Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 31 august 2026, 09:30 / Actualizat luni, 31 august 2026 09:52
Honest Ahanor (18 ani) va evolua în acest sezon în Premier League. Versatilul apărător italian de origine nigeriană, pe care Genoa îl vindea în vara trecută cu 16 milioane de euro la Atalanta, a fost cumpărat de Chelsea pentru o sumă aproape triplă!
Dan Șucu încheia o afacere excelentă în iulie 2025, când, după numai șase meciuri jucate sub comanda lui Patrick Vieira (270 de minute), l-a vândut la echipa din Bergamo pentru 16 milioane de euro plus 4 milioane ca bonusuri.
„Lea Dea” nu l-a putut semna decât până în 2028, întrucât legea italiană nu permite contractele pe o perioadă mai lungă în cazul fotbaliștilor minori.

Atalanta l-a cumpărat pe Ahanor cu 16 milioane de euro de la Genoa și, după un an, l-a dat la Chelsea cu 47 de milioane!
Fundașul de 1,84m și-a continuat pașii grăbiți și iată-l acum, după un sezon petrecut la Bergamo, cu 35 de meciuri (17 ca titular) și un gol marcat reușind saltul în Premier League, unde Atalanta l-a transferat pe Marco Palestra cu 57 de milioane de euro!
Potrivit anunțului făcut de Fabrizio Romano, clubul londonez va achita 40 de milioane de lire sterline (circa 47 de milioane de euro), aproape de trei ori cât suma cu care nerazzurrii l-au luat de la Genoa!
🔵🔴 Honest Ahanor will undergo medical at Crystal Palace today.
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) August 30, 2026
Chelsea already signed all docs, medical done at #CFC for £40m — deal valid from June 2027, as exclusively revealed.
18 year old CB formally joins #CPFC on loan from Atalanta but already under Chelsea control. pic.twitter.com/8BJcYtdnMM
Numai că Ahanor nu rămâne la Chelsea, care a decis să-l împrumute imediat la o altă echipă din capitala Angliei. Honest va efectua vizita vizita medicală direct la Crystal Palace și abia în 2027 va ajunge pe „Stamford Bridge”, cu mențiunea că italo-nigerianul rămâne sub controlul lui Xabi Alonso.
Ahanor este primul născut în 2008 care a debutat în Serie A, fiind titular la Genoa cu Juventus la 16 ani, 7 luni și 5 zile!
În urmă cu două veri, Ahanor, care împlinise 16 ani la sfârșitul lui martie, era promovat de la Primavera la echipa de seniori, după ce arsese cu fitil scurt toate etapele de la juniori la tineret. A avut un sezon 2023-2024 în care a jucat la U15, U16 și U17 și a uimit prin ascensiunea sa.
28de meciuri a jucat Honest Ahanor în Serie A, având un assist în 1.645 de minute, într-un meci Napoli - Genoa 2-2
Honest Ahanor a fost primul jucător născut în 2008 ce a debutat în Serie A, fiind titular contra lui Juventus pe 28 septembrie 2024, la 16 ani, 7 luni și 5 zile!
A fost prima dintre cele șase apariții într-o stagiune în care a lipsit cinci luni, din cauza unei probleme la menisc. A revenit spre sfârșitul sezonului, remarcându-se prin faptul că a provocat cu lovitura sa de cap autogolul lui Meret, în meciul cu Napoli de pe stadionul „Diego Maradona”.

Pentru a-și asigura serviciile versatilului fundaș stânga (poate juca ca lateral în sistem de patru sau cinci apărători, stoper), al cărui idol este Paolo Maldini, Atalanta a trebuit să învingă concurența celor de la AC Milan, Chelsea și AS Monaco și, nu în ultimul rând, AS Roma. Dar Ahanor a ales Atalanta, când încă nu se știa că Gasperini va pleca.
Honest Ahanor a debutat în iunie și în Squadra Azzurra!
Pentru că legea nu dă voie fotbaliștilor născuți în „Cizmă” din părinți străini să primească cetățeania italiană dacă n-au împlinit vârsta de 18 ani, Honest nu putea fi convocat decât la reprezentativele Nigeriei.
Cum a devenit major, apărătorul (remarcat de la 15 ani de la Roberto Mancini, în primul mandat ca selecționer) a intrat în atenția federației italiene.
Ahanor a primit prima convocare pentru echipa națională a Italiei U21 pe 20 martie 2026 de la selecționerul Silvio Baldini. Iar în mai 2026, Honest a fost unul dintre chemați în Squadra Azzurra de același antrenor, pus interminar după demisia lui Gennaro Gattuso.

A debutat pe 3 iunie în amicalul cu Luxemburg (1-0), jucând un minut, pentru ca peste trei zile să bifeze o repriză împotriva Greciei (1-0), partidă în care a fost folosit ca fundaș dreapta.
Transferul spectaculos al adolescentului la câștigătoarea Conference League îl va păstra în vederile lui Mancini, întors la naționala Italiei.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.