INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MLS

Au fost rivali în Spania, dar acum Casemiro recunoaște: „Am visat în fiecare zi să joc cu Messi”

Casemiro este bucuros să joace alături de Lionel Messi la Inter Miami // foto: imago images
Casemiro este bucuros să joace alături de Lionel Messi la Inter Miami // foto: imago images

Articol de - Publicat vineri, 31 iulie 2026 13:42 / Actualizat vineri, 31 iulie 2026 14:12

Casemiro (34 de ani), noul mijlocaș de la Inter Miami, a vorbit public la câteva zile de când a debutat la echipa din Statele Unite ale Americii.

Brazilianul a declarat în conferința de presă de joi că și-a dorit dintotdeauna să joace în aceeași echipă cu Lionel Messi (39 de ani), mai ales după ce l-a înfruntat ani de zile ca rival la Real Madrid, dar și cu naționala Braziliei. A subliniat că vrea să-l ajute pe argentinian să continue să câștige trofee cu Inter Miami.

Casemiro: „Știu că e imposibil să-l oprești pe Messi, nu am reușit niciodată să-l opresc”

„Câte probleme mi-a dat Messi, desigur că visam să joc cu el. Vreau să fiu mereu alături de cei mai buni.

Am visat în fiecare zi să fiu cu Messi, să joc cu el. Știu că e imposibil să-l oprești, nu am reușit niciodată să-l opresc, am avut mereu nevoie de ajutorul coechipierilor mei. Este unul dintre zeii fotbalului, dacă nu chiar cel mai mare, și vreau să-l ajut.

Toți jucătorii visează să joace alături de unul dintre cei mai buni din toate timpurile, eu trăiesc un vis, vreau să mă bucur de el și să-l ajut să continue să câștige”, a transmis Casemiro, potrivit Marca.

Au fost rivali în Spania, dar acum Casemiro recunoaște: „Am visat în fiecare zi să joc cu Messi”
Messi și Casemiro, pre vremea când evoluau pentru Barcelona și Real Madrid // foto: imago images

Casemiro a semnat cu Inter Miami săptămâna trecută, după ce și-a încheiat contractul cu Manchester United în vară, și a fost integralist în victoria împotriva lui CF Montreal, scor 1-0.

Inter Miami este campioana en-titre din MLS și se află în prezent pe locul doi în Conferința de Est, cu 37 de puncte, cu două mai puțin decât Nashville. În plus, va debuta miercurea viitoare în Cupa Ligilor, trofeu pe care l-a câștigat deja în 2023.

Lionel Messi nu a mai jucat pentru Inter Miami dinainte de startul Campionatului Mondial, când a marcat opt ​​goluri pentru a duce Argentina în a doua finală consecutivă, unde a pierdut cu 0-2 în fața Spaniei. Jucătorul în vârstă de 39 de ani s-a întors după o vacanță în Argentina pentru a relua antrenamentele la Miami miercuri, deși rămâne de văzut când va reveni în lotul echipei.

Citește și:
Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului
Superliga
Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului
Fostul atacant al Oțelului, răpus la 38 de ani » Primise în martie un diagnostic crunt
Superliga
Fostul atacant al Oțelului, răpus la 38 de ani » Primise în martie un diagnostic crunt
Înfruntare „explozivă” în studio! » Au ajuns față în față, după ce l-a numit sexist „Nicoleta”: „Nu cred că știi când ești Prunea și când ești Hanțu”
Superliga
Înfruntare „explozivă” în studio! » Au ajuns față în față, după ce l-a numit sexist „Nicoleta”: „Nu cred că știi când ești Prunea și când ești Hanțu”
Fiul fostului fotbalist care a scris istorie la FCSB este curtat de Barcelona și de Arsenal!
Campionate
Fiul fostului fotbalist care a scris istorie la FCSB este curtat de Barcelona și de Arsenal!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează