OPINII  »  EDITORIAL

Know-how de titlu?!

Dinamo a triumfat la Sfântu Gheorghe și își păstrează poziția de lider
Dinamo a triumfat la Sfântu Gheorghe și își păstrează poziția de lider

Articol de - Publicat vineri, 09 octombrie 2026 23:47 / Actualizat sambata, 10 octombrie 2026 00:50

Cinci idei după Sepsi - Dinamo 0-2, victoria prin care „câinii” își consolidează fotoliul de lider în Superligă.

Dinamo lider meritoriu al campionatului, sintagmă ce părea deopotrivă excentrică și haioasă la începutul verii, devine, de la etapă la etapă, o realitate tot mai greu de combătut. Cum s-a ajuns aici?

1. Că vor sau nu să accepte criticii, Andrei Nicolescu a mai câștigat o bătălie

Contestat cu vehemență în urmă cu câteva luni, după despărțirea de Kopic și o campanie de transferuri inițial poticnită Andrei Nicolescu câștigă la scor confruntarea cu cei care-i fluturau batistele albe la începutul verii. Criticat încă de o parte a ultrașilor, lui Andrei Nicolescu i-a ieșit! Și nici că putea gestiona mai bine criza de comunicare din vară, când înlocuirea lui Kopic și scandalul siglei amenințau să-i șubrezească poziția și să-l arunce într-un interminabil conflict de uzură, cu consecințe.

Dinamo și-a îmbunătățit absolut fiecare compartiment, transferurile s-au adaptat nemaipomenit și livrează, probabil, cel mai ofertant fotbal din toată Liga 1.

Bellaarouch, golgeterul Pascual și Zandbergen au generat instant plusvaloare, Pinto și Verreth aduc consistență aduci când se apelează la ei. Banca e completă acum și oferă soluții, lotul nu mai e pestriț, gata cu acea echipă dependentă de 14-15 inși. Ei sunt ghidați de un tehnician care, judecând după rezultate, pregătire și consistență, pare că și-a depășit deja predecesorul.

Know-how de titlu?!
Dinamo a triumfat la Sfântu Gheorghe și își păstrează poziția de lider

2. Lideri vechi și noi

Părea science-fiction acum câteva luni să concepi un Dinamo fără Boateng, Gnahore, chiar și fără Sivis sau Eppasy. Acum recitiți, aruncați o privire spre primul „11” și mușcați-vă buza!

Grozav pentru Campos e că, dincolo de mutările inspirate din mercato, a putut coagula acest „New Dinamo” și în jurul unor lideri pe care i-a găsit deja la Săftica. Armstrong, Stoinov și Soro sunt indispensabili pentru portughez și contribuie substanțial la rezultatele de Oscar ale lui Dinamo.

3. Un alt Dinamo

Trei Dinamo - Sepsi, în trei ere diferite. Trei momente în timp care arată cum a progresat Dinamo cu răbdare, iscusință și know-how, dar și cât de anevoios a fost drumul pentru cei care au investit îngăduință în proiect.

A fost întâi acel Dinamo - Sepsi din vara lui '23, al doilea meci acasă după promovare. Haita îl avea pe Ovidiu Burcă și un lot prea puțin armonizat pentru prima ligă, iar oaspeții defilau pe „Arc”, un sec 3-0. Câteva luni mai târziu, Sepsi - Dinamo a însemnat debutul lui Zeljko Kopic, începutul călătoriei sentimentale care l-a preschimbat în idol pe croat. „Câinii” au pierdut la Sfântu Gheorghe, 1-2, iar a doua retrogradare consecutivă prindea contur.

Pare că a trecut o eternitate de atunci!

Astăzi, Sepsi - Dinamo înseamnă consolidarea unui statut, o victorie de serviciu pentru o echipă care practică un fotbal de manual, calitativ. Uitați de supliciul din 2023 și admirați transformarea orchestrată într-o vară de Nuno Campos. Dar a fost nevoie de trei ani pentru ca acel Dinamo șchiop și străveziu să devină candidata certă la titlu de astăzi. Cine ar mai avea atâta răbdare, după ani în șir de mediocritate?

4. Letali în derby-uri, inteligenți cu cei mici

Spre deosebire de anul trecut, Dinamo e acum suficient de bazată încât să concureze cu șanse importante în maratonul de titlu. Evident, fără certitudinea că versiunea de astăzi are și potența de a se menține în top până la final.

Dar upgrade-urile față de precedentele două sezoane sunt de netăgăduit, Dinamo nu are cum să lipsească din socotelile de titlu. Nu doar că și-a învins toate rivalele directe la trofeu, dar posedă și pragmatismul de a o scoate la capăt în meciurile de uzură, cu echipe din partea inferioară a clasamentului. Campionatul se câștigă cu echipele mici, nu-i așa?

5. Dacă asta e calea?

Mai e mult până la linia de finiș, dar Nuno Campos ar putea fi garantul performanței pe care roș-albii o așteaptă de 20 de ani. Portughezul își etalează meci de meci stofa, și-a implementat concepțiile și filosofia și lasă senzația unui tip de o inteligență nativă remarcabilă, un excelent partener de dialog și în vestiar, un psiholog iscusit, un antrenor-tobă de carte.

Cine s-ar fi gândit că omul chemat de la Zalaegerszeg va ajunge aici aproape de finalul turului, iar specialiștii vor decreta unanim că echipa lui se exprimă cu mult peste creația lui Kopic?

Know-how de titlu?!
Nuno Campos, marele pariu câștigat de „câini” în vară / FOTO: Facebook @Dinamo Bucuresti

Lider și promotorul unui fotbal elevat, generos, Campos ridică indirect o întrebare peste valul de nereușite din fotbalul românesc. Când o să realizăm că am greșit față de Daum și când o să-i dăm frâiele naționalei - contract nedeterminat și încredere totală - unui tehnician străin de calibru, pe modelul Ungaria-Marco Rossi?

Citește și:
Pregătesc 1,8 milioane de euro pentru golgeterul-surpriză din Liga 2!
Superliga
Pregătesc 1,8 milioane de euro pentru golgeterul-surpriză din Liga 2!
Fiica fostului internațional român a urmărit de pe Arena Națională victoria celor de la FCSB: „Tata e de vină”
Superliga
Fiica fostului internațional român a urmărit de pe Arena Națională victoria celor de la FCSB: „Tata e de vină”
Primul reproș al lui Gigi Becali pentru Reghecampf: „Nu-mi place prostia aia” + Primul jucător OUT de la FCSB: „Nu e fotbalist”
Superliga
Primul reproș al lui Gigi Becali pentru Reghecampf: „Nu-mi place prostia aia” + Primul jucător OUT de la FCSB: „Nu e fotbalist”
Jovo Lukic, aproape de un transfer răsunător » Clubul care îi are acționari pe Djokovic și Courtois pune pe masă 5 milioane de euro
Superliga
Jovo Lukic, aproape de un transfer răsunător » Clubul care îi are acționari pe Djokovic și Courtois pune pe masă 5 milioane de euro

Comentarii (12)
altNinel
altNinel  •  11 Octombrie 2026, 17:06
Postat de UnEscuMioritic pe 11 Octombrie 2026, 15:07

Daca vor juca ca aseara cu Otelo in 10 oameni prevad o manita in favoarea lui Dinamo. :)))

ai dreptate, aseara jucara de parca au baut Othello demisec, ca la teatru sigur nu fusera s-o vada pe Desdemona, da e dacit primul meci cu Reghe, ai putintica rabdare stimabile, urmeaza tranzitia progresiva spre play off si locu unu unde le locu

MaxiPi
MaxiPi  •  11 Octombrie 2026, 16:56
Postat de parpalache pe 10 Octombrie 2026, 08:06

Ce merite are Nicolescu la transferuri?E meritul pastronatului ca a dat banii și al echipei de scouteri!Nicolescu e doar un„usr”-ist„reformist”care vrea sa demoleze simbolurile lui Dinamo-la fel ca„usr”-iștii de la putere cu ce-a mai ramas din România și care doar„da din clanța” pe la tv.

Simplul merit e ca are echipa de scouteri. Adica, ca exemplu, daca Becali si-ar angaja o echipa de scouteri, sau daca MM ar accepta realitatea ca nu e scouter si echipa aia ar merge bine, ar avea toate meritele. E un lucru deosebit de important ca atunci cand conduci un club, o institutie, o firma, orice, sa stii unde sa te bagi, unde sa nu te bagi si sa stii sa alegi echipe profesioniste. Nu stiu daca asa procedeaza si USR-ul, nu stiu la ce te referi cu "ce a mai ramas din Romania", dar visele benzinei la 1 leu si caselor de 35000 de euro pentru toata populatia au fost desfiintate chiar de cei care le promisesera. Singura reforma de care are nevoie Romania e strict modul de gandire, restul se rezolva de la sine, are toate dotarile necesare in rest. Cam asta se intampla si la Dinamo, n-a fost nevoie de minuni, investitii masive, a fost nevoie doar de oameni care au stiut sa gestioneze un club. Merite nici mai mari, nici mai mici. Altfel, eu cred ca sunt mult mai eficienti "usr"-isti de genul, decat suveranisti care ne tot promit ca vor castiga liga campionilor. Nu ca n-ar suna mai bine a doua varianta, dar cand rezultatul e ca nu mai treci de un tur de calificari in Conference League, in timp ce ceilalti in 3 sezoane iti vin din liga secunda si se bat la titlu, te gandesti totusi putin mai serios la cine e mai capabil.

UnEscuMioritic
UnEscuMioritic  •  11 Octombrie 2026, 15:07
Postat de altNinel pe 10 Octombrie 2026, 21:14

o sa le dea Reghe cu cnauhaul peste cașchete

Daca vor juca ca aseara cu Otelo in 10 oameni prevad o manita in favoarea lui Dinamo. :)))

Vezi toate comentariile (12)
Comentează