FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

VIDEO Gică Hagi, conferință de presă înainte de Liga Națiunilor: „Eu nu fac construcții sau reconstrucții. Doar asta vreau să schimb”

Gică Hagi
Gică Hagi

Articol de , , - Publicat miercuri, 16 septembrie 2026, 10:20 / Actualizat miercuri, 16 septembrie 2026 13:54

Selecționer Gică Hagi a susținut o conferință de presă înainte de primele meciuri oficiale pe banca României.

  • Suedia - România (25 septembrie, ora 21:45, Strawberry Arena, Solna)
  • România - Bosnia (28 septembrie, ora 21:45, Arena Națională - fără spectatori)
  • Polonia - România (2 octombrie, ora 21:45, Stadion Narodowy, Varșovia)
  • România - Suedia (5 octombrie, ora 21:45, Arena Națională)

Înainte de meciurile din din Liga Națiunilor, selecționerul a stat față în față cu jurnaliștii și a vorbit despre lotul pe care va miza în cele patru partide care se vor juca în perioada următoare, a analizat adversarele și a vorbit despre mentalitatea pe care vrea să o imprime elevilor săi.

Gică Hagi: „95% știm lotul pentru meciurile din Liga Națiunilor”

  • „Venim după vacanță, începem treaba și, când vorbim de națională, vine și presiunea. De ce? Vrem să câștigăm și să devenim mai buni. Lucrăm la mentalitatea de a deveni cei mai buni.”
  • „În Liga Națiunilor, echipele sunt foarte bune. Nivelul e foarte bun și trebuie să fim la cel mai înalt nivel. Și să facem ambele faze de la bine în sus. Sper ca jucătorii să înțeleagă și să-i facem să performeze.”
  • „Liniște vom avea dacă vom avea succes. Spre asta vrem să mergem. Sunt foarte încrezător. Am încredere mare în potențialul echipei. Sper să facem meciuri foarte bune. Trebuie să ne adaptăm la acest program.”
  • „E un lucru bun, din punctul meu de vedere. Sunt un număr mare de zile în care vom sta împreună și ne vom cunoaște foarte bine. Vom încerca să câștigăm toate meciurile, chiar dacă întâlnim echipe foarte bune. Trebuie să avem o mentalitate bună.”
  • Nu va fi ușor. Dar trebuie să încercăm să ne impunem și să dictăm ritmul. Vrem să creștem de la meci la meci și să ajungem la un moment în care să dominăm și să controlăm ritmul și intensitatea jocului. E un proces de durată. Sper să progresăm de la meci la meci.”
  • „Stagiul din mai-iunie a fost foarte bun. Lucrurile au mers bine. Acum încep meciurile oficiale și sper să arătăm bine.”
  • „Nu sunt aici să mă plâng. Avem timp, avem jucători. Am dat o listă mare de jucători. Toți suntem împreună, tragem într-o singură direcție. Mai avem două zile să ne gândim. Cam 95% știm jucătorii pe care vom conta. Cine nu va veni... Îmi pare rău. Cu siguranță sunt printre cei mai buni din România, dar pentru acest stagiu vom merge cu cei care credem că ne pot face fericiți.”

Gică Hagi: „Primul criteriu e experiența internațională”

  • „Cine vine la națională vreau să creadă în ce face, să aibă convingere și curaj. Trebuie să mulțumim România întreagă și să avem succes. În această direcție voi lucra, în care România să aibă curaj. Vreau ca jucătorii să facă asta. După aia, vom vedea. Trebuie să credem că România are potențial și să credem că putem fi cei mai buni.”

  • „Mai sunt și alți jucători. Avem U21, U19, U17. Unul de aici poate să apară. Sper să fim inspirați în decizia pe care o vom lua. Am timp două zile să mă gândesc.”

  • „Eu v-am zis criteriile mele de selecție. Vor fi mulți jucători cu experiență foarte mare la nivel internațional. E primul criteriu. După aceea vom vedea. Indiferent dacă unul a jucat mai mult sau mai puțin. Eu așa văd lucrurile la națională.”

„Obiectivul e să câștigăm fiecare meci”

  • „Nu o să fie doar doi pe post. Și dacă va fi așa, putem face două echipe. Eu am încredere în toți. Oricare poate juca. Voi încerca să folosesc tot grupul. Avem timp. La un meci pot fi unii, la un meci pot fi alții. Nu există doar un jucător care să fie doar el. Ideea e că vom folosi pe toată lumea.”
  • „Dacă am zis că trebuie să avem curaj, trebuie să înceapă de la mine. Puteți să vă așteptați ca la un meci să fie o echipă, iar la altul să fie altă echipă. În deplasare poate juca o echipă, apoi acasă să fie pe bancă.”
  • „Fizic trebuie să arătăm foarte bine. Sută la sută putem duce aceste patru meciuri. Sunt foarte optimist. Altfel nu eram aici. Dacă nu aveam încredere, stăteam acasă.”
  • „Trebuie să câștigăm. Asta e mentalitatea. Ce vom face, vom vedea. Obiectivul e să mergem să câștigăm oriunde. Asta e direcția. România trebuie să construiască o mentalitate de învingător.”
  • „Există și înfrângerea, dar trebuie să învățăm și să mergem înainte.”
Gică Hagi, conferință de presă înainte de Liga Națiunilor: „Eu nu fac construcții sau reconstrucții. Doar asta vreau să schimb”

„Pe Drăguș îl aștept la națională”

  • „Denis Drăguș face parte dintre jucătorii cu experiență la nivel internațional. Cred că poate ajuta echipa națională în diferite momente. Nu contează cum începi, ci cum termini. Poate fi nevoie de oricine. Poate face diferența chiar dacă joacă 15-20 de minute. Așa a fost la prima convocare, cu Florinel Coman. Nu juca, a venit, iar la al doilea meci a arătat mai bine.”
  • „El a luat decizia, el știe cel mai bine. Eu îl aștept la națională ca să scot cât mai mult din el”
  • „E o perioadă frumoasă, ca la un turneu final. Mă bucur că stăm așa mult împreună, o să ne cunoaștem mai bine”
  • „Cu Rațiu discut. Discutăm, asta e clar. El știe să gestioneze totul. La experiența lui, știe să gestioneze transferul ratat. Eu zic că e OK. A jucat bine meciul următor. Are experiența să gestioneze situația”
  • „Tavi Popescu e unul dintre jucătorii care a avut un potențial enorm. Mai departe, dacă l-a fructificat sau nu, nu sunt eu în măsură să spun asta”
  • „O să vedeți vineri lotul. Din tot ce am făcut, cel mai important e ca jucătorii să aibă experiență la nivel internațional. Jucăm cu echipe mari, iar jucătorul trebuie să poată să joace. Vom avea încredere că ne pot ajuta și putem câștiga. Asta e direcția.”

„Întâlnim echipe bune, dar vrem să fim competitivi”

  • „Nu contează cum începem, ci cum terminăm. Trebuie să fim buni în fiecare minut. Vrem să fim competitivi. Întâlnim echipe foarte bune, cu care e dificil să câștigi.”
  • „Am încredere în jucători. Am făcut o evaluare. Avem un număr mare de jucători. Cei pe care-i vedeți vineri credem că ne vor ajuta să ne atingem obiectivele.”
  • „Am văzut la televizor că se spune că nu mai avem jucători, că nu mai suntem buni, că nu mai avem. Eu vin și spun că avem jucători și că se poate. S-a tot vorbit în aceste luni... Totul e negativ. Cine vine la națională trebuie să fie optimist și convins. Și să facă diferența. Cum poate un jucător să fie convins dacă toată lumea spune că nu mai avem jucători? Eu asta văd. Am vrut să tac, dar... Eu zic că se poate. Și merg pe ideea asta.”
  • „Toată lumea se plânge că jucăm patru meciuri. Trebuie să fim competitivi și trebuie să le jucăm pe toate și să le câștigăm. Cu gândul ăsta trebuie să mergem. Dacă zicem că nu avem jucători... Eu sunt convins că România are jucători”.
  • „Eu nu fac reconstrucții. Nu am pomenit de asta. Eu nu fac o construcție... Doar o mentalitate. S-au făcut lucruri bune înaintea mea. Încercăm doar să schimbăm ceva, cât putem. Vrem să avem succes. Nu vrem să reconstruim sau să construim ceva. Doar o mentalitate. Dar asta se face în timp.”
  • „Vreau să avem o mentalitate cum avea generația mea. Vreau să câștig, îmi place să câștig. Îmi place să o spun. Pornesc cu acest gând.”

Gică Hagi: „Nu suntem cei mai buni, dar trebuie să devenim”

  • „Jucăm cu echipe foarte bune, două au fost la Mondial. Cealaltă are un lot foarte bun. Trebuie să fim competitivi. Adversarii sunt valoroși, dar și noi suntem valoroși. Și noi avem jucători care au fost la Campionatele Europene. Trebuie să câștigăm. Și cred că putem fi competitivi.”
  • „Nu e o problemă că jucăm fără spectatori cu Bosnia. Ce să facem? Era bine să fie acolo. E clar că ne vor lipsi, dar trebuie să ne adaptăm.”
  • „În toată lumea se spune că nu mai avem jucători. Eu spun că se poate, sută la sută se poate. Avem niște lipsuri. Nu suntem cei mai buni, dar putem să devenim. Trebuie să avem încredere și optimism. Jucătorii trebuie să simtă asta.”
  • „Trebuie să jucăm un fotbal foarte bun. Baza există. Și am încredere. Dacă nu credeam, nu veneam. Putem împreună să facem treabă foarte bună”
  • „Jucătorii din străinătate vor fi mult mai mulți decât cei din țară”
  • „Ianis face parte din grupul acela cu experiență internațională, la cel mai mare nivel. Cum sunt și alții. Veți vedea vineri lista. Dacă va fi, înseamnă că avem încredere că el și ceilalți ne pot ajuta să ne îndeplinim obiectivele.”
  • „Nu îmi teamă de nimic. Am încredere. Sunt convins că vom face treabă bună. Din ce am văzut, putem face și mai mult. Dacă vom creștere de la meci la meci...”

