FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - DINAMO

live de la 21:30 Rapid - Dinamo, derby incandescent pe Giulești » Echipele pregătite de Daniel Pancu și Nuno Campos

Rapid - Dinamo, derby incandescent pe Giulești » Echipele pregătite de Daniel Pancu și Nuno Campos
Rapid - Dinamo, derby incandescent pe Giulești » Echipele pregătite de Daniel Pancu și Nuno Campos

Articol de , , , , - Publicat sambata, 15 august 2026, 10:04 / Actualizat sambata, 15 august 2026 10:04

Rapid - Dinamo, derby-ul rundei #5 din Superligă, se va disputa astăzi, de la ora 21:30. Duelul de pe Stadionul Giulești va fi transmis în format liveTEXT, cu cele mai relevante informații de la fața locului, de GSP.ro, fiind televizat de PrimaSport 1 & DigiSport 1.

Va fi a 124-a reeditare a duelului dintre Rapid și Dinamo, o rivalitate care, de-a lungul timpului, a decis titluri, Cupe și Supercupe ale României, dar și calificări în cupele europene. Palmaresul confruntărilor din principala competiție internă le este favorabil „câinilor”: 51 de victorii pentru roș-albi, 44 pentru giuleșteni și 28 de remize.

Un duel mereu încins, purtat cu orgoliile la cote maxime și, de cele mai multe ori, pe muchie de cuțit. De această dată, față în față se vor afla cea mai bună ofensivă a campionatului, Dinamo în varianta lusitană construită de Nuno Campos, și un Rapid riguros și bine organizat de „Pancone”, care a încasat doar două goluri în primele patru etape.

LIVE, de la ora 21:30 » Rapid - Dinamo

Rapid - Dinamo, echipele probabile:

Rapid (4-1-4-1): Aioani - Ciobotariu, Graovac, Kramer, Onea - Vulturar - Dobre, Moruțan, Bubanja, Petrila - Stojilkovic
Rezerve: Ungureanu - Pașcanu, Sălceanu, Kumer, Șucu, El Sawy, Jambor, M. Kamara, R. Pop, Grameni, Kodor
Antrenor: Daniel Pancu

Dinamo (4-2-2-2): Bellaarouch - D. Irimia, Pascual, Stoinov, Opruț - Soro, Mărginean - Armstrong, Cîrjan -Musi, Pop
Rezerve: Roșca, Ungureanu - Duțu, Fetai, Benavides, Radu, Opriș, Udosen, Verreth, Mazilu, Tarbă, Hintsa, Karamoko
Antrenor: Nuno Campos

Arbitru: Horațiu Feșnic
Asistenți: Valentin Avram (1) și Alexandru Cerei (2)
Rezervă: Sorin Vădana
Observator arbitri: Constantin Augustus
Arbitru VAR: Florin Andrei
Asistent VAR: Valentin Porumbel

Ce au declarat cei doi tehnicieni: „Cea mai bună echipă a primelor 4 etape” / „Un adversar dificil”

Întâlnim mâine cea mai bună echipă a primelor patru etape. Dinamo este echipa care a marcat cele mai multe goluri, echipa care a schimbat antrenorul și stilul de joc.

Are jucători de mare calitate, rapizi și tehnici, care au nevoie de două șuturi pe poartă pentru a marca un gol, în comparație cu noi, care avem nevoie de aproape 5 șuturi pe poartă pentru a marca o dată, și sunt nemulțumit de asta.

Mâine este un joc greu, un joc foarte greu. Va trebui să fiu inspirat pentru că avem și noi problemele noastre, am câteva decizii de luat la abordare. Și am nevoie și de inspirație pentru că sunt și probleme de lot, mai exact accidentări. Ocazii vom avea pentru că este o echipă care duce oameni în atac, pentru că Dinamo lasă spații. Va trebui să fim mai concentrați și atenți.

Nu cunoaște domnul Campos spiritul de la Dinamo, dar în astea patru etape a jucat ca Dinamo adevărat..... Au dat cinci goluri campioanei, poate aici la Rapid să fiu și eu cu un plus că știu clubul, dar fotbalul e al jucătorilor. Dinamo a arătat ca o echipă și are un antrenor care știe ce înseamnă Dinamo.

- Daniel Pancu, antrenor Rapid

Trebuie să încercăm să câștigăm cele trei puncte. Este foarte important să înțelegem ce trebuie să facem cu mingea, dar și fără minge. Acesta este singurul mod în care putem lupta pentru a câștiga acest duel.

Rapid este un adversar dificil. Este o echipă foarte bună, cu calitate, iar cifrele arată acest lucru. Avem armele noastre, modul nostru de a gândi și modul nostru de a aborda meciurile. Trebuie să ne gândim mult mai mult la noi decât la adversar.

Cu tot respectul pe care îl avem pentru acest adversari, trebuie să ne gândim doar la noi și la ceea ce trebuie să facem pe teren pentru a încerca să câștigăm meciul. În acest gen de meciuri, trebuie să fim concentrați pe ceea ce trebuie să facem cu, și fără minge. Consider că și ei prestează un fotbal bun. Cred că va fi un meci foarte frumos pentru fani, pentru toată lumea.

