Articol de Sergiu Alexandru - Publicat sambata, 17 octombrie 2026, 07:24 / Actualizat sambata, 17 octombrie 2026 09:14
Campioana Franței, Paris Saint-Germain, l-a stabilit pe fundașul Barcelonei, Eric Garcia, drept principala țintă de transfer pentru vara anului 2027.
Conform informațiilor oferite de cotidianul „Le Parisien”, tehnicianul Luis Enrique își dorește cu insistență să colaboreze din nou cu polivalentul fotbalist spaniol, capabil să evolueze la fel de eficient atât în centrul defensivei, cât și în flanc.
PSG îl vrea pe Eric Garcia
După ce în vară l-au cumpărat pe Ferran Torres, iar în trecut i-au mai adus pe Neymar și Dembele, șefii lui PSG mai vor acum un alt jucător de la Barcelona. Iar potrivit informațiilor din Franța, parizienii sunt pregătiți să înainteze o propunere de aproximativ 70 de milioane de euro pentru a convinge conducerea catalană să renunțe la apărătorul în vârstă de 25 de ani.
Garcia, al cărui contract cu formația blaugrana este valabil până în 2031, a devenit un om de bază în sistemul tactic gândit de Hansi Flick. În stagiunea precedentă, acesta a adunat 51 de prezențe în toate competițiile, începând din primul minut în 47 dintre ele. Campionul mondial din 2026 continuă să arate o formă excelentă și în actualul sezon, fiind titular în toate cele opt partide în care a fost utilizat.
45 de milioane de euroe cota lui Eric Garcia, potrivit transfermarkt
Fundașul este un produs al celebrei academii a clubului Barcelona. În 2017, spaniolul a făcut pasul către Manchester City, revenind la gruparea catalană patru ani mai târziu. Însă startul a fost unul complicat. Revenit la Barcelona în vara lui 2021, Garcia a avut parte de doi ani complicați, în care nu s-a numărat printre titulari. Astfel că în vara lui 2023 a fost împrumutat pentru un an la Girona.
Revenit la formația blaugrana, sub comanda lui Hansi Flick, Eric Garcia s-a impus ca unul dintre jucătorii de bază ai clubului, iar antrenorul neamț îl vede prima soluție pentru postul de fundaș dreapta, în fața lui Joules Kounde, dar apelează la el și pentru postul de fundaș central. Iar în sezonul trecut a fost folosit chiar și mijlocaș la închidere.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.