INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER UNITED

Gary Neville, atac dur la jucătorii lui United: „Arată ca niște manechine”

Apărătorul lui Manchester United, Lisandro Martinez, deviază balonul în proprie poartă, în meciul cu Fulham (1-1) / Foto: Imago
Apărătorul lui Manchester United, Lisandro Martinez, deviază balonul în proprie poartă, în meciul cu Fulham (1-1) / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 21 septembrie 2026 09:41 / Actualizat luni, 21 septembrie 2026 09:42

Fostul jucător al lui Manchester United, Gary Neville, a reacționat după remiza echipei sale cu Fulham (1-1), de la Londra.

După o primă repriză fără goluri, Manchester United s-a văzut condusă pe tabelă în minutul 63, urmarea unui autogol al lui Lisandro Martinez. A fost consecința jocului prost făcut de „diavoli” de la reluarea partidei, după pauză, ceea ce l-a scos din sărite pe fostul său jucător, Gary Neville.

Acum analist TV, fostul internațional englez a apreciat că „au fost cele mai proaste 15 minute din istoria meciurilor lui Manchester United pe care le-am văzut eu”. Neville a criticat dur în special comportamentul defensiv al jucătorilor lui Michael Carrick.

Gary Neville: „Nu vor ajunge nicăieri cu o asemenea lipsă de implicare”

„Mă uit la Manchester United de la vârsta de cinci ani și acestea sunt cele mai proaste 15 minute pe care le-am văzut vreodată. „Absolut patetic. S-au plimbat efectiv 15 minute și au premit ceea ce au meritat pentru un astfel de comportament.

Poate că va exista o reacție, dar nu am văzut niciodată o așa lipsă de efort timp de 15-20 de minute cum s-a întâmplat acum. La ce trebuie să se gândească Carrick? Probabil nu-i vine să creadă ce a văzut în acele 15 sau 20 de minute.

Sunt câteva minute în care manechinele albastre joacă împotriva manechinelor albe, apoi se schimbă situația, un meci de fotbal bizar. Nu vor ajunge nicăieri cu o asemenea lipsă de implicare. Nu știu dacă este din frică sau din mulțumire de sine, pur și simplu nu muncesc din greu”, a analizat Neville la postul Sky Sport.

Manchester United a egalat dintr-un șut deviat

Norocul lui United a fost șutul lui Matheus Cunha, din minutul 89, în urma căruia balonul, deviat, s-a oprit în plasă: 1-1, scor final.

Concluzia lui Gary Neville: „Absolut niște manechine. N-am mai văzut niciodată o echipă a lui Manchester United să piardă posesia mingii atât de des”.

Citește și:
Schimbare de lider în Superliga după CFR Cluj - Universitatea Craiova » Cum arată clasamentul
Superliga
Schimbare de lider în Superliga după CFR Cluj - Universitatea Craiova » Cum arată clasamentul
Sydney Sweeney a recreat celebra scenă din „Singur acasă” în propriul stil » Imagini incendiare
Altele
Sydney Sweeney a recreat celebra scenă din „Singur acasă” în propriul stil » Imagini incendiare
I s-a schimbat complet viața! Fosta mare campioană a ajuns să vândă mâncare la o tarabă de la colțul străzii
Altele
I s-a schimbat complet viața! Fosta mare campioană a ajuns să vândă mâncare la o tarabă de la colțul străzii
Surpriză de proporții la Inter - Como: David Popovici! Cadoul primit de campionul român
Campionate
Surpriză de proporții la Inter - Como: David Popovici! Cadoul primit de campionul român
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează