INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Proaspătul campion mondial cu Spania, retragere șocantă la 31 de ani

Marcos Llorente și-a anunțat retragerea din naționala Spaniei// FOTO Imago Images
Marcos Llorente și-a anunțat retragerea din naționala Spaniei// FOTO Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 04 septembrie 2026 14:19 / Actualizat vineri, 04 septembrie 2026 14:54

Marcos Llorente, fundașul dreapta de la Atletico Madrid, și-a anunțat retragerea de la echipa națională a Spaniei. Jucătorul de 31 de ani a luat decizia la câteva săptămâni după ce a câștigat Campionatul Mondial cu „Furia Roja”.

Fundașul dreapta a transmis că hotărârea de a renunța la echipa națională a fost luată după o lungă perioadă de reflecție. El a precizat că decizia nu a fost legată nici de rezultatul de la Cupa Mondială, nici de minutele jucate în cadrul turneului.

Marcos Llorente și-a anunțat retragerea din naționala Spaniei

„După mult timp de gândire, am decis să pun capăt perioadei mele la echipa națională. Sunt conștient că sunt încă tânăr și că, poate, dacă aș fi continuat să fac lucrurile corect, aș mai fi avut alți ani în față pentru a juca în acest tricou.

Știu că mulți dintre voi nu vor înțelege această decizie și poate că nici eu nu aș fi înțeles-o dacă aș fi privit-o din exterior.

Dar este o decizie personală, la care m-am gândit foarte mult și, mai presus de toate, izvorăște din ceea ce simt. Indiferent dacă aș fi mers sau nu la Cupa Mondială, sau dacă am fi câștigat sau nu, eu deja luasem această hotărâre.

Nu pot decât să fiu infinit de recunoscător tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit în acești ani, care au făcut posibil ca eu și familia mea să trăim momente unice, de neuitat.

Voi păstra tot ce am trăit, dar mai ales aceste ultime 52 de zile, alături de un grup minunat care a luptat până la capăt pentru a duce Spania pe cea mai înaltă treaptă. Și asta am și făcut.

A fost o mândrie să-mi reprezint țara și să fac parte din această istorie. Vă mulțumesc pentru tot. O îmbrățișare tuturor”, a transmis Llorente, citat de goal.com.

Proaspătul campion mondial cu Spania, retragere șocantă la 31 de ani
Marcos Llorente, la CM 2026/ FOTO Imago Images

Marcos Llorente a jucat doar 6 ani la naționala Spaniei

Jucătorul lui Atletico Madrid a jucat doar 6 ani la națională. De la debutul său pentru Spania în noiembrie 2020, Llorente a adunat 27 de selecții, fără a marca vreun gol.

Llorente a făcut parte din lotul Spaniei la Euro 2020, desfășurat în 2021, și a jucat la Cupa Mondială din 2022 din Qatar. Și-a încheiat parcursul internațional în cel mai bun mod posibil, ridicând trofeul Cupei Mondiale în 2026.

Llorente a jucat 3 meciuri la CM 2026, inclusiv în semifinala câștigată de Spania cu 2-0 împotriva Franței.

Llorente joacă pentru Atletico Madrid din 2019. Și-a început cariera profesionistă la Deportivo Alavés, a trecut pe la Real Madrid, iar apoi s-a alăturat echipei „Los Rojiblancos”, cu care a câștigat titlul în La Liga în sezonul 2020-2021.

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Superliga
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează