EXCLUSIV Paul Papp, de la copilăria cu lipsuri la 300 de meciuri în Superligă: „Luam ghete de la second-hand, le coseam cu nailon de pescuit”

300 de meciuri în Superligă, la 36 de ani, dar niciun gând de retragere. Paul Papp a ajuns la o bornă pe care puțini fundași români o ating, însă, pentru stoperul Petrolului, cifra nu înseamnă doar longevitate, ci și un drum început cu ghete luate de la second-hand, cusute cu nailon de pescuit, și o pungă de pufuleți împărțită cu frații.

Din Dej până la Botoșani, Vaslui, Serie A, Astra, FCSB și echipa națională, Papp a trecut prin aproape toate etapele pe care le poate traversa un fotbalist român. A câștigat trofee, a debutat la echipa națională, a luat decizii greșite, dar a trăit și momente care încă îl dor.

- Paul, o bornă importantă în cariera ta: 300 de meciuri în Superligă. Dacă te uiți în urmă, cum vezi parcursul tău, drumul tău în fotbalul românesc?
- O bornă foarte importantă. Sunt mândru de asta și vreau să mai joc! Uitându-mă în urmă, a fost o aventură frumoasă, cu suișuri și coborâșuri. Eu sunt mândru de ceea ce am realizat și merg în continuare pe același drum.

- Cât de mult s-a schimbat Paul Papp în anii ăștia?
- M-am schimbat mult, foarte mult. Am ajuns la o experiență și o înțelepciune. Văd lucrurile altfel, m-am maturizat mult, înțeleg mai bine fotbalul, înțeleg viața mai bine.

- La 36 de ani și 300 de meciuri, ce te motivează să vii în fiecare zi la stadion, să te antrenezi pe căldură, câteodată în condiții mai puțin plăcute?
- Mă motivează, vă spun sincer, familia. Mă motivează copiii. Vreau să le demonstrez că și la o vârstă înaintată pentru un sportiv poți să fii la cel mai înalt nivel, pentru că Liga 1 e cel mai înalt nivel din țara noastră.

Paul Papp

„Încă nu suntem la cel mai înalt nivel”

- Cum e startul ăsta de sezon? Cum vezi Petrolul, atmosfera de la echipă, un nou antrenor, nou stil de joc?
- Cred că e un start bun, se putea mai bine. Colegii cei noi care au venit încep ușor-ușor să se integreze, deși cred că mai au nevoie de timp. Am spus-o și în trecut, încă nu suntem la cel mai înalt nivel, trebuie să mai punem anumite detalii la punct. Staff-ul este un staff profesionist, ne-am acomodat imediat la cerințele noului antrenor, îi facem față. Atmosfera de la echipă este, ca întotdeauna, foarte bună. Cred că de când am venit la Ploiești am avut doar o atmosferă bună, cu toate problemele care se scriau și cu toate piedicile care au fost. Cred că e o atmosferă bună și sperăm să facem anul ăsta o performanță bună.

- Diferențe mari acum față de Petrolul în momentul în care ai venit tu aici?
- Nu pot să fac o comparație, pentru că sunt momente și momente în viața unei echipe. Jucătorii care au fost și jucătorii care sunt nu se aseamănă, toți suntem diferiți și nu pot să fac o comparație. Am găsit o atmosferă bună în cadrul clubului, în cadrul echipei, ne-am descurcat, am rezistat în Liga 1 și sperăm să rezistăm în continuare.

„Sunt motivat, vreau să mai joc doi ani, trei ani”

- Spuneai că mai vrei să joci mult. De unde ambiția asta, dăruirea, și nu-ți vine să zici odată „gata”?
- Sunt motivat, vreau să mai joc doi ani, trei ani. Când n-o să mai pot și când n-o să mai fiu motivat, voi ridica mâna, cu siguranță. Dar în momentul de față sunt foarte motivat. Mă motivează copiii, am un băiat care joacă fotbal, am o fetiță care joacă handbal. Vreau să le demonstrez lor că pot și vreau să învețe lucruri de la mine.

- Ce nu-ți place la 36 de ani fotbalistic, ce te supără?
- În momentul de față nu mă supără nimic, îmi place tot! Sunt motivat și n-are ce să nu-mi placă. Îmi plac provocările mult și îi dau bătaie înainte.

- Cât de complicat e la 36 de ani să fii la un potențial fizic bun ca să nu se întâmple o accidentare?
- Păi, asta nu e complicat deloc. Trebuie să ai grijă de tine în primul rând, trebuie să te odihnești, să te alimentezi bine și restul vine de la sine. Dacă ești disciplinat în viața de zi cu zi, cred că nu întâmpini probleme. Așa, că mai există lovituri, asta e normal la oricine. Dar eu sunt o persoană care are grijă de mine. Mănânc bine, mă alimentez bine, mă odihnesc întotdeauna la amiază câte două ore și cred că asta e foarte important.

- Un program special de antrenament ai în afara celui pe care îl faci la club? Intri în sală mai devreme, stai după?
- Nu neapărat. Merg de două ori pe săptămână, dacă nu am antrenamente după-amiaza, merg la sală și îmi fac un program de sală de aproximativ o oră, o oră și jumătate.

- Pe partea de nutriție cum ești? Ai ceva ce ai scos cu totul sau mai tânjești câteodată la ceva interzis?
- Sunt foarte bine. Eu, de obicei, nu mănânc dulce foarte mult pentru că nu mă atrage. Încerc să mănânc de trei ori pe săptămână carne, de două ori pe săptămână pește și de două ori pe săptămână soia. În rest, nu mă dau în vânt după ceva gras sau nu mă atrage foarte mult.

„De la 14 ani am început să-mi ajut familia, să împart banii cu ei”

- Întorcându-ne la copilul Paul Papp de la Dej, când și-a dat seama că viitorul lui e doar în fotbal?
- Pfff! Sincer, când eram copil nu mă gândeam prea departe. Mă gândeam doar la ce fac azi sau ce fac mâine, nu aveam vise foarte mărețe. Dar cred că acum, dacă stau să mă gândesc, am avut o gândire sănătoasă, pentru că e important ce faci azi și ce faci mâine. N-am avut vise mărețe și asta m-a ajutat, cred eu.

- Povesteai la un moment dat că erai mai mulți frați și oarecum a trebuit să ai grijă de ei...
- Suntem trei, da.

- Poate și asta a contat? Că ați trecut printr-o perioadă grea, nu neapărat săracă, dar nu aveai mașinile de acum, telefoanele, tehnologia și doar așa ați putut rezista și face performanță?
- Cu siguranță, asta te ține cu picioarele pe pământ. Țin minte că de la 14 ani, de la primul contract, eu am început să-mi ajut familia, să împart banii cu ei. Asta am făcut și o fac și acum. Cred că asta te ține cu picioarele pe pământ, te ține chibzuit puțin, iar greutățile din copilărie m-au călit, m-au ajutat. Acum, când stau și mă gândesc la câte greutăți au fost și ce am întâmpinat, parcă îmi vine să zâmbesc.

- Care erau lipsurile atunci, Paul?
- Ei, erau mai multe: mâncare, de toate. Multe lipsuri, dar asta m-a întărit.

„Dacă aveam o pungă de pufuleți, o împărțeam la câți eram și eram fericiți”

- Poate și pentru faptul ăsta ai luptat și mai mult?
- Cu siguranță am luptat și mai mult. Știu că mergeam direct de la școală, mâncam un sandviș la școală și mergeam direct la antrenament. Antrenamentul îl aveam la ora 4, nu mă mai duceam pe acasă, că n-avea rost. Nu de fiecare dată, dar de cele mai multe ori. Cu toate astea, cred că familia mea, părinții mei sunt de apreciat, o să-i apreciez întotdeauna, pentru că au încercat ca niciodată să nu ne lipsească nimic. Deși câteodată lipsea, împărțeam acolo... Dacă aveam o pungă de pufuleți, o împărțeam la câți eram și eram fericiți.

- Echipamentul, poate nu era cel mai bun... Ghetele probabil erau cele mai uzate și totuși ai mers înainte și n-ai renunțat, când alți copii din ziua de azi spun „stop” mult mai rapid.
- În ziua de azi e altă mentalitate. Țin minte că aveam 14-15 ani și nu aveam ghete. Aveam poate ghete de la second-hand, ghete purtate de alt coleg sau ghete rupte. Dar le puneam scotch sau câteodată mi le coseam eu cu nailon de pescuit. Dar eram fericit, nu voiam altceva decât să merg la antrenament, iar după antrenament mă jucam cu mingea în continuare cu prietenii, cu colegii.

Paul Papp, la Unirea Dej. Foto: Gazeta de Botoșani

- Dar...
- Acum există altă mentalitate, cred că toți renunță prea ușor. Asta vine și din ce văd acasă, în cadrul familiilor. Și părinții sunt puțin de vină. Azi, dacă te duci la o echipă de juniori la U11, U12 și nu te bagă antrenorul în teren, părintele vine, te ia și te duce la altă echipă. Și tot așa, până copilul renunță. Nu, trebuie să lași copilul acolo, să se dezvolte singur, să priceapă el singur că nu face destule lucruri încât să-l bage antrenorul și să învețe că la fotbal trebuie să existe sacrificii, să muncești și mai mult dacă nu ești băgat în teren și să-ți aștepți rândul. Când îți vine rândul, să demonstrezi că poți să joci titular.

„M-am trezit singur, nu aveam vise mărețe, voiam să ajung la Liga 1”

- Există o explicație pentru care adolescenții din ziua de azi nu reușesc? Jucători cu talent...
- Eu cred că în ziua de azi nu mai există disciplină. Cred că totul în viață se leagă de disciplină! Disciplina pe care o primești acasă, în familie, disciplina pe care o primești la școală. Școala te învață unele lucruri, este foarte importantă. Fotbalul a devenit o disciplină, nu mai poți să faci anumite lucruri pentru că ești depășit de celălalt. Cred că asta e: disciplină, perseverență.

- Crezi că ar fi arătat altfel dacă Paul Papp, la 10-11 ani, ar fi primit niște sfaturi pe care tu le oferi acum copiilor tăi?
- Pffffff! Grea întrebare! Probabil eu nu le-am primit, dar le-am învățat pe parcurs. E foarte grea întrebarea, nu pot să mă pronunț, dar cu siguranță ceea ce ofer eu din experiența mea acum ajută copiii să-și dea seama de unele lucruri. Deși durează până își dau seama, trebuie să avem răbdare și să le spunem mai des.

- Când a fost momentul în care ți-ai dat seama că ăsta e drumul tău, viitorul tău?
- Când am plecat de la Dej la Botoșani. Atunci cred că a fost declicul, pentru că eram la Dej, eram acasă, jucasem în Divizia B, după aia am retrogradat și am jucat în Divizia C. Eram acasă, nu aveam vise mărețe, dar odată ce am ajuns la Botoșani m-am trezit singur. Am știut că trebuie să muncesc ca să fiu titular, să fiu în echipă. Apoi am știut că îmi doresc să ajung la Liga 1. De la Liga 2 am vrut să ajung la Liga 1 și cam ăsta a fost procesul întotdeauna la mine. Când am ajuns la Liga 1, mi-am dorit să ajung o treaptă mai sus.

„Niciodată nu m-am gândit la bani! O știe și domnul Porumboiu”

- La Vaslui cum a fost debutul? 17 mai 2009, într-un meci cu CS Otopeni, 2-0.
- A fost un debut emoționant. Eram un copil, era o echipă superbă acolo. Știu că aveam multe emoții, mi-era frică la antrenamente, dar ușor-ușor am învățat să controlez și frica, și emoțiile, iar asta m-a propulsat puțin mai sus.

- Antrenori buni, un patron experimentat...
- Bun și el!

- A fost un ajutor că ai ajuns la o echipă unde erau și bani, și condiții, într-un oraș liniștit?
- Mie mi-a plăcut foarte mult. Vă spun, nu ca să mă laud, dar eu niciodată nu m-am gândit la bani. Când am plecat la Vaslui de la Botoșani, eu am semnat, nu mă interesa salariul, pentru că știam că am făcut pasul la Liga 1. Aveam un salariu mic și știe și domnul Porumboiu, dar niciodată nu m-am gândit la bani în toată cariera mea.

Duel cu o legendă a fotbalului românesc, Ciprian Deac, în CFR Cluj - FC Vaslui

- Cazuri rare.
- Eu m-am dus să joc, îmi plăcea să ridic nivelul. A fost super bine, cu niște antrenori... Îmi aduc aminte că domnul Marius Lăcătuș m-a băgat titular. Debutasem cu domnul Viorel Moldovan și domnul Leo Grozavu, dar titular m-a băgat domnul Marius Lăcătuș. Țin minte emoții mari, nu prea aveam încredere cu toți cei care erau în echipă: Wesley, Adailton, Sânmărtean, Gabi Cânu, Kuciak în poartă. Mi-era greu, dar ușor-ușor m-am adaptat și am făcut față.

- Ce a lipsit atunci la Vaslui ca să fie campioană? Lumea spune că a fost un cui împotriva echipei.
- Nu știu, nu am auzit niciodată nimic. Cred că șansa, o mică șansă, atât. Țin minte că eram foarte, foarte aproape și, dacă băteam la Astra, eram cu o mână pe trofeu. Am fost egalați în minutul 90. O mică șansă, atât cred.

„Încăpățânat și fără experiență: «Nu, nu, eu vreau să plec»”

- De la Vaslui a venit transferul la Chievo...
- Schimbul a fost destul de greu. Nici eu n-am avut răbdarea pe care trebuia să o am. Eu îmi doream să schimb nivelul, dar îmi doream să joc. M-am dus acolo, vă dați seama că era greu pentru mine să joc din prima, pentru că îți trebuie o perioadă de adaptare, trebuie să înveți limba. Eu nu aveam răbdare, deși jucasem, intrasem în niște meciuri.

- Așa, ce s-a întâmplat?
- Țin minte că m-a chemat directorul sportiv de atunci, Giovanni Sartori, cel care a clădit Atalanta și Bologna de Champions League, și a discutat cu mine. „Paul, te rog frumos, ai răbdare, nu pleca, tu trebuie să rămâi aici, ești un jucător de valoare, ești tânăr”. Dar eu, încăpățânat și fără experiență: „Nu, nu, eu vreau să plec, vreau să plec să joc!”. O mentalitate bună și nu... În niște etape trebuie să ai răbdare. Eu n-am avut-o.

- Și nu ai avut nici pe cineva lângă tine care să te ghideze?
- Exact. Domnul Giovanni Becali avusese niște probleme... Dar nu-mi pare rău de alegerile pe care le-am făcut și sunt fericit cu ele. Dar schimbarea a fost grea, adaptarea...

- Ai simțit că ești român acolo?
- Nu. Am fost acceptat foarte bine de grup. Deși eram un copil, n-aveam rușine să vorbesc, vorbeam și engleză. M-am simțit într-un colectiv super OK.

„După meciul de la Belgrad am suferit mult... Și acum sufăr, îmi pare rău”

- Astra, FCSB și primul titlu de campion pentru tine. A fost greu la București?
- Nu a fost greu la București. Eu sunt cu soția mea de la 16 ani, am luat-o cu mine. Nu sunt nici unul care să stea foarte mult prin oraș. A fost frumos, super frumos și la Astra, cu care am luat o Cupă, și la FCSB, super OK.

- Dificil cu presiunea de la FCSB?
- O simțeai, dar te motiva. De asta am și câștigat titlul, Cupa, Supercupa și Cupa Ligii.

- Cu Gâlcă.
- Da. Te motiva asta. Mie, vă spun sincer, că mi-a plăcut, îmi plăcea presiunea asta și voiam să demonstrez că rezist presiunii. Au fost și nereușite, dar ca în viața unui fotbalist: reușite, nereușite.

- Acolo au fost cele mai frumoase momente, dar și cele mai grele din cariera ta?
- Cele mai grele, da, pentru că am făcut niște greșeli. Ca om îți pare rău când greșești și suferi. Și momente frumoase, da. Au fost și la FCSB momente frumoase!

- Momentul greu e meciul ăla, nu? La Belgrad, bila neagră a carierei?
- Da, pot să spun și asta, da.

Partizan Belgrad - FCSB 4-2, în 2015, turul 3 preliminar Champions League

- A fost greu după momentul ăla?
- A fost greu, da. Sufeream mult, am suferit mult. Și acum sufăr, îmi pare rău de ceea ce s-a întâmplat, dar n-a fost o greșeală voită.

- La fundași se vede, la portari la fel.
- Dar se întâmplă în viața unui sportiv să existe și greșeli. Din greșeli înveți.

- Te-a urmărit mult momentul ăla? Ai fost atacat din toate părțile...
- Da, vă dați seama că ești atacat, vede familia, văd prietenii... Plus că te afectează pe tine ca om. Când ești în cadrul echipei, știi că nu ți-ai ajutat colegii... E de domeniul trecutului, dar m-a urmărit, da.

