Articol de Romeo Ene - Publicat miercuri, 04 noiembrie 2026 20:31 / Actualizat miercuri, 04 noiembrie 2026 21:50
Filipe Coelho (46 de ani), antrenorul Universității Craiova, a prefațat confruntarea cu Egnatia, programată joi, 5 noiembrie, de la ora 22:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a 3-a a grupei unice din Conference League.
Tehnicianul portughez a avut numai cuvinte de laudă la adresa adversarilor din Albania.
Oltenii traversează o perioadă excelentă, cu 12 meciuri consecutive fără înfrângere în toate competițiile, însă Coelho a avertizat că partida cu Egnatia nu va fi deloc ușoară.
VIDEO | Filipe Coelho, laude pentru Egnatia înaintea meciului din Conference League: „Este o echipă foarte bună!”
La conferința de presă, tehnicianul portughez a subliniat că Egnatia nu reprezintă o surpriză pentru el, după ce a studiat atent prestațiile adversarilor.
„Este încă un meci important pentru noi, împotriva unei echipe bune. Pentru mine nu este o surpriză. Ne-am făcut temele, am urmărit meciurile și, în opinia mea, este o echipă foarte bună.
Știm că avem doar șase meciuri în această fază a competiției, iar toate punctele sunt foarte importante. Mâine trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a încerca să obținem cele trei puncte.
Detaliile vor face diferența, cu siguranță. Și, bineînțeles, mă aștept și mi-aș dori să văd mâine un «Ion Oblemenco» extraordinar, care să ne ajute”, a declarat Filipe Coelho.
Întrebat despre principalele atuuri ale adversarilor, portughezul a remarcat în special viteza și calitățile individuale ale jucătorilor ofensivi, dar și flexibilitatea tactică a formației albaneze.
„Este o echipă care are un joc interesant, în special în atac. Are jucători care pot dezechilibra adversarul prin viteză și calități tehnice. În ultimele meciuri au evoluat în sistemul 4-4-2, dar înainte au jucat uneori și cu o linie de cinci fundași.
Au o dinamică bună, în special în ofensivă, prin modul în care atacă spațiile din spatele fundașilor noștri. Și defensiv, uneori formează o linie de cinci, când căpitanul coboară în apărare. Nu oferă prea multe spații, sunt foarte implicați și au un nivel ridicat de agresivitate.
Sincer, mă aștept la un meci echilibrat, așa cum am spus de la început, și nu am niciun dubiu că trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a obține cele trei puncte”, a explicat antrenorul Universității Craiova.
Filipe Coelho refuză să vorbească despre primăvara europeană: „Nimeni nu câștigă înainte să joace!”
Întrebat dacă o victorie împotriva albanezilor ar apropia Universitatea Craiova de calificarea în primăvara europeană, portughezul a refuzat să facă asemenea calcule.
„Încă nu am câștigat. Nu-mi place să fac previziuni despre lucruri care nu s-au întâmplat încă. Mai întâi trebuie să jucăm, trebuie să demonstrăm că merităm să câștigăm, iar după aceea vom vedea.
Eu mă concentrez pe meci, nu consider că avem deja cele trei puncte. Nimeni nu câștigă meciurile înainte să le joace”, a transmis Coelho.
Nu-mi amintesc dacă am mai avut o asemenea serie de meciuri la rând fără victorie, dar cel mai probabil nu. Ce pot spune este că sunt foarte mândru de jucători.
Nu este ușor să joci cu programul pe care l-am avut până acum. Ei dau totul în fiecare meci, iar acest lucru mă face foarte mândru de toți.
Trecutul este trecut, face parte din poveste. Important este prezentul, iar prezentul înseamnă ziua de mâine, când trebuie să demonstrăm din nou că vrem cele trei puncte împotriva unei echipe foarte bune.
- Filipe Coelho, antrenorul Universității Craiova
Clasamentul în grupa principală de Conference League
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.