FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV „Aoleu, cât de dur ești!” » Rusescu l-a surprins până și pe Mironică: „Rapid are doar doi fotbaliști”

Daniel Pancu, Imagini de la Rapid - CFR Cluj, etapa #3 Superliga // foto: Cristi Preda (GSP.ro)
Daniel Pancu, Imagini de la Rapid - CFR Cluj, etapa #3 Superliga // foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de - Publicat marti, 01 septembrie 2026, 12:02 / Actualizat marti, 01 septembrie 2026 12:41

Invitat la GSP Live Special, emisiunea moderată de Mihai Mironică, Raul Rusescu (38 de ani) a comentat declarațiile exuberante făcute de Daniel Pancu (49 de ani) după remiza dintre Rapid și Universitatea Craiova, scor 1-1.

„De 7 etape, Rapid este top, top, top, top, top, top, top! De șapte ori top. Nu mă hazardez!”, a spus tehnicianul giuleștenilor la finalul partidei.

Rusescu consideră că Rapid arată mai bine decât în sezonul trecut, dar spune că, în acest moment, doar doi jucători se ridică la nivelul necesar pentru a duce echipa la un nivel superior: Olimpiu Moruțan (27 de ani) și Filip Stojilkovic (26 de ani). Atacantul elvețian a marcat golul giuleștenilor în partida de luni seară.

Raul Rusescu îl temperează pe Daniel Pancu: „Rapid are doi fotbaliști”

Fostul atacant consideră că Rapid a făcut un pas înainte față de sezonul precedent, însă crede că diferența este dată, în principal, de Moruțan și Stojilkovic.

„Da, Rapid e peste sezonul trecut, că anul ăsta are doi fotbaliști în lot, anul trecut avea un singur fotbalist în lot. Mă raportez la fotbaliști. Este o părere personală. Da, este peste echipa din sezonul trecut la momentul ăsta. E mai aproape de ce își dorește Giuleștiul”, a spus Raul Rusescu la GSP Live Special.

Replica l-a surprins pe moderatorul Mihai Mironică: „Aoleu, cât de dur ești!”.

Rusescu a explicat apoi la cine se referă și a vorbit și despre situația lui Claudiu Petrila, accidentat.

„Mă refer la Moruțan și Stojilkovic. (n.r. - Ar mai fi și Petrila?) Petrila este un fotbalist al Rapidului, jucător bun, doar că, la momentul ăsta, ca Petrila să intre în formația asta, va trebui să arate un nivel foarte bun și când vii după o accidentare... va avea de tras.

E nevoie de timp. Știu foarte bine ce înseamnă să vii după accidentări și știu că nu mai ai niciun reper, în criză de timp și spațiu tot timpul, și doar minutele și jocul îți vor oferi șansa să revii la ceea ce ai fost. Dar eu mă refer astăzi. Astăzi Rapidul are doi fotbaliști în lot față de unul în sezonul trecut”, a mai spus Raul Rusescu.

  • Olimpiu Moruțan a jucat 26 de meciuri pentru Rapid, cu 3 goluri și 6 pase decisive, iar Transfermarkt îl cotează la 1,8 milioane de euro.

  • Filip Stojilkovic, împrumutat de la Pisa, a bifat 4 apariții pentru giuleșteni și a marcat un gol. Cota sa de piață este de 2,5 milioane de euro.

Citește și:
L-a luat Craiova! Acord total, Rotaru s-a mișcat rapid: contractul e la semnat
Superliga
L-a luat Craiova! Acord total, Rotaru s-a mișcat rapid: contractul e la semnat
Soția lui Adrian Mutu intră în televiziune » Va fi noua prezentatoare a postului: „E momentul”
Stiri extrasport
Soția lui Adrian Mutu intră în televiziune » Va fi noua prezentatoare a postului: „E momentul”
Sportul Studențesc renaște după aproape 10 ani de la dispariție! Cine va fi antrenor și unde va juca echipa
Liga 4
Sportul Studențesc renaște după aproape 10 ani de la dispariție! Cine va fi antrenor și unde va juca echipa
Cu ce s-a ales Carmen Negoiță după divorțul de Ionuț Negoiță: „Vă spun în premieră”
Superliga
Cu ce s-a ales Carmen Negoiță după divorțul de Ionuț Negoiță: „Vă spun în premieră”
LISTA 400 de radare apar pe drumurile din România. Unde vor fi amplasate. O singură ofertă
Profit.ro
LISTA 400 de radare apar pe drumurile din România. Unde vor fi amplasate. O singură ofertă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen


Comentarii (4)
Normal
Normal  •  01 Septembrie 2026, 14:25

Daca Rapid are numai doi jucatori inseamna ca Rusescu are *** !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Kamikadze
Kamikadze  •  01 Septembrie 2026, 14:24

Butoias, la echipa ta iubita, colcaie de "fotbalisti"? Nu vezi ca la clubul sla toti sunt trichi-trichi paducei? Oameni buni, ce vedeti in tarla aia? Sa-ti spun eu? Nu cred ca ti-ar placea! Crede-ma!

observator_federal
observator_federal  •  01 Septembrie 2026, 13:33

A fost un meci foarte bun pe alocuri, cu ritm și angajament, chiar de bun nivel tehnic. Paradoxal, "specialiștii" - supărați, foarte supărați în ultima vreme, de ce ?? - văd doar aspecte negative. Panduru aseară inexplicabil de dur, nici nu părea dispus să desemneze cel mai bun fotbalist al meciului, probabil nici nu ar fi meritat vreuna dintre echipe să câștige meciul, iar pe Pancu l-au luat la mișto cei din studioul PrimaSport. Cam infantili băeții, dar se distrează pe banii noștri. De subliniat (minune!) schimbarea la față a lui Grădinescu, care în timpul meciului s-a arătat binevoitor și chiar a lăudat acțiunile craiovenilor - ai zice că regretă insistența cu care a pariat în toți anii pe calul mort cu nume din 4 consoane și că vrea să-și mai spele din păcate. Mai vedem.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează