FOTBAL  »  NATIONALA  »  BILETE

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru România - Suedia, din Liga Națiunilor

Bilete disponibile pentru meciul de pe teren propriu cu Suedia // foto: imago images
Bilete disponibile pentru meciul de pe teren propriu cu Suedia // foto: imago images

Articol de - Publicat luni, 31 august 2026, 14:01 / Actualizat luni, 31 august 2026 14:05

Federația Română de Fotbal a anunțat că vineri, 4 septembrie, vor fi puse la vânzare biletele pentru meciul cu Suedia din a patra etapă a noii ediții din Nations League.

Meciul se va juca luni 5 octombrie, pe stadionul Arena Națională din București. Va fi primul meci oficial cu spectatori pe teren propriu cu noul selecționer Gheorghe Hagi (61 de ani).

Bilete disponibile pentru meciul de pe teren propriu cu Suedia

Cu o lună înainte de debutul în noua ediție din Nations League, FRF a anunțat că va pune la vânzare bilete pentru primul meci cu spectatori.

Acestea vor fi disponibile de vineri, 4 septembrie, pe site-ul oficial al FRF.

Prețul biletelor este cuprins între 50 de lei (peluze) și 130 de lei (tribunele 1 și 2), iar tinerii vor avea parte de o reducere. Atât copiii cu vârsta sub 15 ani (10 lei), cât și tinerii între 15 și 24 de ani (30 lei), vor beneficia de un preț redus în momentul achiziționării biletelor.

Având în vedere că meciul cu Bosnia, primul programat pe teren propriu în noua stagiune (28 septembrie), se va juca fără spectatori, va fi primul duel oficial la care Gheorghe Hagi va sta pe bancă în România.

Acesta a mai fost pe banca echipei naționale la meciurile cu Georgia (Tbilisi, 0-0) și Țara Galilor (București, 2-1), dar au fost doar meciuri amicale.

Obiectivul numărul 1 e acela de a câștiga grupa, nu există alt obiectiv. Ne dorim să câștigăm grupa, să câștigăm toate meciurile, știm că întâlnim echipe bune. Eu îmi doresc să ajungem în prima grupă, ca să am ocazia să mă verific și să mă duelez cu antrenorii.

- Gheorghe Hagi, selecționerul României

Până la meciul de la București contra suedezilor, FRF a pus în vânzare și bilete pentru meciul de la Stockholm. Suporterii români au primit 2.200 de locuri în peluza nord a stadionului „Strawberry Arena” din Solna, iar prețul unui bilet este de 130 de lei.

Programul complet al României în Nations League

  • 25 septembrie, 21:45: Suedia - România (Strawberry Arena, Solna)

  • 28 septembrie, 21:45: România - Bosnia (Arena Națională)

  • 2 octombrie, 21:45: Polonia - România (Stadion Narodowy, Varșovia)

  • 5 octombrie, 21:45: România - Suedia (Arena Națională)

  • 14 noiembrie, 21:45: România - Polonia (Arena Națională)

  • 17 noiembrie, 21:45: Bosnia - România (Bilino Polje Stadium, Zenica)

Citește și:
Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor
Superliga
Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor
Rușii sunt cu ochii pe situația din Polonia: „Există 3 variante”
Jocurile Olimpice
Rușii sunt cu ochii pe situația din Polonia: „Există 3 variante”
Mihai Stoica, ripostă la adresa lui Tănase: „Obraznic! A făcut o chestie care nu se poate scuza”
Superliga
Mihai Stoica, ripostă la adresa lui Tănase: „Obraznic! A făcut o chestie care nu se poate scuza”
FRF, decizie neașteptată pentru meciul România - Bosnia: „Imposibil de gestionat”
Nationala
FRF, decizie neașteptată pentru meciul România - Bosnia: „Imposibil de gestionat”
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Profit.ro
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează