Articol de Alexandru Stanciu - Publicat miercuri, 22 iulie 2026, 14:59 / Actualizat miercuri, 22 iulie 2026 15:22
Danny Armstrong (28 de ani), atacantul lui Dinamo, a vorbit despre decizia fostului său coleg Eddy Gnahore (32 de ani) de a semna cu rivala FCSB.
Dinamo și FCSB se vor întâlni prima dată în acest sezon în etapa a 8-a, cu Dinamo gazdă, pe 5 septembrie. Returul va avea loc în etapa 23, pe 30 ianuarie 2027.
Danny Armstrong, despre transferul lui Eddy Gnahore la FCSB: „Nu îmi pasă!”
„Nu îmi pasă, să fiu sincer. Dacă Eddy trebuie să facă asta pentru cariera lui, aşa este la fotbal. Iar la finalul zilei el trebuie să lucreze pentru familia lui, aşa că nu e ceva personal împotriva lui Dinamo.
A ales FCSB şi este pasul pe care şi l-a dorit. Îi doresc succes, este un tip incredibil, un jucător foarte bun, am petrecut mult timp împreună, dar acum îi urez să îi meagă bine şi o să fie distractiv când o să fim adversari, aşa cum este de câte ori jucăm cu FCSB. Dar nu îmi pasă, este clar că era decizia lui şi îi doresc mult succes.
Eddy a fost un jucător experimentat, a fost un om important în vestiar și sunt convins că va fi la fel şi pentru cei de la FCSB. Este un jucător bun, iar când experienţa lui pe teren şi nu numai vorbeşte de la sine şi prin asta îşi câştigă respectul, clar va fi la fel şi în vestiarul lor”, a declarat Danny Armstrong, potrivit primasport.ro.
Să fiu sincer, nu aveam alte oferte. Domnul Stoica m-a sunat, iar felul în care mi-a prezentat proiectul m-a convins. Este un om de fotbal, înțelege foarte multe, iar când cineva ca el te dorește atât de mult, este ușor să iei o astfel de decizie.
Va fi o presiune bună din partea patronului. Este cineva foarte atent la detalii și își dorește să câștige fiecare meci. Vrea să performăm la cel mai înalt nivel. Mie îmi place presiunea, așa că nu cred că aceasta va fi o problemă.
Indiferent dacă voi juca bine sau nu, voi da mereu 100% pe teren. Asta sunt eu, asta este personalitatea mea. Un lucru pe care nu îl voi face niciodată este să păcălesc jocul.
- Eddy Gnahore, după ce a semnat cu FCSB
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.