VIDEO. Conferința susținută de Gică Hagi

Programul „tricolorilor” în campania din această toamnă

  • Suedia - România (25 septembrie, ora 21:45, Strawberry Arena, Solna)

  • România - Bosnia (28 septembrie, ora 21:45, Arena Națională - fără spectatori)

  • Polonia - România (2 octombrie, ora 21:45, Stadion Narodowy, Varșovia)

  • România - Suedia (5 octombrie, ora 21:45, Arena Națională)

Lotul extins convocat de Gică Hagi pentru cele patru partide din Liga Națiunilor:

  • PORTARI: Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 2/0), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova, 0/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 5/0);

  • FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 1/0), Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 25/0), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 30/1), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 3/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 5/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 1/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 10/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 46/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 2/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei BORZA (Çorum | Turcia, 2/0), Lisav EISSAT (Bristol City, 4/0), Raul OPRUȚ (Dinamo, 5/0);

MIJLOCAȘI: Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 8/0), Marius MARIN (Al Nasr | EAU, 35/0), Andrei MĂRGINEAN (Dinamo, 0/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 75/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 87/15), Marius CORBU (Ferencváros | Ungaria, 0/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 2/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 8/0), David MATEI (Universitatea Craiova, 2/0), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 39/4), Constantin GRAMENI (FC Rapid 1923, 0/0);

  • ATACANȚI: Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 45/11), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia, 28/0), Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 18/1), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 7/0), David MICULESCU (FCSB, 8/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 54/8), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru, 28/5), Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 36/5), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 6/1), Rareș ILIE (Mantova | Italia, 0/0), Ianis STOICA (Estrela Amadora | Portugalia, 0/0), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 22/3), Denis DRĂGUȘ (FCSB, 28/7), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA, 6/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 9/2), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 45/6), Alexandru MUSI (Dinamo, 0/0).

Citește și:
Șeful Dacia, avertisment brutal: „Renault poate produce mașini și în altă parte!” » De ce România PIERDE din competitivitate: „Au degajat în aut”
Noutati auto
Șeful Dacia, avertisment brutal: „Renault poate produce mașini și în altă parte!” » De ce România PIERDE din competitivitate: „Au degajat în aut”
A apărut alături de fostul ei antrenor și a stârnit zvonuri despre o posibilă relație
Baschet
A apărut alături de fostul ei antrenor și a stârnit zvonuri despre o posibilă relație
Răspunsul lui Edi Iordănescu după oferta neașteptată de la biserică a lui Gigi Becali: „N-are voie să nu ia campionatul!”
Superliga
Răspunsul lui Edi Iordănescu după oferta neașteptată de la biserică a lui Gigi Becali: „N-are voie să nu ia campionatul!”
Ioan Ovidiu Sabău, cucerit de jucătorul aruncat de FCSB: „Este unul dintre cei mai buni din prima ligă”
Superliga
Ioan Ovidiu Sabău, cucerit de jucătorul aruncat de FCSB: „Este unul dintre cei mai buni din prima ligă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”


Comentarii (13)
Erji_Manastur
Erji_Manastur  •  16 Septembrie 2026, 14:18

Prințișorul o sa ajunga in Cartea Recordurilor, singurul din lume cu mai multe jocuri la nationala ca la echipa de club ????

DanRoman45
DanRoman45  •  16 Septembrie 2026, 14:00

Puncte sensibile: 1. Ianis 2. Jucătorii de la fcsb 3. Impresarii si influenta lor

therealreddog33
therealreddog33  •  16 Septembrie 2026, 13:58
Postat de Aleluia pe 16 Septembrie 2026, 11:24

Va fi jale. Avem trei probleme mari de tot 1.-Gheorghe Hagi este antrenor mediocru, fără realizări. 2.-Nu avem jucători de valoare. Cu excepția a doi sau trei restul sunt chiar slabi la nivel internațional. 3.-nu ajunge ca lotul este slab dar se strecoară in echipa si pilele. Ori fiul selectionerului ....ori protejați ai unor impresari ca sa le crească cota.

De acord cu tine, în principiu. Referitor la antrenor, întreb și eu: ai alt antrenor mai bun ca Hagi senior și dispus să vină la naționala, în momentul ăsta? Mie îmi place cum gândește și ca are curaj. Pot accepta și ca îl va băga pe Ianis, oricum la ce „valori“ avem în campionatul intern, nu contează dacă joacă sau nu Ianis. Adevărul trist este ca nu mai avem de ani buni jucatori, suntem în eșalonul 3 valoric in Europa. Și pentru asta chiar nu e Hagi de vină, el a mai încercat ceva. Nici Burleanu, care face și el ce poate (=lobby). De vină sunt în principal cluburile, acești cici, michi, neluțu “patroni” care își văd doar buzunarele, nu fac nimic pentru fotbal. Am ajuns cu toate regulile U21 și număr minim de români în lot să jucăm cu 9-10 străini în echipa de start, aduși de te miri unde. Asta e adevarata problemă a fotbalului romanesc și nu Gică Hagi.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează