Articol de David Istrate - Publicat miercuri, 23 septembrie 2026, 11:14 / Actualizat miercuri, 23 septembrie 2026 11:19
Tara Moore (34 de ani), tenismenă ce a fost suspendată de ITIA pe o perioadă de 4 ani pentru dopaj, a pierdut procesul cu WTA, în care cerea daune în valoare de 20 de milioane de dolari din partea circuitului feminin.
În aprilie 2022, Tara Moore a fost depistată pozitiv cu steroizii anabolizanți nandrolon și boldenon la un turneu din Bogota. O lună mai târziu, ea a fost suspendată provizoriu și a urmat un an și jumătate în care a încercat să dovedească lipsa de intenție, argumentând că originea substanțelor interzise a fost carnea contaminată consumată în capitala Columbiei.
Tribunalul independent Sport Resolutions i-a dat dreptate Tarei și a exonerat-o de orice vină, însă Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a făcut apel la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv (TAS), care a anunțat, în iulie 2025, că îi dă dreptate lui ITIA și că Moore va fi suspendată pe o perioadă de 4 ani.
Suspendată pe 4 ani, Tara Moore a acuzat WTA că ar fi știut despre pericolul cărnii contaminate din Bogota
După 7 luni, sportiva a dat în judecată WTA la un tribunal din New York, argumentând că această organizație deținea informații despre pericolul cărnii contaminate din Bogota, însă nu le-a avertizat pe jucătoare în legătură cu acest risc. Moore a cerut daune în valoare de 20 de milioane de dolari.
„Sistemul anti-doping este stricat. Eu sunt dovada acestui lucru. Trebuie să îl reparăm. Nu pentru mine, fiindcă e prea târziu, dar pentru viitorii jucători care se vor găsi în această situație nefericită. Am atât de multe de spus atunci când va fi vremea”, a spus Moore.
Conform The Athletic, tenismena de 34 de ani a pierdut procesul cu WTA, judecătorul considerând că nu există temei pentru acuzația Tarei cum că WTA ar fi deținut informații despre pericolul cărnii contaminate din Bogota.
Jucătoarea nu a renunțat, ci a încercat să ceară anularea deciziei arbitrale, dar judecătorul federal Andrew Carter a constatat că nu există niciun temei juridic pentru susținerile formulate de Moore potrivit cărora arbitrul i-ar fi încălcat dreptul la o audiere echitabilă sau și-ar fi depășit atribuțiile.
Suspendarea Tarei Moore se va încheia în decembrie 2027.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.