„Dacă ieși afară, te omor! Tu trebuie să termini meciul ăsta”

- Momente frumoase sunt la echipa națională. Cum a fost când ai primit prima convocare?
- Primul telefon a fost primit de la domnul Răzvan Lucescu. Plin de emoții, eram la Vaslui. Țin minte că la imn deja îmi tremura bărbia, practic, și mi se făcuse pielea de găină. Aveam mari emoții pentru că eram într-o echipă cu Mutu, Marica, Tamaș, Săpunaru, Raț, Tătărușanu...

- Ce echipă!
- Pe unii dintre băieți îi văzusem doar la televizor. Emoții mari... N-o să uit niciodată că în minutul 60 am avut crampe și îi spuneam lui Gabi Tamaș: „Am crampe, nu mai pot!”. S-a uitat așa la mine și mi-a spus: „Dacă ieși afară, te omor! Tu trebuie să termini meciul ăsta!”. Și l-am terminat! Ha, ha, ha! Cred că asta n-o să uit toată viața mea, atunci ce mi-a spus Gabi.

Paul Papp la echipă națională. Foto: sportpictures.eu

- Ioan Ovidiu Sabău spunea de curând că nu înțelege jucătorii tineri de 20-22 de ani care, în minutul 50-60, încep să ridice mâinile că nu mai pot.
- Eu n-am ridicat-o atunci! Se pun crampe de la încărcătură, de la emoții, nu neapărat că nu ești pregătit. De la emoții mai mult. Dar eu atunci am avut noroc că l-am avut pe Gabi lângă mine și nu puteam să ies de pe teren, mi-era rușine!

2,8 milioane de euroa fost cea mai mare valoare de piață pe care a avut-o Paul Papp în carieră. Acum acesta este cotat la 150.000 de euro, conform site-ului transfermarkt

„Dănciulescu avea niște demarcări de nu înțelegeam nimic”

- Există un adversar împotriva căruia ai jucat și ți-a făcut nopți negre?
- Nopți negre nu pot să spun, dar îmi aduc aminte că Di Natale era foarte bun, am jucat contra lui în Italia. El Shaarawy, Pazzini, Totti... Dar dintre toți, Di Natale mi s-a părut cel mai complet.

- Iar dintre români?
- Dănciulescu! L-am prins când era la Dinamo, știu că avea niște demarcări de nu înțelegeam nimic. Eram și tânăr atunci, ce-i drept, dar contra lui Dănciulescu eram în alertă maximă.

- Dănciulescu are 515 meciuri în Superligă, Nistor 516...
- Secretul e să fii conștiincios, să rămâi modest, să te odihnești bine, să te alimentezi bine. Fotbalul e o disciplină și trebuie să fii disciplinat.

- Pe final, ce faci după ce pleci de la stadion? Cum ești acasă cu soția, cu copiii?
- Azi, de exemplu, merg, mănânc și mă pun să dorm două ore. În rest, când am zile libere, încercăm să facem tot felul de activități. Mergem la pește, la munte, la piscină dacă e cald, pe terenul de fotbal... Încercăm să scoatem copiii din casă. Muzică nu prea ascult că n-am timp, doar în drum spre stadion. Eu gătesc, îmi place să gătesc și asta mă relaxează.

Paul Papp alături de familie, în vacanță

- Specialitatea lui Paul în bucătărie?
- Pastele! Le plac și copiilor. Am învățat din Italia. În rest, fac tot ce e sănătos pentru noi ca familie. Seara mai ieșim prin cartier, stăm la o vorbă cu vecinii și cam atât.

„Mă fac antrenor! Vreau și îmi place”

- Antrenoratul te tentează?
- Da! Am făcut Școala de antrenori, am Licența C, vreau să mă înscriu la Licența B. Mă tentează, îmi place, studiez, mă uit la videoclipuri, la tot ce este despre fotbal.

- Stilul care ar fi?
- Încă studiez, încă sunt student și nu pot să mă pronunț. Ha, ha, ha!

- Te vezi antrenor, asta era ideea.
- Da, spun răspicat: da! Și vreau, și îmi place!

Cum arată sezoanele lui Paul Papp în Superligă