- Nuno Campos, antrenor Dinamo

FOTO. Cele mai tari cadre de la ultimul derby dintre Dinamo și Rapid, câștigat de „câini” cu 3-1 pe Arena Națională:

+10 FOTO

Rapid - Dinamo, cele mai importante detalii, furnizate de Liviu Manolache, statisticianul Gazetei:

  • Palmares cu Rapid gazdă: 62 jocuri - 27 victorii Rapid - 14 remize - 21 succese Dinamo.

  • Prima confruntare a avut loc pe 9 septembrie 1948, Dinamo-CFR Bucuresti 0-1. Golul lui Ştefan Filotti le-a produs „roş-albilor" prima înfrângere din istoria clubului în campionatul României. Pe băncile tehnice s-au aflat Coloman Braun – Dinamo, respectiv Petre Steinbach – Rapid.

  • Finalul anilor ’40 a aparţinut „vişiniilor" bucureşteni, aceştia bifând alte trei succese consecutive.

  • Prima victorie din contul oaspeților din această rundă s-a consemnat pe 31 martie 1951, Locomotiva-Dinamo 2-3 (Andrei Răducanu, Dumitru Călin / Pavel Scorţan, Alexandru Florea, Carol Bartha).

  • Peste 3 ani, în 1954, Rapid a luat drumul B-ului, astfel că, în sezonul în care dinamoviştii au sărbătorit primul titlul din istoria clubului, în 1955, giuleştenii s-au luptat pentru revenirea în „elită". În stagiunea următoare, 1956, Rapid a învins Dinamo pe stadionul acesteia cu 3-2 (7 octombrie 1956), victorie în urma căreia învinşii au pierdut contactul cu CCA în lupta pentru titlu. Golul care a făcut diferenţa avea să fie marcat de Gheorghe Ene II, cel care, mai târziu, va îmbrăca tricoul rivalilor, cucerind cu aceştia patru campionate consecutive.

  • Anii ‘60 au oferit confruntări memorabile între cele două echipe, confruntări decisive chiar şi în lupta pentru titlu. Una din ele a avut loc pe 21 iunie 1964, Dinamo-Rapid 5-2 (Pârcălab dublă, Nunweiller VI, Frăţilă dublă / Emil Dumitriu dublă), victorie în urma căreia giuleştenii au ratat titlul în faţa unei generatii excepţionale. Gruparea vişinie a rămas cu locul 2, un loc pe care nu-l mai ocupase din 1950. Erau primele semne ale muncii lui Valentin Stănescu, cel care în 1967 a adus întâiul titlu în Giuleşti, nu oricum, ci după o luptă cu rivala din „Ştefan cel Mare". Meciul decisiv s-a jucat pe 16 aprilie 1967 şi s-a încheiat cu victoria Rapidului, scor 2-0 (Emil Dumitriu, Constantin Năsturescu). A fost un duel „al titanilor", deoarece pe teren s-au aflat, printre alţii, Cornel Dinu, Nunweiller III, Nunweiller VI, Frăţilă, Rică Răducanu, Dan Coe, Lupescu, Motroc, Dumitriu, Năsturescu ori Ion Ionescu.

  • Ultima luptă pentru titlu din perioada comunistă s-a dat pe 9 iunie 1971, Dinamo-Rapid 1-1. La startul meciului, dinamoviştii au avut un punct avans, dar în minutul 80, Sandu Neagu a marcat şi a dus, timp de 10 minute, Rapidul pe locul 1, până când Mircea Lucescu a înscris un gol cât un campionat.

  • Cea mai mare diferenţă de scor: 17 septembrie 1988, Dinamo-Rapid 6-0 (Cămătaru dublă, Mateuţ, Rednic, Andone, Vaişcovici).

  • Confruntările pentru medalii s-au reluat în finalul anilor '90, protagonişti principali fiind Mircea Lucescu şi Cornel Dinu. În 1999 s-a impus Rapidul lui „Il Luce", iar în 2000 a câştigat „Procurorul".

  • Cea mai recentă dispută din Superligă: 26 aprilie 2026, Dinamo-Rapid 3-1 (G. Milanov, C. Cîrjan, Al. Musi / D: Paraschiv).

14 fotbaliștidintre cei 20 folosiți de Nuno Campos în acest debut de stagiune sunt născuți după 1 ianuarie 2000. Câinii” formează singura echipă din campionat care, în primele patru runde, a utilizat exclusiv fotbaliști sub 30 de ani.

Cum arată clasamentul din Superligă în timp real:

Citește și:
Bernadette Szocs s-a relaxat la piscină: „Sărutată de soare”
Altele
Bernadette Szocs s-a relaxat la piscină: „Sărutată de soare”
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Campionate
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Anamaria a aflat decizia judecătorilor în procesul cu superstarul Luka Doncic: ce se întâmplă cu cele 50 de milioane de dolari
Baschet
Anamaria a aflat decizia judecătorilor în procesul cu superstarul Luka Doncic: ce se întâmplă cu cele 50 de milioane de dolari
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Tenis
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Profit.ro
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (4)
danutcornel
danutcornel  •  15 August 2026, 10:46

bine ca nu e costreie in camera var

danutcornel
danutcornel  •  15 August 2026, 10:46

bine ca nu e costreie in camera var

Gru2
Gru2  •  15 August 2026, 10:26

Rapid inca nu convinge, meci de x/2 ...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează