FOTBAL  »  Superliga  »  SCHIMBARE DE PLAN

A cerut să fie titular!

Articol de - Publicat vineri, 12 septembrie 2008 00:00

Pardo apără şi cu Urziceniul, după o discuţie mai dură cu Peseiro

Elinton Andrade rămîne rezervă mîine, iar Dani Coman doar spectator. Deşi Rafael Urko Pardo a gafat la Timişoara, unde i-a făcut cadou lui Poli golul victoriei, spaniolul va apăra şi contra Urziceniului. Decizia lui Jose Peseiro a fost forţată şi de o dis­cu­ţie pe care a avut-o cu goal­keeperul iberic! “Am avut oferte mai bune înainte să vin la Rapid, puteam alege Olympiakos ori o formaţie din Spania. Dacă am refuzat toate propunerile ca să joc în România, nu accept să fiu re­zervă şi nici o rotaţie a portarilor! N-am cum să fiu în formă maximă dacă nu apăr constant”, a cerut Pardo.

Urko a fost transferat de la Iraklis chiar înainte de startul campionatului. Giuleştenii au avut emoţii atunci, pentru că portarul era dorit şi de conaţionalul său Ernesto Valverde, antrenorul lui Olympiakos, dar l-au întors din Grecia în ultima clipă. Cheia a fost tocmai promisiunea că va fi titular, într-un moment în care Pardo se temea de concurenţa cu Coman. În primele cinci etape însă, el nu a bifat nici un minut, fiindu-i preferat Andrade. “Sînt pregătit sută la sută, nu ştiu de ce nu apăr! ”, s-a plîns după primele două meciuri în care rămăsese rezerva brazilia­nului.

Citește și:
Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Superliga

Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”

Ce s-a întâmplat după U Cluj - Dinamo » Imagini spectaculoase în Ardeal

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
Stiri extrasport
Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale

Comentarii (18)
 •  16 Septembrie 2008, 17:56

Asta este, taticu! Banul patronului poate face orice, poate calca demnitatea umana in picioare, poate sfida opinia publica, poate ignora vocea suporterului, poate injosi profesionalismul antrenorilor si jucatorilor, poate spulbera traditia unui club muncitoresc, poate distruge relatii interumane, poate orice...! Cu bani insa, patronii nu vor putea nicicand cumpara respectul celor multi si onesti. Vine ziua scadentei si pentru voi, domnilor Taher si Copos!

 •  16 Septembrie 2008, 04:53

dute pardo unde vrei,dar duteeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

 •  15 Septembrie 2008, 17:35

da mai bine Pardo nu??2 meciuri a jukt in ambele am luat bataie.voi nu stiu cu ce anume ganditi.Coman clar fara doar si poate este si va fi cel mai bun portar al Rapidului..Cand o sa intelegeti asta??knd vom pe ultimu loc???

Vezi toate comentariile (18)
Comentează