Articol de Andrei Crăiţoiu, Ovidiu Ioanițoaia - Publicat miercuri, 14 octombrie 2026 15:56 / Actualizat miercuri, 14 octombrie 2026 15:56
Septimiu „Tim” Câmpeanu (69 de ani) unul dintre jucătorii importanți ai Universității Cluj, nu și-a dorit niciodată cu adevărat să plece de la echipa pe care o considera acasă. A ajuns însă la Steaua după ce a fost convins de Ion Alecsandrescu, unul dintre oamenii importanți ai fotbalului românesc. ♦ După doi ani petrecuți în Capitală, dorul de familie și boala soției l-au determinat să se întoarcă la Cluj. Înainte de revenirea la U, fostul mijlocaș a trecut și printr-un episod tensionat, când a fost presat să accepte un transfer la FC Olt Scornicești.
Pentru Tim Câmpeanu, Universitatea Cluj a însemnat mai mult decât o echipă de fotbal. Tocmai de aceea, plecarea la Steaua nu a fost o decizie pe care să o fi căutat. Mutarea s-a realizat după discuțiile cu Ion Alecsandrescu, care își dorea să întărească formația din București și să o readucă în fruntea fotbalului românesc.
„Eu nu m-am gândit niciodată să plec nici la Steaua. Aveam «U» pe piept, nu-mi trebuia nimic. Era nea Ion Alecsandrescu, Dumnezeu să-l ierte!, un mare om de fotbal. Și el m-a convins până la urmă să merg la Steaua. Am avut discuții cu dânsul, Steaua vrând să revină numărul unu în România”, povestește fostul fotbalist la „Prietenii lui Ovidiu”.
Transferul nu a fost motivat de o ofertă financiară spectaculoasă. În schimb, la semnătură, Câmpeanu a primit facilități pentru a-și cumpăra o mașină Lada, achiziție care avea să-i ofere o amintire pe cât de neobișnuită, pe atât de amuzantă.
„Nu mi-au dat banii să mă convingă. La semnătură mi-au făcut facilități să-mi cumpăr Lada, mașina”, își amintește el.
„Uite aia ca și coniacul închis, mai închisă la culoare”
A urmat o întâmplare care avea să-l urmărească multă vreme. În perioada respectivă, accesul la mașinile scoase la vânzare era strict controlat, iar Câmpeanu nu a putut să se apropie de autoturisme pentru a-și alege unul. A trebuit să indice de la distanță culoarea dorită.
„Mergem să-mi cumpăr Lada, dar, cum eram cu pile și cu asta, n-am avut dreptul să intru printre mașini să văd, numai să aleg de la distanță mașina. Și eu am zis: «Uite aia ca și coniacul închis, mai închisă la culoare»”, își amintește fostul atacant.
După o perioadă de așteptare, mașina a apărut, dar nu avea nici pe departe culoarea pe care o alesese.
„După două ore vin ăștia și-mi aduce Lada culoarea portocalei! Și eu am zis: «Cum să iau eu portocala asta? Păi eu v-am arătat cealaltă». «Păi nu, că cealaltă era dată cu vaselină, ca să nu înghețe și să nu se pună praful». Am luat-o, că actele erau deja făcute!”, spune Câmpeanu, rememorând episodul cu umor.
O echipă de vedete și un grad militar care l-a scăpat de armată
Sosirea la Steaua a fost, în schimb, una fără probleme de acomodare. Câmpeanu îi cunoștea deja pe mulți dintre jucători, după ce se întâlniseră la diferitele loturi naționale, de la juniori până la echipa reprezentativă.
„La Steaua m-au primit foarte bine. Pe toți îi cunoșteam deja de la loturile naționale, începând de la lotul de juniori până la națională. Vasile Iordache, Ștefan Sameș, Anghelini, Tudorel Stoica, ne cunoșteam. Antrenor era Cernăianu, care îmi fusese antrenor la echipa universitară care a participat la Campionatele Mondiale Universitare din Mexic. Și acolo am avut o evoluție foarte bună în perioada aia. Trei luni de zile am stat împreună!”, povestește Câmpeanu.
Transferul la Steaua a avut și un avantaj administrativ important. Fostul jucător a primit gradul de locotenent, ceea ce l-a ajutat să evite efectuarea serviciului militar, o problemă majoră pentru sportivii din acea perioadă.
„Când am venit la Steaua mi-au dat grad de locotenent. Prin asta am scăpat de armată, care era o problemă pe vremea aia, să mergi în armată, cum mai joci fotbal?”, explică el în platoul GSP.
Câmpeanu își amintește că își amânase deja încorporarea la Cluj, după terminarea liceului „Emil Racoviță”, unde fusese un elev bun, pasionat de învățătură și participant la olimpiadele de matematică. Ulterior, a ales Facultatea de Geologie, convins că domeniul i-ar putea oferi o profesie pe placul său.
Nu a mai ajuns însă să practice geologia. După plecarea în Germania, a lucrat în domeniul economic, ajungând contabil-șef.
Boala soției l-a adus înapoi la Cluj
Deși Steaua avea o echipă foarte bună, perioada petrecută în București a fost umbrită de problemele de sănătate ale soției sale. Diagnosticul de cancer fusese pus încă din 1984, iar Câmpeanu spune că gravitatea situației a devenit repede evidentă.
„Am plecat de la Steaua pentru că deja boala soției era diagnosticată. Deci în '84 era diagnosticată și era clar că e grav. Și am zis: trebuie să fiu înapoi lângă familie, ea să fie cu părinții... Toată familia era la Cluj, doar noi eram la București. Steaua avea o echipă foarte bună!”, explică fostul jucător.
Decizia de a reveni la Universitatea Cluj nu a fost, așadar, una dictată de nemulțumirea față de echipă sau de lipsa perspectivelor sportive. A fost o alegere personală, făcută într-un moment în care familia avea nevoie de el mai mult decât oricând.
Am spus la un moment dat cred că și inima mi-a a luat forma lui „U” pentru că mi-a oferit atâtea bucurii și satisfacții, e ceva nu știu, dar parcă nu mai contează nimic altceva, parcă nici banii, nici „U” Cluj e peste tot, peste noi toți. Și acum când mă gândesc la vremurile alea de de mult, cu greu îmi stăpânesc emoțiile
Tim Câmpeanu, fost internațional
Presiuni pentru transferul la Scornicești: „Mai bine îmi iau viața”
Înainte să obțină revenirea la Cluj, Tim Câmpeanu a fost chemat la Ministerul Apărării Naționale, unde i s-a comunicat că, din sezonul următor, urma să joace la Olt Scornicești. Clubul, asociat în acea perioadă cu influența familiei Ceaușescu, îi oferea condiții materiale atractive: mașină, locuință și bani.
„Am fost chemat la Ministerul Apărării Naționale. «Câmpene, din campionatul viitor ești la Scornicești!» Primeam marea cu sarea acolo. Mi se ofereau multe facilități. Mașină, casă, bani... Îmi dădeau un ARO, o mașină de teren. Nu voiam să mă duc. Și nici dacă nu era treaba ca să mă reîntorc la «U», tot nu m-aș fi dus la Scornicești pe vremea aia”, povestește Câmpeanu.
Discuțiile s-au transformat într-o experiență pe care fostul fotbalist o descrie drept extrem de apăsătoare. A fost ținut timp de trei-patru ore în anticameră, în timp ce generali-colonei treceau pe lângă el și încercau să-l convingă să accepte transferul.
„M-au pus în anticameră să aștept vreo trei-patru ore, în care timp general-colonei se tot plimbau și ziceau: «Măi băiete, tu ești... Nu-ți dai seama ce faci? Tu trebuie să semnezi acolo». Și, ca o tortură, m-au torturat în perioada aia de vreo patru ore cât am stat în anticameră”, își amintește el.
În cele din urmă, Câmpeanu le-a spus răspicat că nu va accepta mutarea. Era dispus să renunțe la cariera sportivă, dar nu să se îndepărteze de familie într-un moment atât de greu.
„M-am dus și am zis: «Eu sunt hotărât să plec la Cluj, chiar fără să mai joc fotbal, decât să semnez, eu mai bine îmi iau viața sau așa ceva», le-am zis.”
Alecsandrescu a fost de partea mea. Era un om deosebit! M-a înțeles perfect și știa ce și, de fapt, dinainte știa ce fel de om sunt eu și că, în primul rând, am nevoie de o familie la locul ei, liniștită, și pe urmă pot să joc și fotbal. M-a ajutat să mă duc înapoi la Cluj și mi-a dat și dezlegarea după vreo două luni. Putea să mă suspende!
Tim Câmpeanu, fost internațional
„Am vrut lângă familie, acolo unde-i locul meu la «U»”
Pentru Tim Câmpeanu, acea perioadă a fost una dintre cele mai grele din viață. Problemele soției, responsabilitatea față de cei doi copii și presiunea de a accepta un transfer pe care nu și-l dorea l-au afectat profund. În aceste condiții, fotbalul trecuse în plan secund.
„Am mers pe partea umană și pe partea asta. Eu nu mai eram în stare să joc fotbal în perioada aia, eram distrus și eu când vedeam... Aveam doi copii mici, soția bolnavă... Unde să mă duc să mai joc fotbal de unul singur prin Scornicești sau prin nu știu pe unde în țară?”, mărturisește fostul jucător.
Întoarcerea la Cluj a însemnat mai mult decât revenirea la clubul său de suflet. A fost alegerea de a rămâne aproape de soție și copii, într-o perioadă în care nu știa ce îi rezervă viitorul.
„Am vrut lângă familie, acolo unde-i locul meu la «U». Mi-am dat seama că prin asta și dragostea față de «U» a fost și mai intensă, și mai mare. Am părăsit iubita și m-am întors după doi ani!”, încheie relatarea din platoul GSP.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
