Articol de Ionuţ Iordache, Romeo Ene - Publicat sambata, 07 noiembrie 2026, 22:15 / Actualizat sambata, 07 noiembrie 2026 22:15
FCSB - Corvinul Hunedoara, partida din etapa a 15-a a Superligii, ultima a turului sezonului regulat, a fost marcată de trei accidentări, primele două venind în prima repriză.
UPDATE » S-a „rupt” și Meriton Korenica
Încă o problemă pentru FCSB! După accidentarea lui Ronny Labonne din prima repriză, și Meriton Korenica a acuzat probleme medicale.
Mijlocașul kosovar a fost surprins de camerele TV deplasându-se cu dificultate și nu a mai putut continua partida, fiind înlocuit în minutul 82 cu David Popa.
Știrea inițială
Dragoș Albu (25 de ani), mijlocașul oaspeților, și Ronny Labonne (29 de ani), fundașul dreapta al roș-albaștrilor, au fost nevoiți să părăsească terenul înainte de pauză.
Primul incident s-a produs în minutul 22, când Dragoș Albu a încercat să-l deposedeze prin alunecare pe Denis Drăguș, dar s-a accidentat la genunchi.
La numai 13 minute distanță, Laurențiu Reghecampf a fost obligat să efectueze și el o schimbare, după ce Ronny Labonne a acuzat probleme musculare.
Cele două accidentări au perturbat planurile antrenorilor încă din prima parte a confruntării de pe Arena Națională, unde Corvinul a intrat în avantaj la pauză, scor 1-0.
Dragoș Albu, accidentare la genunchi după un duel cu Denis Drăguș
În minutul 22, Dragoș Albu a încercat un tackling asupra lui Denis Drăguș, însă a acuzat imediat dureri la genunchi. Mijlocașul hunedorenilor nu a mai putut continua partida și a avut nevoie să fie înlocuit cu Roger.
Din primele informații, există temerea unei accidentări la ligamentele încrucișate, însă gravitatea problemei medicale urmează să fie stabilită în urma investigațiilor.
Problemele medicale au continuat în minutul 35, de această dată în tabăra FCSB-ului. Ronny Labonne, titularizat în premieră de Laurențiu Reghecampf, a acuzat dureri musculare și nu a mai putut rămâne pe teren.
Fundașul dreapta a fost înlocuit cu Joao Paulo, schimbare care a determinat și o reorganizare a liniei defensive a roș-albaștrilor. Joao Paulo a fost trimis pe postul de fundaș stânga, în timp ce Luca Stancu a trecut în flancul drept, pe poziția ocupată inițial de Labonne.
Labonne a adunat nouă apariții în tricoul roș-albaștrilor, totalizând 532 de minute.
Dincolo de cele două accidentări, prima repriză a adus și o surpriză pe tabela de marcaj. În minutul 41, Corvinul a profitat de o breșă în defensiva gazdelor și a deschis scorul prin Fabry.
Duarte a fost depășit în construcția fazei, mingea a ajuns la Roger, iar brazilianul i-a pasat lui Fabry. Acesta a șutat din afara careului și l-a învins pe Ștefan Târnovanu.
Clasamentul la zi din Superliga
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”