SPORTURI  »  BASCHET  »  LIGA VTB

Antrenor decedat la 44 de ani, după ce s-a izbit de stânci cu skijetul

Eduard Sandler, antrenorul lui Dinamo Vladivostok, echipă care a promovat în acest an în prima ligă de baschet din Rusia, a decedat la vârsta de 44 de ani, după un accident grav la jet ski/Foto: Instagram (Eduard Sandler)

Articol de - Publicat marti, 28 iulie 2026, 10:05 / Actualizat marti, 28 iulie 2026 10:19

Eduard Sandler, antrenorul lui Dinamo Vladivostok, echipă care a promovat în acest an în prima ligă de baschet din Rusia, a decedat la vârsta de 44 de ani, după un accident grav cu skijetul.

Presa din Rusia a anunțat în ultimele ore că Eduard Sandler, antrenorul lui PBC Dinamo Vladivostok, și-a pierdut viața într-un accident tragic.

„Eduard Sandler, fondator, președinte și antrenor principal al lui Dinamo Vladivostok, a murit într-un accident de jet ski. Dinamo a promovat în Liga VTB în această vară, iar visul lui Sandler era să antreneze într-un meci împotriva lui CSKA Moscova”, a scris, pe X, Artem Komarov.

Eduard Sandler a decedat la 44 de ani, în urma unui accident: „O pierdere ireparabilă”

Potrivit Bild, Sandler ar fi pierdut controlul vehiculului în port, în apropierea centrului de afaceri „Burny”. Skijetul a lovit digul de spargere a valurilor și s-a izbit de câteva stânci. Sandler a suferit răni grave și a murit înainte de sosirea ambulanței.

Accidentul este încă sub investigație, comitetul local de anchetă transmițând că verifică dacă antrenorul a încălcat din neglijență regulile de siguranță a traficului și a operării ambarcațiunilor.

„Eduard Mihailovici Sandler a încetat din viață. ... Aceasta este o pierdere ireparabilă pentru întreaga comunitate sportivă din regiunea Primorie și pentru baschetul rusesc. Eduard Mihailovici și-a dedicat viața dezvoltării sportului, promovării jucătorilor și construirii unui sistem puternic”, a transmis clubul Dinamo Vladivostok, pe Telegram.

Datorită energiei, caracterului și devotamentului său, Dinamo a obținut succese mari și victorii importante. Toți cei care l-au cunoscut pe Eduard Mihailovici și-l vor aminti ca pe un om care a iubit din toată inima baschetul și regiunea Primorie. Transmitem cele mai profunde condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor, colegilor și tuturor celor care împărtășesc această grea pierdere”, au adăugat oficialii clubului.

„Ne vom aminti mereu de realizările remarcabile ale acestui antrenor talentat, care vor rămâne pentru totdeauna în istoria sportului din Primorie”, a transmis Oleg Kozhemyako, guvernatorul regiunii Primorie.

Dinamo Vladivostok a încheiat sezonul regulat al ligii secunde a Rusiei cu un bilanț de 18 victorii și 8 înfrângeri, ocupând prima poziție. Apoi, în prima rundă a playoff-ului, echipa lui Sandler a fost învinsă cu 3-1 de Novosibirsk, grupare care a terminat pe locul 10 și a trecut de play-in.

144de victorii a adunat Eduard Sandler la cârma lui Dinamo Vladivostok, în perioada 2021-2026

Citește și:
Incident neașteptat în direct » Prezentatoarea TV a arătat mai mult decât și-ar fi dorit: „Știe ce face, e cu intenție”
Stiri extrasport
Incident neașteptat în direct » Prezentatoarea TV a arătat mai mult decât și-ar fi dorit: „Știe ce face, e cu intenție”
Decizia anunțată de Federația Internațională de Gimnastică, după scandalul Emil Boc vs sportivii ruși de la Cluj
Gimnastica
Decizia anunțată de Federația Internațională de Gimnastică, după scandalul Emil Boc vs sportivii ruși de la Cluj
„La 7, am simțit o prezență lângă pat ...” » Ce a pățit Cătălin Zmărăndescu în vacanță
Altele
„La 7, am simțit o prezență lângă pat ...” » Ce a pățit Cătălin Zmărăndescu în vacanță
Out de la Farul! » Sabău și Gică Popescu și-au dat acordul: „Am considerat că nu ne ajută la atingerea obiectivelor”
Superliga
Out de la Farul! » Sabău și Gică Popescu și-au dat acordul: „Am considerat că nu ne ajută la atingerea obiectivelor”
Lovitură financiară dată chiar acum de Gigi Becali. Actele au fost semnate
Profit.ro
Lovitură financiară dată chiar acum de Gigi Becali. Actele au fost semnate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează