OPINII  »  EDITORIAL

E postul lui Hagi în pericol?

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat joi, 01 octombrie 2026, 16:30 / Actualizat joi, 01 octombrie 2026 16:30

Cu două înfrângeri la rând, deocamdată nu pare. Dar cu trei sau cu patru?

Punct de plecare: nu mă număr printre contestatarii lui Hagi. Are destui. Nici printre adulatorii săi necondiționați. Și dintre aceștia sunt cu duiumul. Primii, adulatorii, l-ar dori demis imediat, ba chiar sunt convinși că nici nu trebuia pus la echipa națională. Ceilalți, cei care-i bat mătănii în față, spun că n-ar trebui să se atină nimeni de el pentru că ”e Hagi”.

Senzația de șantier

Până acum Hagi ne spune și ne arată prin tot ceea ce face că la echipa națională e nevoie de construcție. Mai precis, de reconstrucție, termenul fiind mai complex. Înseamnă că s-a construit la un moment dat, s-a demolat (sau s-a dărâmat de la sine, mai degrabă), iar acum se construiește din nou.

Cu atâția jucători schimbați de la un meci la altul, cu niște convocări și neconvocări care au atras șuvoaie de contestări, cu unii fotbaliști încercați pe alte posturi decât cele pe care evoluează de regulă, dacă închidem ochii și încercăm să ne punem imaginația să lucreze, ne gândim la mistrii, schele, roabe, betoniere, peisaj clasic de șantier. Și la praful care niciodată nu lipsește acolo unde se construiește câte ceva.

Schelele, mai presus decât punctele?

Cei mai înțelegători dintre noi admitem că e nevoie de această reconstrucție. Dar de ce acum? De ce în detrimentul punctelor din Liga Națiunilor. Nu e nici competiție amicală, nici semiamicală, nici Balcaniadă, nici Daciadă.

E o întrecere care, dacă „nu-ți iese” în preliminarii, te poate duce în barajele de calificare, așa cum s-a întâmplat inclusiv cu noi, de am ajuns în martie în fața Turciei. Sau cu suedezii, care rataseră calificarea directă, dar două baraje obținute pe bază de Liga Națiunilor, i-au dus direct în America, la Mondiale.

Așa că vremea schelelor și a betonierelor a fost în iunie, la amicalele cu Georgia și cu Țara Galilor. Dacă „șantierim” în continuare, s-ar putea să coborâm, în preliminariile Euro 2028, într-o urnă din care nu ne mai putem sălta nici cu macaraua de pe șantier.

Prezentul sau viitorul?

Se pare că pe moment Hagi e intangibil tocmai prin această perpetuă preocupare a sa de a (re)construi.

De a-i lămuri pe cei din jur că meciul de peste trei-patru zile e mai important decât cel de astăzi și, ca principiu, că viitorul e mai important decât prezentul. Că trebuie s-o luăm pe îndelete, să avem răbdare.

Constantin, Mircea Rădulescu, Dinu

Dar în istoria echipei naționale există și argumente în care argumentul răbdării n-a funcționat. În toamna lui 1990 „Profesorul” Gheorghe Constantin era demis la al patrulea meci al său ca selecționer și la doar trei luni de la instalare, după 0-3 acasă cu Bulgaria.

Un an și ceva mai târziu, în februarie 1992, Mircea Rădulescu era înlăturat după un eșec într-un amical cu Grecia, dar motivul real nu era acesta, ci ratarea calificării la CE 1992. Nu peste multă vreme, iunie 1993, Cornel Dinu plătea cu postul după necazul de la Kosice (2-5).

La maneta tuturor acestor trei demiteri se afla tânărul (pe atunci) Mircea Sandu. Iar cei demiși erau doi fotbaliști imenși, Constantin și Dinu, dintr-o categorie valorică nu cu mult sub cea a jucătorului Hagi, plus Rădulescu, ani la rând antrenorul fotbalistului Mircea Sandu la Sportul Studențesc.

Cei trei amintiți atunci n-aveau argumentul șantierului. La dispoziția lor se afla o generație de excepție, cea calificată la CM Italia 1990 și care avea să devină „De Aur” în 1994.    Acum, trei decenii mai târziu, Hagi toarnă șapa pe locul punctelor din competiție și ne spune că trebuie să așteptăm să se usuce....

Citește și:
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Doi fotbaliști din naționala României sunt frustrați că nu joacă: „Cu tot respectul pentru domnul Hagi...”
Nationala
Doi fotbaliști din naționala României sunt frustrați că nu joacă: „Cu tot respectul pentru domnul Hagi...”
Ionuț Radu a apărat într-o mână cu Suedia și Bosnia: i-a ascuns staff-ul medical lui Hagi accidentarea la umăr a portarului? + RMN secret la „Regina Maria” și alarmă dinspre Celta Vigo
Nationala
Ionuț Radu a apărat într-o mână cu Suedia și Bosnia: i-a ascuns staff-ul medical lui Hagi accidentarea la umăr a portarului? + RMN secret la „Regina Maria” și alarmă dinspre Celta Vigo

Comentarii (6)
Acidutzu_67
Acidutzu_67  •  01 Octombrie 2026, 19:55
Postat de Nae_4774 pe 01 Octombrie 2026, 18:43

Domnule, sunteți cam neutru, ca să nu spun bazic: unde vedeți maistrul priceput? Eu văd doar o calfă de zidar ce zidește, zidește, dar totul se năruie în urma lui... HAI ROMÂNIA

Pai si Marelui Mester Manole i s-a intamplat sa i se darame noaptea tot ce zidea ziua...???? Pâna a inteles ca fara un sacrificiul suprem ( sotia iubită bagată in zid) nu-si poate finaliza opera mănăstireasca. Poate ca si Hagi va pricepe, pana nu e prea tarziu, ca trebuie sa-si sacrifice fiul si alti protejati depașiti de actualitate scoțându-i din echipa pentru a-si desavărsi opera fotbalistica la nationala..

Gru2
Gru2  •  01 Octombrie 2026, 19:53

Iordanescu junior a terminat pe ultimul loc in grupa din Liga natiunilor si nu a fost demis. Nici Hagi nu va fi, eventual va pleca singur ...

Mircy11
Mircy11  •  01 Octombrie 2026, 19:35

E postul lui Hagi în pericol Ati uitat litera "r" si in plus "lui"

Vezi toate comentariile (6)
Comentează