Articol de Justin Gafiuc - Publicat joi, 05 noiembrie 2026, 15:31 / Actualizat joi, 05 noiembrie 2026 15:31
În urmă cu șase ani, Răzvan Trușcă și-a susținut lucrarea de disertație la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai exact pe tema violenței sportive și a efectelor în materie penală în legătură cu actele săvârșite de sportivi pe terenul de joc. El face o evaluare rece asupra tragediei din Spania, din perspectivă juridică, și aduce în discuție cazul identic petrecut în curtea lui U Craiova, în februarie 2002: decesul portarului Cristian Neamțu după un impact dur cu colegul său Marius Șuleap
Evenimentul dramatic al decesului lui Jesus de Miguel Alameda, atacantul de 30 de ani al lui Tenerife, a bulversat lumea fotbalului internațional.
Jucătorul a murit marți dimineața la spital, la circa 24 de ore după ce, în prelungirile partidei din La Liga 2 cu FC Andorra, la scorul de 2-2, a fost implicat într-o ciocnire puternică, involuntară, cu portarul advers, Jesus Owono.
Goal-keeper-ul a ieșit mult în afara careului spre a bloca un contraatac al lui Tenerife și, în dinamica intervenției, l-a lovit dur cu piciorul în piept pe Jesus de Miguel. Lovitura avea să fie fatală!
Presa iberică a notat că, în Spania, a pornit o anchetă pe marginea tragediei, interpretările juridice sunt multiple asupra responsabilității penale a lui Owono. Gazeta a discutat cu avocatul clujean Răzvan Trușcă pe marginea subiectului.
Răzvan Trușcă: „Dreptul penal intervine numai când sportivul iese cu totul din logica jocului”

În 2020, Trușcă și-a susținut lucrarea de disertație la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai exact pe tema violenței sportive și a efectelor în materie penală în legătură cu actele săvârșite de sportivi pe terenul de joc.
El spune că „moartea lui Jesus de Miguel este o tragedie. Gravitatea ei nu poate însă hotărî singură întrebarea juridică deoarece legea penală nu judecă rezultatul, ci conduita care l-a produs. Pe teren, loviturile și ciocnirile care țin de natura fotbalului sunt îngăduite de lege, așa că nu sunt infracțiuni”.

Continuă: „Gândiți-vă la portarul care iese la minge și se ciocnește cu atacantul. Dacă regula jocului a fost încălcată, dar fără să se iasă din spiritul lui, răspunsul firesc este sancțiunea sportivă, adică eliminarea și suspendarea, nu dosarul penal. Dreptul penal intervine numai când jucătorul încalcă flagrant regulamentul și iese cu totul din logica jocului, de pildă când lovește omul, nu mingea”.
Cartonașul roșu primit de Owono nu dovedește o infracțiune, ci doar că arbitrul a văzut o intrare neregulamentară
Răzvan Trușcă, avocat Cluj, pentru GSP
„Portarul nu va răspunde penal”

Trușcă explică faptul că „ancheta din Spania trebuie să stabilească dacă portarul a urmărit balonul și a calculat greșit sau dacă a acceptat să-l lovească pe adversar indiferent de minge. Numai în a doua ipoteză se poate vorbi de o ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită potrivit Codului penal spaniol. Ce trebuie spus limpede este că nu linșajul de pe rețelele sociale decide vinovăția, ci probele de la dosarul cauzei”.
Avocatul opinează că „portarul nu va răspunde penal. Am văzut dinamica fazei și, într-adevăr, este o intrare periculoasă, sancționată corect cu cartonaș roșu, dar rămâne o fază de joc, nu o lovitură aplicată unui om, iar legea, în Spania ca și la noi, acoperă faza de joc indiferent de rezultat”.

Tot ce se întâmplă în disputarea mingii, chiar cu exces, rămâne pe terenul de joc. La noi, unde aceeași faptă s-ar analiza ca ucidere din culpă, apărarea nu este asumarea riscului de către victimă, pentru că nimeni nu poate consimți la propria moarte, ci faptul că sportul este autorizat prin lege și, odată cu el, contactul fizic pe care îl presupune
- Răzvan Trușcă, avocat Cluj, pentru GSP
Decesul lui Neamțu, 2002: niciun efect juridic pentru colegul care l-a lovit în cap, Marius Șuleap

Răzvan Trușcă amintește de un caz tragic similar petrecut și în fotbalul românesc.
„În cantonamentul Universității Craiova portarul Cristian Neamțu a ieșit la o minge și s-a ciocnit cu un coechipier, genunchiul acestuia lovindu-l în cap. A intrat în comă și a murit după șase zile, la 21 de ani”, reconstituie avocatul episodul dramatic petrecut în februarie 2002, în timpul unui stagiu de pregătire efectuat de olteni în Cipru.
Marius Șuleap a fost colegul cu care Neamțu a avut impactul letal pe un teren din Insula Afroditei.
„Nimeni nu a răspuns penal pentru moartea lui, deși durerea familiei a fost și a rămas la fel de mare precum cea de la Tenerife. Nu pentru că justiția ar fi fost indiferentă, ci pentru că o ciocnire la minge, oricât de tragic s-ar termina, nu reprezintă întotdeauna o infracțiune”, conchide Trușcă.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.