FOTBAL  »  Superliga  »  PROBLEME

Pot avea soarta Craiovei!

Articol de - Publicat marti, 09 septembrie 2008 00:00

Un club din Nigeria susţine că-l are sub contract pe Adefemi. Rapid ar risca să primească interdicţie la transferuri

Adefemi Olubayo poate bloca dreptul Rapidului de a mai face transferuri, pînă în vara lui 2009!:XAmeninţarea vine pentru giuleşteni din Nigeria. Un club de-a­co­lo, Racine, susţine că de­ţine în con­­tinuare jucătorul care toc­mai a sem­nat pe patru ani cu alb-vişiniii. Gru­parea respectivă, alături de unul dintre agenţii fot­ba­lis­tului, soli­cită 300.000 de euro ca să-şi dea acordul de transfer şi să per­mi­tă trimiterea “cărţii verzi” a lui Ade­femi. “În caz con­trar, mer­gem la UEFA şi depu­nem plîn­ge­re!” e avertis­men­tul pe care l-au primit rapidiştii, ca­re cre­deau că interna­ţionalul olim­pic e liber.

Riscurile ar fi mari şi pentru jucător, şi pentru club! Giuleştenii se pot trezi cu interdicţia de a mai face achiziţii pînă vara viitoare, :Openalitate pe care a primit-o şi Craiova, la începutul acestui an, tot din cauza unui litigiu. Iar Olubayo (23 de ani) ar fi suspendat şase luni, pentru că a semnat cu o altă grupare, deşi era sub contract! Nigerienii le-au trimis rapidiştilor o hîrtie conform căreia fundaşul a fost împrumutat în Israel, la Ha­poel Bnei Lod, în stagiunea pre­ce­dentă, iar acum ar trebui să revină în Africa.

30 DE MECIURI a jucat Adefemi pentru Hapoel Bnei Lod în stagiunea precedentă, în liga secundă din Israel

11 FOTBALIŞTI a transferat Rapid vara asta. Giuleştenii ar putea fi constrînşi să folosească acelaşi lot şi în sezonul 2009-2010

CRAIOVA A PĂŢIT-O PENTRU DATORII
Pedeapsa pe care o riscă Rapidul, interdicţie de a mai face achiziţii, i-a fost aplicată Craiovei din cauza unor datorii pe care oltenii le aveau la trei jucători brazilieni transferaţi pe vremea în care echipa din Bănie era finanţată de Dinel Staicu. Negri, Marquinhos şi Magri, fotbaliştii în cauză, aveau de încasat în total 170.000 de euro de la Ştiinţa, iar TAS le-a dat dreptate. Craiova n-a mai legitimat nici un jucător nou de peste un an de zile.

ILEGAL DE TREI ANI!
Povestea transferurilor lui Adefemi e halucinantă! Fotbalistul a fost ce­dat de clubul nigerian Racine în Is­ra­el acum trei ani. Clubul care l-a achi­zi­ţionat: Haopel Ierusalim. Au ur­mat cedări succesive la Hapoel Tel Aviv, la Ramat Gan, iar apoi la Ha­po­el Bnei Lod. Nigerienii reclamă că n-au luat nici un ban din aceste afa­ceri şi au cerut Federaţiei israeliene “cartea verde” a lui Adefemi. Jucă­torul e de aproape o săptămînă în România şi se antrenează cu Rapid.

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu

Comentarii (2)
 •  09 Septembrie 2008, 10:08

Daca se va intampla asa, atunci Rapidul mai bine ar renunta la el.Oricum are multi jucatori mai buni decat Adefemi, si, sa fim seriosi cine ar mai vrea inca un strain la Rapid?

 •  09 Septembrie 2008, 09:57

Asta si povestea deplasarii in Grecia pentru amicalul cu Iraklis demonstreaza (pentru a cata oara?!?) "profesionalismul" cuplului Zotta-Sichitiu.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close