GSP SPECIAL  »  PARIORI.RO  »  ANGLIA

Meciul zilei în Europa: Chelsea - Manchester United!

Articol de GSP - Publicat duminica, 21 septembrie 2008 00:00

Finalistele ultimei ediţii a Ligii Campionilor, Chelsea şi Manchester, se întâlnesc astăzi într-un meci ce poate decide titlul de campioană în Premier League. O nouă înfrângere pentru trupa lui Sir Alex Ferguson echivalează cu ratarea prezenţei în lupta pentru câştigarea celui mai puternic campionat din lume în acest sezon, având în vedere că Chelsea ar lua un avans de 11 puncte.

Forma de moment
                 
Informaţii privind starea de sănătate a jucătorilor

Noul manager al lui Chelsea, brazilianul Scolari, a reuşit să aducă spectacolul pe Stamford Bridge, deşi acest lucru părea imposibil de imaginat pe vremea lui Jose Mourinho. Primul meci din campionat a adus o victorie cât se poate de concisă în faţa lui Portsmouth, 4-0, claritatea jocului repetându-se şi în cea de-a doua etapă, 2-1 cu Wigan. A urmat apoi un meci mai puţin reuşit, 1-1 cu Tottenham, o formaţie de nerecunoscut în acest start de sezon, însă elevii lui Scolari şi-au revenit repede printr-o victorie cu 3-1 la Manchester City. În meciul de debut din grupele Ligii Campionilor, Chelsea s-a impus fără probleme în faţa lui Bordeaux, scor 4-0, într-un meci în care Lampard şi compania l-au controlat în totalitate.

De cealaltă parte, United, după ce a câştigat dubla în sezonul trecut, pare să fi intrat într-o uşoară criză, trupa lui Ferguson pierzând Supercupa Europei, remizând în partidele de pe teren propriu cu Newcastle şi Villarreal, dar şi cedând derby-ul cu Liverpool. Singura victorie din acest sezon a fost obţinută în deplasarea de la Portsmouth, dar după un joc lipsit de strălucire. Totuşi, Manchester mai poate reduce din diferenţa de puncte creată între ea şi celelalte favorite la titlu dacă câştigă restanţa cu Fulham, meci ce va avea loc pe Old Trafford.
         
Berbatov, titular în meciul cu Liverpool, a lipsit în runda inaugurală din grupele Ligii Campionilor din cauza unei accidentări la genunchi, însă este refăcut pentru întâlnirea capitală de astăzi. Cristiano Ronaldo va apărea şi el în primul 11 al 'diavolilor', portughezul trecând cu bine peste operaţia de la călcâiul drept. Totuşi, Ferguson are şi un jucător pe care nu îl poate folosi, fundaşul central Vidic fiind suspendat.

Didier Drogba este gata să joace toate cele 90 de minute în meciul cu United, dar Ballack, deşi refăcut, s-a antrenat prea puţin în această săptămână şi nu se ştie dacă va fi folosit. Închizătorul Michael Essien rămâne în continuare indisponibil.

Ultima partidă directă din campionat s-a încheiat cu victoria lui Chelsea, scor 2-1, jucătorii lui Manchester având după meci o altercaţie cu îngrijitorii stadionului. Totuşi, United a câştigat campionatul şi, mai mult, a învins-o pe Chelsea, pe finalul sezonului, şi în finala Ligii Campionilor. Acum, londonezii pornesc drept favoriţi la casele de pariuri, cota la victorie a trupei lui Scolari fiind de 2.10.

Citește și:
Îl mai recunoști? Fostul mare internațional argentinian a apărut în tribune la Argentina - Austria și i-a uimit pe fani
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Meciul Franța – Irak, întrerupt din cauza unei regule americane stricte!

Cum arată casa unde a copilărit miliardarul Ion Țiriac
Special
Cum arată casa unde a copilărit miliardarul Ion Țiriac
Acasă la J.R. Ewing, capul răutăților din serialul Dallas: cum e în realitate ferma Southfork, locul unde s-a născut capitalismul românesc
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Acasă la J.R. Ewing, capul răutăților din serialul Dallas: cum e în realitate ferma Southfork, locul unde s-a născut capitalismul românesc
„Permite depășirea sistematică a vitezei legale”. Prima țară din Europa care blochează sistemul Tesla FSD în Europa
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Comentariul TV clonat, femei frumoase inexistente și „Hitler” din tribuna Germaniei: AI-ul stăpânește Mondialul într-un fel sinistru! Cum a fost trucat comentariul TV: „Cine e negresa asta?”

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează