OPINII  »  CFR CLUJ

CFR Cluj, surpriza care nu mai surprinde

CFR Cluj
CFR Cluj

Articol de - Publicat miercuri, 12 august 2026 11:28 / Actualizat miercuri, 12 august 2026 11:38

Refuzul lui Șumudică de a antrena echipa din Gruia scoate în evidență fix ce ne spunea Daniel Pancu, la începutul verii, când califica miraculos echipa în cupele europene. Ușor-ușor, CFR Cluj se îndreaptă spre coma fotbalistică.

În acest moment, nimeni nu mai pare să știe exact ce urmează să se întâmple cu CFR Cluj. Șumudică a spus pas, Varga vorbește despre o „surpriză”, dar George Ciorceri este antrenor „temporar” și presimt că așa va rămâne câteva etape, până se va băga un tehnician foarte curajos, a se traduce român neluat în seamă de malaxorul Ligii I.

Plecarea lui Muhar e un semnal de alarmă și parcă începe să nu mai conteze cine stă pe bancă la următorul meci, că în curând nici apa la cișmeaua stadionului n-o să mai curgă.

Mă întreb oare ce a mai rămas din entuziasmul fanilor care exultau la fiecare trofeu câștigat de CFR, calificările în Champions League. Până la urmă, în Gruia s-au tot numărat banii și se credea că proiectul va fi de durată, nesfârșit. Problema este că am tot revăzut filmul ăsta, e ca difuzarea exagerată a filmelor Nea Mărin Miliardar și seria BD, nu mai zic de Singur Acasă, că ăla e american.

Urziceni, Giurgiu, cine urmează?

Unirea Urziceni a fost campioană, a jucat în Champions League, a ajuns să producă una dintre cele mai frumoase povești europene ale fotbalului românesc, cu 8 puncte în faza grupelor, și, la scurt timp după aceea, a dispărut.

Astra Giurgiu a devenit campioană, a jucat în Europa, a eliminat echipe mari ale continentului, a avut fotbaliști și antrenori de mare calitate și, în cele din urmă, a ajuns în același cimitir al proiectelor spectaculoase care n-au știut sau n-au putut să supraviețuiască propriei construcții. Castelul cu picioare de lut, așa arată aproape toate fundațiile cluburilor de fotbal de la noi, și nu doar de fotbal.

Nu vorbesc acum ca și cum m-aș gândi că CFR va urma drumul Astrei sau Urziceniului, doar că am tot văzut poveștile astea și nu putem să ne prefacem că nu vedem semnele. Unul dintre cele mai importante semnale a venit chiar de la Daniel Pancu.

Omul a atras atenția că situația este critică, a spus lucruri care nu i-au plăcut patronului și, în loc să existe o discuție serioasă despre problemele ridicate, Pancu a fost atacat și jignit. Apoi Pancu a plecat. CFR a intrat în altă poveste, cu Antonio Folha, iar povestea lui Folha s-a terminat după un 0-5 cu Tromso, unul dintre acele rezultate care ne pun pe tabelul rușinii europene.

CFR Cluj, surpriza care nu mai surprinde
Marius Șumudică, când era antrenorul lui Al Akhdoud // FOTO: Instagram

Șumudică, alt semnal

Marius Șumudică are un an de când n-a mai antrenat în România, a avut o scurtă experiență în acest an la Al-Okhdood, iar acum dădea impresia că arde dacă nu revine pe bancă. A negociat, dar nu s-a înțeles cu clubul pentru că și-a dorit staff-ul său, așa ne spune Varga. Să fim serioși, Șumudică are o șmecherie și un miros, e primul care simte sărăcia din fotbal, așa că l-a trimis pe Copilu la plimbare, văzând că nu primește nici jucători, nici garanții financiare, cu alte cuvinte, treaba e groasă!

Sincer acum, pe Șumudică nu-l mai duci cu vrăjeala, după ce l-ai dat afară din Gruia, cu 7 victorii la rând în campionat, apoi l-au scos din stadion cu bodyguarzii lui Neluțu.

CFR nu mai este clubul care poate trăi dintr-un artificiu, după ce s-au luat 8 titluri, 5 Cupe ale României, adică acolo s-a construit o cultură a performanței și de asta apasă atât de greu momentul financiar de acum. Ironia fotbalului este că Daniel Pancu, omul contestat și atacat, se află acum pe banca Rapidului, iar Rapidul lui a venit la Cluj și a bătut CFR cu 3-1 și are un start de sezon solid, deși giuleștenii n-au un lot de speriat.

Așa e cu fotbalul nostru, e trist, dar plin de umor, de când Pancu a spus că este groasă. Varga l-a contrazis în cel mai dur mod posibil, dar văd că nu l-a convins pe Șumudică, iar dacă îi refuză și Laszlo Balint, atunci rămâne pentru fani celebra: “Doamne ajută!”

CFR încă are timp, dar n-are bani, iar dacă n-ai resursele necesare pentru a reveni, atunci modelele Unirea Urziceni și Astra Giurgiu sunt lângă Control + C, Control + V. Toate declarațiile lui Varga sunt apă de ploaie, ajungem la povestea ciobănașului care mințea că vine lupul, cam așa face și Neluțu: banii, banii! Unde?

Citește și:
„Killer-ul” naționalei României are o poveste de dragoste tumultuoasă cu celebra actriță
Stiri extrasport
„Killer-ul” naționalei României are o poveste de dragoste tumultuoasă cu celebra actriță
OUT din echipa României: consens în direct după eșecul cu Suedia
Nationala
OUT din echipa României: consens în direct după eșecul cu Suedia
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Superliga
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Fosta finalistă de la Wimbledon și US Open a răbufnit: „Vă rog să mă lăsați în pace” » Transformată total, este acuzată că a folosit medicamentul care face furori în SUA
Tenis
Fosta finalistă de la Wimbledon și US Open a răbufnit: „Vă rog să mă lăsați în pace” » Transformată total, este acuzată că a folosit medicamentul care face furori în SUA

Comentarii (57)
utilizator șters
utilizator șters  •  14 August 2026, 14:07
Postat de Stefan.31 pe 13 August 2026, 13:16

Oricum aceste echipe sunt mai puternice decat Auda sau Lincoln Red Imps sau Skendjia.

Irelevant, asta si era ideea comentariului meu. Pentru ca si Skhendija probabil o scotea pe U Cluj si o scotea sigur pe CFR. Ramane Craiova, singura echipa cu rezultate acceptabile in ultimele 2 sezoane. Nu impresionante, acceptabile.

Ferhat
Ferhat  •  13 August 2026, 14:21
Postat de Bisisica pe 12 August 2026, 13:26

Au disparut ele echipe mult mai renumite, d'apai CFR. Dar nu vor disparea, probabil o vor lua de la capat. Daca nu, asta e!

e plin de creatiile doctorului Frankenstein in Romania, asa zisele echipele de traditie

Stefan.31
Stefan.31  •  13 August 2026, 13:16
Postat de utilizator șters pe 13 August 2026, 02:06

Iar incepeti cu scuzele astea? Tromso, Brann, Hacken, Nordsjelland, Mydtlyand au fost mari sperietoare pentru echipele romanesti si cam atat. Brann care le-a parut ceva nemaivazut alorlalti din Cluj s-au chinuit ulterior cu "puternica" Apollon Limassol, loc 3 in puternicul campionat cipriot de fotbal. Sigur, campionat in crestere, chiar decent la ora actuala, dar totusi... La fel cum marile sperietoare nordice ce ne-au dat in cap (indiferent carei echipe din Romania) in ultimii ani n-au confirmat mai deloc ulterior in sezoanele cu pricina. Iar de Bodo n-a dat nimeni, ca probabil se termina 12-0 (din nou, indiferent pe care o prindea). Iar legat de Levski, nu stiu cat a detronat-o pe Ludogorets sau a cazut Ludogorets sub ea. Nu de alta, dar Ludogorets a iesit si ea rapid din Europa, cred ca e mai degraba un regres al lor. Hai sa lasam mai moale arogantele intre niste incapabili, eu nu-s sigur ca celelalte echipe romanesti o scoteau pe Auda. Ne ascundem in spatele unor scuze penibile, n-am intalnit niciun adversar puternic si ne-au cam dat cu terenul in cap, culmea, mai putin Levski, care desi neimpresionanta, poate chiar e peste celelalte. Dar ne-a scos si Levski, asa ca sa o lasam mai moale. Toata lumea ar trebui sa fie cu coada intre picioare, nici in cele mai umilitoare perioade nu ne abtinem sa radem de altii. La anu' sper sa nu prinda niciuna dintre FCSB, CFR si U Cluj cupele europene, si-au batut joc. Bine, una nici nu stim daca va mai exista.

Oricum aceste echipe sunt mai puternice decat Auda sau Lincoln Red Imps sau Skendjia.

Vezi toate comentariile (57)
Comentează