INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

VIDEO Daniel Bîrligea, primul interviu după transfer: „El este jucătorul care mă inspiră încă de când eram mic”

Daniel Bîrligea, atacantul lui Frosinone
Daniel Bîrligea, atacantul lui Frosinone

Articol de - Publicat luni, 31 august 2026 21:51 / Actualizat luni, 31 august 2026 22:14

Daniel Bîrligea (26 de ani) a acordat primul interviu după transferul la Frosinone, nou-promovată în Serie A. Atacantul român a vorbit despre alegerea făcută, obiectivele pe care le are în Italia și fotbaliștii care l-au inspirat încă din copilărie.

Bîrligea a plecat de la FCSB sub formă de împrumut pentru un sezon. Italienii au achitat 1,5 milioane de euro pentru această mutare, iar alte 3,5 milioane de euro vor ajunge la clubul roș-albastru în cazul unui transfer definitiv.

Atacantul a debutat deja pentru Frosinone în weekend, în victoria categorică obținută pe terenul Fiorentinei, scor 3-0. A început partida pe banca de rezerve și a fost trimis pe teren în minutul 89.

VIDEO | Daniel Bîrligea, primul interviu la Frosinone: „Alegerea de a veni aici a fost simplă”

În primul interviu acordat după transfer, Bîrligea a explicat de ce a ales să meargă la Frosinone și a transmis că vine cu dorința de a demonstra ce poate.

„Alegerea de a veni aici, la Frosinone, a fost simplă. Am vrut să vin aici pentru a demonstra cine sunt, ce pot oferi și dorința mea de a lupta pentru un nou obiectiv în carieră.

Vin cu multă dorință de a face lucrurile bine, cu multă dorință de a lupta, de a arăta pe teren toată calitatea mea și toată pasiunea mea pentru fotbal. Abia aștept să lupt și să fac lucrurile bine.”

Am văzut ce înseamnă Frosinone și îmi place totul: , îmi plac suporterii și căldura pe care o oferă. Sper să vină în număr cât mai mare să ne susțină. Avem nevoie de ei, să fie mereu alături de noi, iar împreună putem face lucruri importante”, a declarat Daniel Bîrligea pentru canalul de YouTube al clubului.

Cristiano Ronaldo și Haaland, modelele lui Bîrligea

Bîrligea a dezvăluit și cine sunt fotbaliștii pe care îi admiră cel mai mult.

„Jucătorul care mă inspiră încă de când eram mic este Cristiano Ronaldo, pentru atitudinea și mentalitatea pe care le are în fiecare zi, atât în afara terenului, cât și pe teren. Întotdeauna m-a impresionat din punct de vedere mental, prin felul în care gândește și prin felul în care face lucrurile.

Îl am ca idol și pe Haaland, pentru felul în care se prezintă în fața porții. Din orice unghi și din orice zonă a terenului, luptă mereu, aleargă, vede doar poarta și marchează din orice poziție.”

Concurență serioasă pentru un loc de titular

Bîrligea va avea de dus o luptă importantă pentru un loc în primul „11”.

Antonio Raimondo, cel care a fost titular în victoria cu Fiorentina, a reușit o „dublă”, iar clubul l-a transferat recent și pe Tomas Bobcek, pentru aproape 13 milioane de euro. Acesta este văzut drept una dintre principalele soluții pentru centrul atacului.

„Obiectivele mele sunt aceleași cu ale echipei. Abia aștept să luptăm împreună, să ajut echipa, să-mi ajut colegii, să ne atingem obiectivele și să facem lucrurile bine. Cu siguranță asta îmi doresc și să nu renunțăm niciodată”, a mai spus Daniel Bîrligea.

În tricoul celor de la FCSB, Daniel Bîrligea a strâns 80 de apariții în toate competițiile, cu 33 de goluri și 8 pase decisive. A cucerit titlul în 2025 și a devenit, în această perioadă, o prezență constantă în lotul echipei naționale.

Citește și:
Jucătorul „dat dispărut” de FCSB: „E foarte grav”
Superliga
Jucătorul „dat dispărut” de FCSB: „E foarte grav”
Mutare total neașteptată: Dennis Man a spus „DA” pentru transfer în Serie A în ultimele ore de mercato!
Campionate
Mutare total neașteptată: Dennis Man a spus „DA” pentru transfer în Serie A în ultimele ore de mercato!
Daniel Pancu i-a anunțat transferul, după Rapid - Craiova: „E din campionatul României” + GSP a aflat despre cine e vorba
Superliga
Daniel Pancu i-a anunțat transferul, după Rapid - Craiova: „E din campionatul României” + GSP a aflat despre cine e vorba
Mihai Stoica, prima reacție după ce Crețu a fost reprimit la FCSB: „Eram capsat”
Superliga
Mihai Stoica, prima reacție după ce Crețu a fost reprimit la FCSB: „Eram capsat”
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Profit.ro
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen


Comentarii (1)
Oaie
Oaie  •  31 August 2026, 22:25

M-as bucura pentru el sa se impuna titular, dar stiind ce joaca si uitandu-ma cu cine concureaza... slabe sanse.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează