FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Mihai Pintilii intervine în cazul lui Ștefan Târnovanu: „Este vina tuturor”

Ștefan Târnovanu
Ștefan Târnovanu

Articol de - Publicat joi, 06 august 2026 07:19 / Actualizat joi, 06 august 2026 09:43

Mihai Pintilii (41 de ani), fostul antrenor secund de la FCSB, a intervenit în cazul lui Ștefan Târnovanu (26), portarul titular de drept al roș-albaștrilor care a ajuns rezervă și a intrat în dizgrațiile patronului, după greșelile făcute la ultimele partide.

Încă de la finele sezonului precedent, Târnovanu a fost criticat în mai multe rânduri de Gigi Becali, iar odată cu startul noii stagiuni acesta a fost din nou luat la rost pentru prestațiile dintre buturi. Vinovat pentru mai multe goluri încasate în „dubla” cu Auda, pierdută 3-7 la general, Târnovanu a fost scos din lot la ultimul meci, din campionat, cu Farul, remiză 2-2. Locul lui a fost luat de tânărul Matei Popa, cel despre care patronul anunța că va rămâne titular.

Mihai Pintilii a analizat situația fostului său elev și este de părere că vina este comună în acest caz. Susține că, în ciuda declarațiilor făcute de portar, care se arată puternic în fața criticilor primite, acestea își lasă amprenta lui, iar acum trebuie să găsească o variantă ca să le depășească.

Mihai Pintilii îi ia apărarea lui Ștefan Târnovanu

„Fane e un băiat inteligent. El trebuie să lucreze cu el, el singur se poate ridica, lucrând la psihicul lui și căutând să nu citească ziarele, să nu vadă lucrurile care îl afectează. Zice că nu îl afectează criticile, dar îl afectează foarte mult.

Trebuie să treacă momentul. Poate, într-adevăr, are un moment dificil, dar să nu uităm că Târnovanu a fost, de fapt, doi ani de zile senzațional. Un jucător fără de care nu am fi putut ajunge în Europa la un nivel așa bun.

Și nu cred că Fane Târnovanu a uitat portăria. Trebuie ajutat, susținere din partea tuturor, chiar dacă s-a ratat o calificare. Dar nu este doar vina lui. Este vina tuturor. Nu trebuie să găsim doar un singur vinovat”, a explicat Mihai Pintilii, la Voyo Sport Live.

Mihai Pintilii intervine în cazul lui Ștefan Târnovanu: „Este vina tuturor”
Ștefan Târnovanu / FOTO: Imago

  • Ștefan Târnovanu evoluează la FCSB din 2020 și a adunat 211 meciuri în tricoul roș-albaștrilor. În această perioadă a încasat 237 de goluri și a păstrat poarta intactă în 73 de partide;

  • Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, portarul este cotat la 3 milioane de euro.

Citește și:
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Superliga
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
EURO 2028
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (6)
Serbix12
Serbix12  •  06 August 2026, 13:21
Postat de Bisisica pe 06 August 2026, 10:47

Da', cine e Tarnovanu asta? Zici ca e Courtois si ca joaca la Real, Barca... E doar un anonim de la o echipa batuta mar de anonimi. Lasati-l in pace, isi va reveni si va fi cineva. Dar pentru asta nu trebuie sa fie cicalit si bombardat cu cuvinte grele pe care nici macar Dumnezeu nu le mai poate lua inapoi. E doar un om cu o cadere in activitate. Cu putin ajutor va iesi ls suprafata.

e tot picat din iarna, nu cred ca isi mai revine!

porta
porta  •  06 August 2026, 12:26

Daca nu ai aparare degeaba mai joci ,noi nu avam fundsi centrali si nici de banda ,mai ales ca centrali sunt inceti si greoi ,un pusti il ia la fuga si ride de ei.

Bisisica
Bisisica  •  06 August 2026, 10:47

Da', cine e Tarnovanu asta? Zici ca e Courtois si ca joaca la Real, Barca... E doar un anonim de la o echipa batuta mar de anonimi. Lasati-l in pace, isi va reveni si va fi cineva. Dar pentru asta nu trebuie sa fie cicalit si bombardat cu cuvinte grele pe care nici macar Dumnezeu nu le mai poate lua inapoi. E doar un om cu o cadere in activitate. Cu putin ajutor va iesi ls suprafata.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează