FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

VIDEO Gigi Becali a plecat furios de la stadion și i-a făcut PRAF: „Rușine! Asta îi reproșez lui Reghecampf” » Singurul jucător care a scăpat

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB / FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro) +22   FOTO
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB / FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Articol de , , - Publicat sambata, 07 noiembrie 2026, 22:36 / Actualizat sambata, 07 noiembrie 2026 22:36

FCSB - Corvinul 0-1. Gigi Becali (68 de ani), patronul roș-albaștrilor, a avut un discurs extrem de dur după înfrângerea suferită în etapa a 15-a din Superliga.

Omul de afaceri a criticat toată echipa, l-a luat la țintă inclusiv pe Laurențiu Reghecampf și a anunțat că intenționează să transfere șase fotbaliști.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Fabry, în minutul 41. FCSB a ajuns astfel la trei înfrângeri consecutive, iar Becali s-a declarat profund nemulțumit de prestația echipei, pe care a acuzat-o că nu are suficientă valoare pentru a se lupta la obiectivele propuse.

Singurul fotbalist remarcat de patronul roș-albaștrilor a fost Denis Drăguș, titular și căpitan în confruntarea cu hunedorenii.

Gigi Becali, atac dur la adresa jucătorilor FCSB: „Singurul valoros e Drăguș!”

La finalul partidei, patronul FCSB-ului a pus eșecul pe seama lipsei de valoare a lotului și a recunoscut că abia acum realizează cât de importanți au fost Darius Olaru și Daniel Bîrligea pentru echipă.

„Nu e valoare. Când nu e valoare la fotbal, nu câștigi. Singurul jucător valoros e Drăguș, în rest nu avem valoare, nu există!

Nu mi-am dat seama că echipa asta o țineau Olaru sau Bîrligea, nu mi-am dat seama. Trebuiau să fie dați, am luat bani, le-am zis să ia jucători, le-am dat bani, n-am nici oameni care să ia jucători.

Urmează să mă ocup eu personal, să aduc eu jucători sau să angajez oameni care să aducă jucători”, a declarat Gigi Becali, la Arena Națională.

Gigi Becali anunță transferuri la FCSB: „Acum iau șase jucători!”

Nemulțumit de prestațiile din ultimele etape, Becali a anunțat că vrea să schimbe masiv lotul în următoarea perioadă de mercato.

Patronul roș-albaștrilor a explicat că inițial intenționa să aducă trei jucători, însă înfrângerea cu Corvinul l-a determinat să își modifice planurile.

„Nu avem valoare! Nu poți câștiga dacă nu o bați pe Corvinul acasă, ce pretenții să ai? Trebuie cinci jucători. Am văzut acum, când am jucat cu Rapid, am pasat, am zis că iau trei. Nu, mai iau cinci, acum iau șase!

N-ai ce români să iei, străini din afară, din străinătate voi lua”, a transmis Becali.

Laurențiu Reghecampf, criticat de Gigi Becali: „Nu se joacă nimic!”

Nici Laurențiu Reghecampf nu a scăpat de criticile patronului. Becali s-a declarat nemulțumit de jocul echipei și a susținut că FCSB nu are o identitate clară pe teren.

„Și lui Reghecampf am ce să-i reproșez. Nu joacă echipa, nu pasează nimic, nu avem niciun fel, o noimă de joc, ceva. Nu se joacă nimic.

Am zis că e meci mai ușor, n-am nicio problemă, ca să nu plec rușinat acasă, dar uite că am plecat rușinat. M-am făcut de râs, n-am ce să fac.

Acum să văd, v-am spus. Dacă rămânem la punctajul ăla, de 8-9 puncte, adică patru puncte înjumătățite față de primele echipe, dar nu mai putem acum. Măcar să intrăm în play-off și iau 4-5 jucători, să văd.

Nu mă interesează că s-au încurcat alte echipe, pe mine mă interesează că noi n-avem valoare și m-am făcut de râs”, a încheiat patronul FCSB-ului.

GALERIE FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din FCSB - Corvinul

FCSB - Corvinul / foto: Ionuț Iordache (GSP)
FCSB - Corvinul / foto: Ionuț Iordache (GSP)
FCSB - Corvinul / foto: Ionuț Iordache (GSP)
FCSB - Corvinul / foto: Ionuț Iordache (GSP)
FCSB - Corvinul / foto: Ionuț Iordache (GSP)
+17 FOTO

Clasamentul la zi din Superliga

Citește și:
Gigi Becali a plecat furios de la stadion și i-a făcut PRAF: „Rușine! Asta îi reproșez lui Reghecampf” » Singurul jucător care a scăpat
Superliga
Gigi Becali a plecat furios de la stadion și i-a făcut PRAF: „Rușine! Asta îi reproșez lui Reghecampf” » Singurul jucător care a scăpat
Depunctări pentru două echipe din Superliga » Dinamitează lupta la play-off + Antrenorul amenință cu plecarea
Superliga
Depunctări pentru două echipe din Superliga » Dinamitează lupta la play-off + Antrenorul amenință cu plecarea
Notele GSP după FCSB - Corvinul: 4 pentru egoistul Drăguș + MVP-ul a fost pe bancă
Superliga
Notele GSP după FCSB - Corvinul: 4 pentru egoistul Drăguș + MVP-ul a fost pe bancă
Daniel Pancu, discurs devastator: „Mă depășește, jucătorii nu pot! Avem o problemă mare”
Superliga
Daniel Pancu, discurs devastator: „Mă depășește, jucătorii nu pot! Avem o problemă mare”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!


Comentarii (9)
geomy
geomy  •  07 Noiembrie 2026, 23:40
Postat de giorgibacu pe 07 Noiembrie 2026, 23:09

Gh. Becali la finalul meciului pierdut cu echipa Corvinul, debiteaza tâmpenii ca de obicei , critica pe toți din echipa sa , însă în trufia lui paranoica nu recunoaște ca el face tot la echipa și generează aceasta rușine și dezastru !! Bine ar fi sa-l indemne cineva din apropiații lui sa se retragă din fotbal și din spațiul public pentru ca este toxic și se face de rasul lumii în permanenta !!!

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Toty67
Toty67  •  07 Noiembrie 2026, 23:28
Postat de mafa pe 07 Noiembrie 2026, 23:18

I-au bătut toți desculții !!!... numai nouă ne-au dat 4 boabe... DE CE ???....nu-mi iese din minte !!!

Pentru că voi sunteti mai desculti decât toti la un loc!

pierpatrat03
pierpatrat03  •  07 Noiembrie 2026, 23:24

Mai mare dovadă de masochism ce vreți, să-ți târâi copilașii pe frigul ăsta la stadion ca să ce ? Să vadă niște petarde expirate !

Vezi toate comentariile (9)
Comentează