INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

Billy Costacurta se ia de Chivu: „Nu-l înțeleg! Nu e ca și cum ne-am bate joc de ei”

Billy Costacurta
Billy Costacurta

Articol de - Publicat luni, 12 octombrie 2026 15:31 / Actualizat luni, 12 octombrie 2026 15:33

Fostul mare jucător al Milanului, Billy Costacurta, a comentat o reacție a lui Cristi Chivu dinaintea meciului Inter - Parma (3-0).

Chivu a afirmat la un moment dat că presa și specialiștii încearcă să promoveze o atitudine anti-Inter, însă Costacurta nu vede care-i problema antrenorului nerazzurro.

Billy Costacurta: „Suntem 99 de milioane care spunem că Inter este cea mai puternică din Italia”

„Sincer, nu-l înțeleg pe Chivu. Nu cred că există prea multe îndoieli, dacă suntem 99 de milioane care spunem că Inter este cea mai puternică echipă din Italia, cu aceste performanțe. Nu e ca și cum... am încerca să ne batem joc de ei”, a comentat fostul internațional italian pentru Sky Sport.

În ajunul meciului Inter - Parma, enervat, antrenorul român le replicase unor jurnaliști: „Știm cine suntem, nu trebuie să ni se reamintească faptul că avem o medalie la gât. Dacă Roma trebuie considerată anti-Inter? De ce nu vorbim și despre anti-Roma? De ce nu vorbim niciodată despre anti-Milan? Și anti-Como? De ce vorbim doar despre anti-Inter?”.

Giuseppe Bergomi a văzut „o linie defensivă mai avansată”

Tot într-o intervenție la Sky Sport, însă după 3-0 cu Parma, fostul mare fundaș al Interului, Giuseppe Bergomi, lăudase ajustările aduse de Chivu echipei în această stagiune.

Dacă înaintea înteruperii campionatului Inter primea mai întâi goluri și apoi începea remontada, fostul mare apărător al nerazzurrilor a văzut acum „o linie defensivă mai avansată”.

Giuseppe Bergomi: „Am văzut un contrapressing feroce”

Apoi a lăudat „modul cum jucătorii au recuperat balonul. A fost emblematic. Am văzut un contrapressing feroce”. Și a mai evidențiat „titularizarea lui Andy Diouf”, pe care Chivu l-a promovat la începutul sezonului, pentru a suplini plecarea lui Denzel Dumfries la Real Madrid: „Când are mingea, Diouf creează ceva, ceva ce Inter nu avea”.

Și încă ceva: „S-a schimbat statutul celui de-al treilea atacant: nu mai e tânărul Pio Esposito, acum e titular. Asta din cauza felului în care joacă pe teren, a modului în care interpretează jocul. Lautaro Martinez a fost pe bancă. Poate rămâne, nu spun că ar trebui, dar poate”. 

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (2)
ceaiuri
ceaiuri  •  12 Octombrie 2026, 19:52

daca sunt 99 mil, cum de ce se face ca acestia sunt invizibili in postari de sustinere

AI_balcanic
AI_balcanic  •  12 Octombrie 2026, 17:41

Billy ***, bun, ai fost mare jucător, dar cu antrenatul, pe unde?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează