FOTBAL  »  Superliga  »  DECIZIE

Denis Alibec a dezvăluit ce va face după retragerea din fotbal: „Îmi place mult ideea!”

Denis Alibec / FOTO: Instagram @alibecdenis
Denis Alibec / FOTO: Instagram @alibecdenis

Articol de - Publicat sambata, 31 octombrie 2026, 11:27 / Actualizat sambata, 31 octombrie 2026 11:35

Denis Alibec (35 de ani), atacantul celor de la Farul Constanța, a vorbit despre planurile sale de viitor și a dezvăluit că își dorește să intre în lumea afacerilor după încheierea carierei de fotbalist.

Proaspăt devenit tată, internaționalul român ia în calcul și posibilitatea de a urma o carieră de antrenor, însă a precizat că, pentru moment, nu se gândește la retragere.

Fotbalistul Farului a explicat că este atras de ideea de a deveni om de afaceri și că intenționează să înceapă un proiect chiar înainte de a agăța ghetele în cui.

Denis Alibec vrea să intre în lumea afacerilor: „Chiar vreau să mă apuc acum de ceva”

Alibec nu a oferit detalii despre domeniul în care intenționează să investească, însă a precizat că vrea să facă primii pași în lumea afacerilor în perioada următoare.

„Aș vrea să devin om de afaceri, îmi place mult ideea, chiar vreau să mă apuc acum de ceva și sper să meargă bine”, a dezvăluit Denis Alibec, potrivit sport.ro.

Totodată, Alibec nu exclude posibilitatea de a rămâne implicat în fotbal după retragere, fiind interesat în special de pregătirea tinerilor jucători. Totuși, a subliniat că își dorește să mai joace și că, deocamdată, prioritatea sa rămâne activitatea de pe teren.

„Vreau să joc încă fotbal, acum vom vedea ce va fi. Mă voi axa și pe partea de antrenorat. Îmi place să fiu în preajma copiilor, îmi place să le dau sfaturi, chiar dacă unii nu prea ascultă.

Încerc să îi învăț ce am greșit eu și să își dea seama că fără muncă nu ai cum să ajungi sus”, a mai spus Alibec.

Denis Alibec revine după suspendarea de trei etape

În ceea ce privește situația sa sportivă, Denis Alibec se pregătește să revină pe teren după suspendarea de trei etape primită în urma eliminării din partida cu Dinamo.

Atacantul Farului a ratat confruntările cu Petrolul Ploiești, Universitatea Craiova și Oțelul Galați, însă va fi din nou la dispoziția echipei pentru meciul din deplasare cu FC Voluntari, programat pe 2 noiembrie.

De-a lungul perioadelor petrecute la Farul și Viitorul Constanța, Alibec a adunat 134 de apariții, reușind să înscrie 42 de goluri și să ofere 30 de pase decisive.

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani este cotat la 250.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Citește și:
Andrei Cordea a refuzat să joace în Petrolul - CFR Cluj: iată motivul!
Superliga
Andrei Cordea a refuzat să joace în Petrolul - CFR Cluj: iată motivul!
Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”
Handbal
Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”
„Dacă am deschide frigiderul...” » Diana Șucu l-a pus la punct pe Pancu, în numele lui Andrei Șucu, puștiul prins la mijloc după o decizie curioasă. Apoi a șters postarea!
Superliga
„Dacă am deschide frigiderul...” » Diana Șucu l-a pus la punct pe Pancu, în numele lui Andrei Șucu, puștiul prins la mijloc după o decizie curioasă. Apoi a șters postarea!
Șocat de imaginile de astăzi din Superligă: „Nu-mi spune! Cum e posibil, oameni buni?!”
Superliga
Șocat de imaginile de astăzi din Superligă: „Nu-mi spune! Cum e posibil, oameni buni?!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
Cenzura
Cenzura  •  31 Octombrie 2026, 11:50

vrea sa fie afacerist! are un plan de afaceri? sau deschide niște cafenele o trattoria și aia e marea afacere? ca antrenorul la jucători tiner ce ar putea sa îi învețe? sa înjure? piardă nopțile cu jocurile pe calculator?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează