Joan Monfort nu și-a schimbat astăzi impresia despre Messi, un tip rezervat, dar care pe atunci era într-adevăr foarte timid: „Când a sosit Messi, a fost la fel de surprins ca și mine. Credea că ar trebui să facă o fotografie cu un copil, nu cu cineva atât de mic.
Era nervos și am încercat să-i dau sfaturi bazate pe experiența mea cu fetiței mele de 4 ani. Dar a trebuit să fac și eu fotografiile... Mama lui Lamine ne-a salvat: l-a făcut pe Leo să se simtă confortabil și am filmat ședința foto. În poze, toată lumea zâmbește. Misiunea a fost îndeplinită”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”