Articol de GSP - Publicat joi, 11 septembrie 2008 00:00
România a scrîşnit din dinţi în Feroe, reuşind cu noroc să nu repete în faţa micuţei selecţionate nordice “performanţa” din meciul cu Lituania, respectiv ruşinosul 0-3. Victoria, deşi necesară, obligatorie şi importantă în bătălia pentru calificarea la Mondialul din 2010, nu are însă darul de a mulţumi, întrucît e clar că suferim şi devenim din ce în ce mai mici în lume. Ca atare, acest 1-0 devine doar un alt argument în favoarea celor care îl contestă pe Victor Piţurcă. Extrem de proeminentă în clipa de faţă, aversiunea presei şi a “derbedeilor care îşi dau cu părerea” (a se citi specialişti) împotriva selecţionerului nu datează de ieri, de azi, ci de vreo trei luni, timp în care a fost alimentată de rezultatele negative înregistrate de “naţionala” României.
Buba a apărut după 0-0 cu Franţa, la Euro, a părut că dă înapoi după remiza ghinionistă cu Italia, a copt în meciul cu Olanda, s-a spart cu Letonia şi a explodat de-a dreptul sîmbăta trecută, cînd Lituania ne-a arătat nivelul scăzut pe care îl avem în prezent. Debutul dezastruos din grupa preliminară a fost anticipat de cunoscători imediat după Euro, însă nimeni nu a avut curajul să sară serios atunci la gîtul selecţionerului. Primind aceasta ca pe un vot de încredere, tehnicianul şi-a imaginat că va putea face orice în continuare şi tot va ieşi neatins.
Întîi l-a insultat pe Mircea Sandu, despre care a spus că nu se pricepe la tactică, apoi s-a luat de Mutu şi în cele din urmă a condus naţionala către antologicul eşec din faţa Lituaniei. Atacat din toate părţile, Piţurcă nu dă însă semne că ar vrea să renunţe. Nici măcar dezvăluirile făcute de CanCan despre felul cum măsluia jocurile de noroc nu i-au înmuiat înverşunarea cu care trage de scaunul dat de FRF. Astfel, în situaţia dată, părăsit de mulţi şi criticat de toţi, s-ar putea crede că încăpăţînarea lui de a rămîne la cîrma tricolorilor are un singur scop: acela de a le face în ciudă contestatarilor. Un om introvertit, ascuns după breton şi cu o pronunţată aplecare către ocultism (vezi adoraţia pentru numărul diavolului, 666 şi porecla, Satana), pare că se hrăneşte din suferinţa suporterilor echipei naţionale. Este clar lucrătura necuratului această formaţie reprezentativă, dacă la un meci în care ar fi trebuit ca o naţie întreagă s-o susţină, ei i-au fost ţinute degetele încrucişate a ghinion de către toţi românii.
De la prea piosul Tata Puiu, cel care pierdea două-trei indicaţii tactice pentru a-şi săruta iconiţele, echipa-amiral a fotbalului românesc a trecut sub domnia gamblerului Nea Piţi, omul care blufează cu sufletele a 23 de milioane de oameni. A sosit momentul schimbării, dar o întrebare se aude tot mai des în rîndurile suporterilor obişnuiţi: “cine va urma, oare? Un român? Un străin?”. Sperînd, desigur, că actualului antrenor al “naţionalei” îi va succeda cineva, cîndva…
România a scrîşnit din dinţi în Feroe, reuşind cu noroc să nu repete în faţa micuţei selecţionate nordice “performanţa” din meciul cu Lituania, respectiv ruşinosul 0-3. Victoria, deşi necesară, obligatorie şi importantă în bătălia pentru calificarea la Mondialul din 2010, nu are însă darul de a mulţumi, întrucît e clar că suferim şi devenim din ce în ce mai mici în lume. Ca atare, acest 1-0 devine doar un alt argument în favoarea celor care îl contestă pe Victor Piţurcă. Extrem de proeminentă în clipa de faţă, aversiunea presei şi a “derbedeilor care îşi dau cu părerea” (a se citi specialişti) împotriva selecţionerului nu datează de ieri, de azi, ci de vreo trei luni, timp în care a fost alimentată de rezultatele negative înregistrate de “naţionala” României.
Buba a apărut după 0-0 cu Franţa, la Euro, a părut că dă înapoi după remiza ghinionistă cu Italia, a copt în meciul cu Olanda, s-a spart cu Letonia şi a explodat de-a dreptul sîmbăta trecută, cînd Lituania ne-a arătat nivelul scăzut pe care îl avem în prezent. Debutul dezastruos din grupa preliminară a fost anticipat de cunoscători imediat după Euro, însă nimeni nu a avut curajul să sară serios atunci la gîtul selecţionerului. Primind aceasta ca pe un vot de încredere, tehnicianul şi-a imaginat că va putea face orice în continuare şi tot va ieşi neatins.
Întîi l-a insultat pe Mircea Sandu, despre care a spus că nu se pricepe la tactică, apoi s-a luat de Mutu şi în cele din urmă a condus naţionala către antologicul eşec din faţa Lituaniei. Atacat din toate părţile, Piţurcă nu dă însă semne că ar vrea să renunţe. Nici măcar dezvăluirile făcute de CanCan despre felul cum măsluia jocurile de noroc nu i-au înmuiat înverşunarea cu care trage de scaunul dat de FRF. Astfel, în situaţia dată, părăsit de mulţi şi criticat de toţi, s-ar putea crede că încăpăţînarea lui de a rămîne la cîrma tricolorilor are un singur scop: acela de a le face în ciudă contestatarilor. Un om introvertit, ascuns după breton şi cu o pronunţată aplecare către ocultism (vezi adoraţia pentru numărul diavolului, 666 şi porecla, Satana), pare că se hrăneşte din suferinţa suporterilor echipei naţionale. Este clar lucrătura necuratului această formaţie reprezentativă, dacă la un meci în care ar fi trebuit ca o naţie întreagă s-o susţină, ei i-au fost ţinute degetele încrucişate a ghinion de către toţi românii.
De la prea piosul Tata Puiu, cel care pierdea două-trei indicaţii tactice pentru a-şi săruta iconiţele, echipa-amiral a fotbalului românesc a trecut sub domnia gamblerului Nea Piţi, omul care blufează cu sufletele a 23 de milioane de oameni. A sosit momentul schimbării, dar o întrebare se aude tot mai des în rîndurile suporterilor obişnuiţi: “cine va urma, oare? Un român? Un străin?”. Sperînd, desigur, că actualului antrenor al “naţionalei” îi va succeda cineva, cîndva…
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
