Articol de Alexandru Stanciu - Publicat duminica, 27 septembrie 2026, 18:31 / Actualizat duminica, 27 septembrie 2026 18:32
Finalul sezonului din Formula 1 se află sub incertitudine, după ultima decizie a președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump (80 de ani), care a respins propunerea de încetare a focului venită din partea Iranului.
Donald Trump intenționează să reia atacurile aeriene asupra Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului, care sunt programate la începutul lunii noiembrie, perioadă care coincide cu pregătirile pentru Marile Premii din Qatar și Abu Dhabi.
Decizia lui Donald Trump pune în dificultate finalul sezonului din Formula 1
Wall Street Journal a anunțat că Donald Trump a respins propunerea Iranului de încetare a focului, plănuind noi atacuri aeriene în luna noiembrie.
Perioada este extrem de nefavorabilă pentru Formula 1. Calendarul include Marele Premiu din Qatar, programat pe 29 noiembrie, și ultima cursă a sezonului, la Abu Dhabi, pe 6 decembrie.
Dacă atacurile aeriene ale americanilor ar fi reluate după alegerile din 3 noiembrie, acest lucru s-ar suprapune cu pregătirile echipelor, staffurilor și transportului de echipamente către reginunea Golfului.
Formula 1 a resimțit deja efectele conflictului din Orientul Mijlociu. Cursele din Bahrain și Arabia Saudită au fost anulate în luna aprilie a acestui an din cauza situației din regiune.
Oficial, Formula 1 a păstrat în calendar cursele de la „Lusail International Circuit” (Qatar) și „Yas Marina” (Abu Dhabi). În cadrul unei conferințe de presă, șeful echipei Haas, Ayao Komatsu, a dezvăluit că FIA a stabilit jumătatea lunii octombrie drept termen-limită pentru luarea unei decizii.
Kimi Antonelli conduce campionatul după Marele Premiu al Azerbaidjanului, având un avans de 66 de puncte față de coechipierul său de la Mercedes, George Russell, cu opt curse rămase.
Dacă etapele din Qatar și Abu Dhabi vor fi anulate, numărul de puncte puse în joc ar fi mai mic, ceea ce ar putea avea un impact semnificativ asupra luptei pentru titlu.
Clasamentul general al piloților, după cursa de la Baku:
Kimi Antonelli (Mercedes) - 302 puncte
George Russell (Mercedes) - 236
Lewis Hamilton (Ferrari) - 199
Lando Norris (McLaren) - 186
Charles Leclerc (Ferrari) - 179
Max Vestappen (Red Bull) - 163
Oscar Piastri (McLaren) - 120
Isack Hadjar (Red Bull) - 86
Liam Lawson (Racing Bulls) - 59
Pierre Gasly (Alpine) - 41
Arvid Linddblad (Racing Bulls) - 37
Franco Colapinto (Alpine) - 27
Oliver Bearman (Haas) - 20
Gabriel Bortoleto (Audi) - 10
Nico Hulkenberg (Audi) - 7
Esteban Ocon (Haas) - 7
Carlos Sainz (Williams) - 7
Alex Albon (Williams) - 5
Fernando Alonso (Aston Martin) - 3
Yuki Tsunoda (Racing Bulls) - 1
Lance Stroll (Aston Martin) - 0
Valtteri Bottas (Cadillac) - 0
Sergio Perez (Cadillac) - 0
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.