Articol de Alexandru Stanciu - Publicat marti, 11 august 2026, 10:36 / Actualizat marti, 11 august 2026 10:47
Fostul selecționer Victor Pițurcă (70 de ani) a venit cu un verdict dur asupra echipelor românești care au participat în competițiile europene în anii precedenți, susținând că fiecare victorie obținută de reprezentatele țării noastre a fost doar o „întâmplare”, având în vedere lipsa de valoare.
În această vară, 4 echipe românești au luat startul în preliminariile europene, însă doar Universitatea Craiova are în continuare șanse reale pentru a avansa în grupa Europa League, urmând să joace pe „Ion Oblemenco” contra finlandezilor de la KuPS, după 1-1 în tur.
CFR Cluj mai are șanse infime să avanseze după ce a pierdut pe teren propriu turul cu Tromso, scor 0-5, în timp ce rivala locală U Cluj a fost eliminată de o altă formație norvegiană, Brann, scor 3-5 la general. FCSB a ieșit cea mai „șifonată” în această vară, fiind eliminată rușinos de Auda, scor 3-7 la general.
Victor Pițurcă, verdict dur despre parcursul echipelor românești în competițiile europene: „Asta e valoarea noastră!”
„Nu știu de ce vă mirați, văd comentarii tot timpul că a luat bătaie cutare echipă, că a fost învinsă... Asta e valoarea noastră acum! E foarte clar lucrul ăsta și nu numai din momentul ăsta, ci din anii trecuți.
Eu cred că atunci când reușim să învingem o echipă mare, ori e întâmplare, ori una dintre echipele noastre prinde un moment foarte bun, dar constanță nu există, valoare nu există și așa mai departe. Punct!”, a declarat Victor Pițurcă, potrivit sport.ro.
Recent, Victor Pițurcă a criticat-o în termeni duri pe FCSB, după eșecul rușinos cu Auda.
Asta e valoarea FCSB-ului în momentul de față. Noroc că jucătorii lor, atunci când au văzut anumite declarații, au intrat pe teren și au dat mai mult. Nu era o echipă chiar slabă, cum spun unii. Dacă ei zic că Auda e slabă, concluzia e că FCSB e mult mai slabă. Înseamnă că e foarte, foarte slabă!
- Victor Pițurcă
Declarația fostului selecționer a atras atunci ironii din partea președintelui Consiliului de Administrație de la FCSB, Mihai Stoica.
Știu că este în vârstă și tratez cu mănuși, Pițurcă n-are meciuri în cupele europene, ca antrenor/manager, câte calificări am eu în primăvara europeană. Îi reîmprospătez memoria, pentru că eu cred că îi joacă feste la vârsta asta. Îi spun doar atât. Acum mă concentrez, trebuie să îi răspund unui titan din fotbalul românesc, mă rog, sunt foarte ironic acum.
- Mihai Stoica
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis