FOTBAL  »  Superliga  »  ÎŞI REVINE!

"Starea de sănătate a lui Toni Doboş, din ce în ce mai bună!"

Articol de GSP - Publicat marti, 09 septembrie 2008 00:00

Fostul internaţional român Anton Doboş a fost mutat de la secţia de Terapie Intensivă într-un salon normal, iar starea sa de sănătate este în progres, a declarat, marţi, agenţiei NewsIn, şeful secţiei de neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă Judeţean din Cluj, Ştefan Florian.

"Starea lui Doboş este mult mai bună decât atunci când a venit la noi. De duminica trecută când a fost internat şi până acum au trecut nouă zile, iar diferenţa este ca de la cer la pământ, faţă de cum a ajuns la noi. L-am transferat de la Terapie Intensivă într-un salon normal şi starea sa este uşor favorabilă. Totuşi, am decis împreună cu familia sa să nu permitem vizite. Este conştient, poate articula mai multe cuvinte, însă nu este un mare vorbitor"
, a spus doctorul Ştefan Florian.

Acesta afirmă că Doboş a scăpat de pericolele mari, însă este ţinut în continuare sub supraveghere. "Nu putem spune că este în afara oricărui pericol, dar a scăpat de pericolele mari. Acum depinde cum va funcţiona organismul lui. Oricum, progresul lui ne bucură pe toţi."

Fost component al echipei naţionalei a României, Anton Doboş, a fost implicat într-un grav accident de circulaţie, în dimineaţa zilei de 31 august, în timp ce se afla la volanul maşinii sale. Fostul internaţional a ajuns la camera de gardă a Spitalului Clinic de Urgenţă Judeţean din Cluj, în jurul orei 03:45 şi a fost intubat. Ulterior, Doboş şi-a pierdut cunoştinţa, intrând în comă, şi a fost transferat la secţia de neurochirurgie, unde a fost operat pentru a i se extirpa un hematom cerebral.

În cursul dimineţii de luni, în jurul orei 7:00, fostul internaţional a ieşit pentru scurt timp din comă, însă apoi şi-a pierdut din nou cunoştinţa. Marţi dimineaţă, starea de sănătate a lui Doboş s-a îmbunătăţit, răspunzând la stimulii verbali, în timp ce miercuri a fost dezintubat şi a început să respire fără ajutorul aparatelor.

Citește și:
Aryna Sabalenka i-a lăsat mască pe reporterii americani: „Pot să spun asta? Am crezut că Badosa e o «cățea»”
Tenis

Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
HORROR! Rapidistul Antoine Baroan și-a rupt piciorul chiar la debutul pentru noua echipă » Imagini greu de privit
Campionate

Cristi Chivu are oferta pe masă! Șefii lui Inter s-au hotărât după 8 luni: ce salariu va avea

EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (17)
 •  09 Septembrie 2008, 18:24

Ma bucur sa aud ceste vesti.......multa sanatate Tony si sa te faci bine cat mai repede.......

 •  09 Septembrie 2008, 18:06

ma bucur sa vad aceste stiri...Doamne ajuta sa fie tot mai bine ptr el...si Doamne fereste-ne pe toti de astfel de nenorociri...

 •  09 Septembrie 2008, 15:20

Multa sanatate si asteptam vesti si mai bune.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează