Articol de Mihai Șovei - Publicat duminica, 18 octombrie 2026, 17:15 / Actualizat duminica, 18 octombrie 2026 17:22
Fiorentina - Como, duel în etapa 7 din Serie A, se joacă în aceste momente. Partida de pe stadionul „Artemio Franchi” a început la ora 16:00 și este în direct pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1, dar și liveTEXT pe GSP.ro.
Radu Drăgușin (24 de ani), internaționalul român din apărarea gazdelor, este titular.
LIVE » Fiorentina - Como 1-2
Au marcat: Pongracic (42, 45+4)) / Liberali (32), Paz (36)
Min. 53: Fiorentina începe repriza în atac! Centrarea lui Gimenez ajunge în brațele portarului.
A început repriza secundă!
Pauză la Florența: 1-2! După primele 45 de minute, Como conduce la un gol diferență.
Minutul 45+9: Golul marcat de Fiorentina este anulat pentru ofsaid, în urma intervenției VAR.
Minutul 45+4: GOL Fiorentina! 2-2! După o lovitură liberă, același Marin Pongracic preia excelent mingea din prima în interiorul careului, își creează spațiu și înscrie cu un șut precis în partea stângă a porții, învingând portarul.
Minutul 42: GOL Fiorentina! 1-2! Marin Pongracic profită de o minge respinsă în careu și trimite balonul pe jos, în partea dreaptă a porții, reducând diferența de pe tabelă
Minutul 36: GOL Como! 0-2! Nico Paz își trece numele pe lista marcatorilor, după ce trimite mingea cu capul în partea stângă a porții, ducând scorul la 0-2. Golul vine în urma unei centrări frumoase, cu efect, trimise de Alex Valle
Minutul 32: GOL Como! 0-1! Din afara careului de pedeapsă, Mattia Liberali reușește să spargă defensiva adversă și înscrie un gol spectaculos.
Minutul 10: Como este echipa mult mai activă în atac
Start de meci la Florența!
Echipele de start la Fiorentina - Como:
Fiorentina: De Gea - Jimenez, Drăgușin, Ranieri, Valdepenas - Ndour, Fagioli, Oulai - Mastantuono, Pellegrino, Njie
Antrenor: Paolo Vanoli
Como: Butez - Couto, Ramon, Chalobah, Valle - Milla, Da Cunha - J. Rodriguez, Paz, Baturina - Douvikas
Antrenor: Cesc Fabregas
Stadion: „Artemio Franchi” (Florența)
Arbitru: Marco Di Bello
Aflată în dificultate, în zona retrogradării, Fiorentina primește vizita echipei Como pe stadionul „Artemio Franchi”, duminică, într-o confruntare din Serie A.
Echipa lui Radu Drăgușin ocupă locul 19 în clasament, cu patru puncte acumulate în șase etape, suferind deja patru înfrângeri.
Echilibrarea meciurilor interne cu cele europene poate fi o sarcină dificilă, Como, formația antrenată de Cesc Fabregas, bifând deja trei meciuri consecutive fără victorie.
Fiorentina vine după un eșec pe terenul lui Genoa, scor 1-2.
Înainte de meciul de azi, echipa lui Cesc Fabregas a remizat, 0-0, cu AS Roma, formație care a evoluat în zece oameni.
Sezonul trecut, cele două formații s-ai împărțit victoriile. Ambele au câștigat în deplasare, scor 2-1.
Como este un club excelent, care oferă un fotbal de calitate și beneficiază de o conducere solidă de ani buni. Vom avea nevoie de o prestație de nivel înalt. Trebuie să învățăm din experiența avută la Genova.
Nu ar trebui să ne uităm la locul pe care îl ocupăm în clasament. Trebuie să jucăm cu curaj și să încercăm să punem în practică pe teren ceea ce ne-am propus.
Suporterii reprezintă elementul special al acestei echipe. Jucătorii mei vor să demonstreze orașului de ce sunt capabili.
- Paolo Vanoli, antrenor Fiorentina
Fiorentina este o echipă grozavă, susținută de un club puternic. Pentru mine, a fost întotdeauna o formație istorică, așa că înțeleg de ce este surprinzător să îi vedem în această poziție în clasament.
Totuși, mulți dintre titularii lor au avut un sezon excelent anul trecut, iar meciul de mâine va fi unul foarte important: trebuie să intrăm pe teren cu mentalitatea potrivită, deoarece miza este la fel de mare pentru ei, ca și pentru noi.
- Cesc Fabregas, antrenor Como
Clasamentul din Serie A
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.