INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  EȘEC

Încă un eșec pentru Elias Charalambous, cu doi români pe teren

Al doilea eșec consecutiv pentru Elias Charalambous la Levadiakos / FOTO: Instagram @levadiakos_fc
Al doilea eșec consecutiv pentru Elias Charalambous la Levadiakos / FOTO: Instagram @levadiakos_fc

Articol de - Publicat luni, 31 august 2026 22:16 / Actualizat luni, 31 august 2026 22:18

Levadiakos, formația antrenată de Elias Charalambous (45 de ani), fostul tehnician al celor de la FCSB, a suferit al doilea eșec consecutiv în campionat. Echipa cipriotului a pierdut pe teren propriu în fața lui Panathinaikos, scor 0-2.

La gazde, Alexandru Pantea (22 de ani), împrumutat de la FCSB, și Adrian Șut (27 de ani), fostul mijlocaș al roș-albaștrilor, au fost titulari.

Pe parcursul reprizei secunde a intrat pe teren și Juan Bauza (30 de ani), fostul fotbalist al celor de la FCU Craiova.

Al doilea eșec consecutiv pentru Elias Charalambous la Levadiakos

În prima etapă, Levadiakos cedase pe terenul lui PAOK Salonic, fosta echipă a lui Răzvan Lucescu, scor 0-4.

Luni, Panathinaikos a deschis scorul încă din minutul 3, după autogolul lui Ioannis Kosti. Bauza a fost introdus după pauză, în locul lui Emmanouilidis, însă argentinianul nu a reușit să schimbe cursul partidei.

Adrian Șut a fost înlocuit în minutul 56 cu Panagiotis Symelidis. Meciul s-a rupt în minutul 76, atunci când înlocuitorul lui Șut a văzut direct cartonașul roșu și a lăsat-o pe Levadiakos în inferioritate numerică.

La faza imediat următoare, Cyriel Dessers a marcat pentru 2-0 și a închis practic partida. Alexandru Pantea a rămas pe teren până la final.

Panathinaikos a obținut astfel prima victorie a sezonului și a ajuns la 3 puncte după primele două etape, ocupând locul 6. De cealaltă parte, Levadiakos rămâne pe ultimul loc, al 14-lea, fără niciun punct.

Pentru echipa lui Elias Charalambous urmează partida de pe teren propriu cu Panetolikos, programată pe 6 septembrie.

Pentru Elias Charalambous, experiența din Grecia are și o încărcătură aparte. Cipriotul a revenit la clubul pentru care a evoluat ca jucător în 2014. Tehnicianul e campion al României cu FCSB în sezoanele 2023-2024, respectiv 2024-2025.

Citește și:
Sabina, reportera care a atras atenția tuturor, reacționează: „Știam că soția lui ne urmărește”
Campionate
Sabina, reportera care a atras atenția tuturor, reacționează: „Știam că soția lui ne urmărește”
„Spurcat?” » Marius Croitoru, despre conflictul de la finalul meciului cu Dinamo
Superliga
„Spurcat?” » Marius Croitoru, despre conflictul de la finalul meciului cu Dinamo
Se lucrează și noaptea pentru a finaliza unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei
Campionate
Se lucrează și noaptea pentru a finaliza unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei
Nuno Campos, după victoria cu Botoșani: „Unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon”
Superliga
Nuno Campos, după victoria cu Botoșani: „Unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”


Comentarii (3)
Kamikadze
Kamikadze  •  01 Septembrie 2026, 09:24

Costreie, ne, kovacs, nu e... habarnambus e... tamaie! Asta e, gelatule.

Dr.Hoock
Dr.Hoock  •  01 Septembrie 2026, 08:16

Deci nu Gigi era vinovatul...

Mihahaita
Mihahaita  •  31 August 2026, 22:28

Am crezut ca îi ăla ce il antrenează pe Dragusin la Fiorentina. Are totuși noroc cipriotul.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează