SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  ANIVERSARE

Nadia Comăneci numește 3 sportivi români actuali și o echipă puternică drept model: „Le arată copiilor că se poate”

Nadia Comăneci la pupitru la evenimentul de lansare de la BNR FOTO Roxana Fleșeru
Nadia Comăneci la pupitru la evenimentul de lansare de la BNR FOTO Roxana Fleșeru

Articol de , , - Publicat marti, 21 iulie 2026 10:13 / Actualizat marti, 21 iulie 2026 12:07

Cu ocazia sărbătoririi celor 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal, acolo unde a uimit o planetă întreagă, marea Nadia Comăneci, 64 de ani, a dat un interviu exclusiv pentru Gazeta Sporturilor, în care a vorbit despre sportul actual și felul în care trebuie văzut de oamenii din România.

  • Pe 18 iulie 1976, în sala Forum din Montreal, Nadia Comăneci, pe atunci în vârstă de 14 ani și jumătate, era recompensată cu prima notă maximă, 10,00 la momentul respectiv, din istoria Jocurilor Olimpice.

Nadia Comăneci: „România are niște exemple recente puternice”

Nadia a nominalizat 3 nume de sportivi români care inspiră noile generații.

„Cred că performanțele din trecut construiesc repere pentru generațiile noi și dau un sens istoriei sportului nostru. Dar în același timp, cred că este la fel de important să privim și spre prezent. Avem exemple recente puternice - Simona Halep, David Popovici, Mihaela Cambei, fetele de la canotaj și mulți alți campioni - sportivi care arată copiilor că se poate, că drumul performanței nu s-a închis.

E bine să onorăm trecutul, dar la fel de bine este să construim viitorul, să susținem copiii și tinerii care intră astăzi în săli, pe terenuri sau în bazine. Adevărata continuitate vine din echilibrul dintre cele două: respectul pentru ce a fost și investiția în ceea ce poate fi.

Munca e decisivă. Talentul te ajută să pornești, dar fără disciplină, repetiție și răbdare nu ajungi la performanță. Românii au o vorbă: «născut talent, murit speranță». Cred că se potrivește și în acest context, tocmai pentru că talentul nu e niciodată suficient. Un om implicat și muncitor poate recupera diferențele de talent, dar un om talentat care se bazează doar pe asta poate fi foarte ușor întrecut de cineva care depune efort susținut pentru atingerea unui obiectiv”.

Nadia Comăneci numește 3 sportivi români actuali și o echipă puternică drept model: „Le arată copiilor că se poate”
Sala „Nadia Comăneci” din Otopeni a fost inaugurată la 50 de ani de la 10-le de la Montreal
  • Înotătorul David Popovici, 21 de ani, este campion olimpic la 200 de metri liber, dublu campion mondial, atât la 100m, cât și la 200 de metri, și este considerat unul dintre cei mai importanți sportivi din istoria actuală a României;
  • Fosta jucătoare de tenis Simona Halep, 34 de ani, este cel mai mare nume din tenisul feminin românesc, cu două titluri de Grand Slam, la Roland Garros și Wimbledon, precum și 64 de săptămâni petrecute pe locul 1 WTA, a zecea în topul all time;
  • Mihaela Cambei, halterofila în vârstă de 23 de ani, a luat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, precum și mai multe medalii la Campionatele Europene.

Am spus de mai multe ori că exercițiul de la paralele de la Montreal nu a fost neapărat cel mai bun din cariera mea, chiar dacă a rămas cel mai cunoscut. Din punct de vedere tehnic, consider că execuția de la Cupa Americii a fost mai curată și mai precisă. La Montreal, exercițiul a fost foarte bun, dar încărcat de emoția competiției și de presiunea momentului.
- Nadia Comăneci pentru Gazeta Sporturilor

Citește și:
Au vandalizat cel mai faimos stadion al lumii » Peste două zile ar trebui să găzduiască încă un meci de mare risc
Campionate
Au vandalizat cel mai faimos stadion al lumii » Peste două zile ar trebui să găzduiască încă un meci de mare risc
Fostul elev al lui Cristi Chivu s-a despărțit de Alina, după 10 ani de relație: „Vă rugăm”
Campionate
Fostul elev al lui Cristi Chivu s-a despărțit de Alina, după 10 ani de relație: „Vă rugăm”
Lovitură pentru Csikszereda și Sepsi » Peter Magyar oprește definitiv finanțarea: „De la 1 ianuarie 2027. E un sistem corupt!”
Superliga
Lovitură pentru Csikszereda și Sepsi » Peter Magyar oprește definitiv finanțarea: „De la 1 ianuarie 2027. E un sistem corupt!”
Nu a avut curaj să îi spună în față » Cum a aflat Monfils că Svitolina vrea să divorțeze
Tenis
Nu a avut curaj să îi spună în față » Cum a aflat Monfils că Svitolina vrea să divorțeze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
22robert03
22robert03  •  21 Iulie 2026, 12:05

"Un om implicat și muncitor poate recupera diferențele de talent, dar un om talentat care se bazează doar pe asta poate fi foarte ușor întrecut de cineva care depune efort susținut pentru atingerea unui obiectiv”. Perfect explicat.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează