Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat sambata, 05 septembrie 2026, 16:35 / Actualizat sambata, 05 septembrie 2026 16:43
Oțelul Galați a oficializat transferul fundașului central Dominick Zator (31 de ani), fundaș central care a evoluat ultima dată pentru Arka Gdynia, din Polonia (liga 2). A fost adus din postura de jucător liber de contract.
În aceeași zi în care l-a prezentat pe mijlocașul Rafael Brito (24 de ani), Oțelul a anunțat o nouă achiziție. Cotat la 150.000 de euro, Zator este un stoper cu cetățenie canadiană și poloneză.
A jucat în cariera lui pentru Korona Kielce, York United, Cavalerie FC, Arka Gdynia și Vaslaunds. Are 3 selecții în naționala Canadei.
Oțelul Galați l-a prezentat pe Dominick Zator
„SC Oțelul Galați își consolidează defensiva cu un fotbalist cu experiență internațională și un parcurs aparte. Dominick Lukasz Zator a semnat un contract valabil pe două sezoane cu clubul nostru, venind în România din postura de jucător liber de contract.
„Născut pe 18 septembrie 1994, la Calgary, în Canada, Dominick Zator este un fundaș central de 1,88 metri, mobil, puternic în dueluri și obișnuit cu fotbalul la nivel înalt. La 31 de ani, noul nostru apărător aduce în vestiarul Oțelului experiența acumulată în peste un deceniu de fotbal profesionist. Zator are dublă cetățenie, canadiană și poloneză, datorită originilor familiei sale.
După ce și-a început cariera în Canada, la Calgary Foothills, Vancouver Whitecaps, Cavalry FC și York United, Zator a făcut pasul către Europa în 2021, când a evoluat în Suedia, pentru Vasalunds IF. Adevărata sa aventură europeană avea să înceapă în Polonia. În ianuarie 2023 a semnat cu Korona Kielce, pentru care a disputat 65 de partide în toate competițiile, marcând un gol și oferind două pase decisive.
După două sezoane și jumătate la Kielce, Zator a făcut pasul către Arka Gdynia, formație alături de care a evoluat în Ekstraklasa în sezonul 2025/26 (19 meciuri în campionat, 2 în Cupa Poloniei).
Parcursul lui Dominick a ajuns și la cel mai înalt nivel internațional. Fundașul Oțelului este internațional canadian, având trei selecții pentru reprezentativa de seniori a Canadei. A debutat pentru echipa națională în 2023, la Gold Cup, într-o partidă împotriva Guadelupei, iar la cea mai recentă selecție a fost rezervă într-un amical cu Franța.
Experiența acumulată în Canada, Suedia și mai ales în Polonia îi oferă lui Zator un profil complet, iar cei 1,88 metri reprezintă un atu important în duelurile aeriene și la fazele fixe”, au anunțat gălățenii, pe site-ul oficial”, au anunțat gălățenii, pe site-ul oficial.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.