FOTBAL  »  Superliga  »  ATAC

EXCLUSIV Președintele din Superliga atacă: „Plătim noi fiindcă el n-a citit regulamentul!”

Arbitrul Sorin Vădana a încins spiritele la UTA - Oțelul. Foto: Imago Images
Arbitrul Sorin Vădana a încins spiritele la UTA - Oțelul. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 25 iulie 2026, 16:06 / Actualizat sambata, 25 iulie 2026 16:08

Specialistă a revenirilor spectaculoase și în sezonul precedent, când a smuls de două ori câte o remiză de la 0-3, cu Universitatea Craiova și cu FC Argeș, echipa din Arad a „comis-o" iar în partida de ieri, cu Oțelul.

Condusă de acestă dată cu 0-2 la pauză, după golurile marcate de gălățeni prin Andrezinho și Patrik, formația lui Adrian Mihalcea a revenit spre final cu reușitele lui Sinani și Papeau.

Alexandru Meszar: „Am intrat cam pe vârfuri, parcă prea favoriți și asta ne-a costat!"

Într-un dialog cu GSP.ro, președintele Alexandru Meszar s-a declarat mulțumit că "echipa a avut totuși reacție, nu a cedat și, după numărul de ocazii, iar asta e foarte important. După dominarea din repriza a doua, ar fi putut chiar să întoarcă rezultatul. .

Problema e că, din ce am văzut, mi s-a părut că am intrat cam pe vârfuri în meci, ca și favoriți. Și cred că nu ne prinde bine asta. Dominam, dar parcă nu aveam determinarea aia din partea secundă. Dar nici nu pot să fi supărat după această revenire.

Președintele din Superliga atacă: „Plătim noi fiindcă el n-a citit regulamentul!”
Alexandru Meszar

Oricum, felicitări și celor de la Oțelul, o echipă cu jucători tehnici, foarte bine organizată. Au lăsat o bună impresie la Arad. Dar și ai mei sunt de felicitat pentru atitudine, și mai ales că nu au renunțat, până la capăt.

Și atmosfera a fost extraordinară. Avem avantajul că la noi la Arad nu e doar galeria în sine, ci că, de fapt, tot stadionul este o mare galerie. Felicitări și publicului!".

Șeful lui UTA acuză arbitrajul: „Pe Vădana nu pot să-l felicit, regulamentar era să lase executarea cornerului la final”

Referindu-se la finalul încins al partidei, când, pentru vociferări și injurii, Alin Roman a primit un "galben", iar Alomerovic a fost eliminat, Meszar a spus că „din păcate, arbitrajul nu pot să-l felicit! A fost vina arbitrului Sorin Vădana pentru ce s-a întâmplat după ultimul fluier, fiindcă nu a respectat regulamentul.

Regulamentul spune clar că, după ce ai arătat minutele de prelungire, dacă se marchează, cum a fost cazul nostru cu Papeau, adaugi ceva, pentru timpul pierdut cu bucuria golului.

Mie nu-mi place să discut despre arbitraj, noi nu facem asta, dar în cazul ăsta chiar nu înțeleg de ce nu ne-a lăsat să executăm acel ultim corner. Trecuseră doar 12 secunde peste cele 5 minute de prelungire arătate inițial. Poate nu marcam, poate ieșea un contraatac al oaspeților și înscriau ei.

Corect, regulamentar, așa trebuia să procedeze, să lase și executarea cornerului! Nu se face așa ceva! Normal că a iritat echipa, jucătorii. Iar noi am luat o eliminare pentru ceva ce a provocat arbitrul, din cauză că el nu a citit regulamentul!

Și acum avem un titular lipsă pentru următorul meci, cu FC Voluntari. Unde sper că vom face un meci bun fiindcă echipa a dovedit că are forță, spirit, și nu renunță".

Din două șuturi am luat două goluri, dar a doua repriză ne-a aparținut în totalitate, din punct de vedere al dinamicii și al atitudinii. Am terminat cu 24 de șuturi la poartă, ei au avut 3, dar ăsta e fotbalul. Avem probleme în defensivă, ne vom axa pe organizare, fiindcă nu este vorba doar despre apărători. O să mă duc să-i felicit pe băieți pentru efort. Ar fi fost păcat dacă pierdeam, iar punctul obținut va conta la un moment dat
Adrian Mihalcea, antrenor UTA

Citește și:
Daniela Crudu și Mădălina Pamfile au apărut pe gazon la Botoșani
Stiri extrasport
Daniela Crudu și Mădălina Pamfile au apărut pe gazon la Botoșani
Gafă sinistră, în direct, la nunta verii în fotbal: „Aici vor avea loc funeraliile căpitanului naționalei!”
Campionate
Gafă sinistră, în direct, la nunta verii în fotbal: „Aici vor avea loc funeraliile căpitanului naționalei!”
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
Campionate
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
Gnahore, out! + Marius Baciu: „Aștept să văd când vine Drăguș la antrenament. Poate juca simultan cu Tavi”
Superliga
Gnahore, out! + Marius Baciu: „Aștept să văd când vine Drăguș la antrenament. Poate juca simultan cu Tavi”
Wizz Air anulează în România două rute
Profit.ro
Wizz Air anulează în România două rute
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (4)
danutcornel
danutcornel  •  25 Iulie 2026, 18:09
Postat de arhiducele pe 25 Iulie 2026, 16:42

Să îi spuneți lui Simion să îl sune pe Trump poate anulează cartonașul. Turu ndoi ânapoie

gura mica

Barbone1
Barbone1  •  25 Iulie 2026, 17:11
Postat de arhiducele pe 25 Iulie 2026, 16:42

Să îi spuneți lui Simion să îl sune pe Trump poate anulează cartonașul. Turu ndoi ânapoie

TDS e o boala foarte grava , ai grija bro !

Rocky63
Rocky63  •  25 Iulie 2026, 17:04
Postat de arhiducele pe 25 Iulie 2026, 16:42

Să îi spuneți lui Simion să îl sune pe Trump poate anulează cartonașul. Turu ndoi ânapoie

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează