FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Victor Pițurcă a punctat scenariul care îi poate fi fatal lui FCSB: „Dacă Gigi face asta, s-a terminat”

Victor Pițurcă
Victor Pițurcă

Articol de - Publicat joi, 12 noiembrie 2026, 21:18 / Actualizat joi, 12 noiembrie 2026 21:30

Victor Pițurcă, fost antrenor la FCSB la începuturile lui Gigi Becali în fotbal, a comentat situația echipei roș-albastre.

Fără să vorbească despre plecarea lui Mihai Stoica din club, Pițurcă a declarat că FCSB va avea probleme dacă Becali se va implica direct în alegerea jucătorilor pe care să-i transfere.

Consideră că Bogdan Costicea, noul responsabil cu transferurile pus de Becali, e o achiziție bună, atât timp cât Becali nu va alege el fotbaliștii.

Victor Pițurcă: „FCSB a adus un profesionist, pe Costicea. Dar dacă Gigi alege jucătorii, s-a terminat”

„Jocurile ne spun ce se întâmplă la FCSB. Nu sunt de acord că FCSB nu supune de jucători buni. Din punctul meu de vedere, FCSB are jucători cu care se poate bate pentru primele 3-4 locuri. Știm ce se întâmplă, știm că patronul face echipa, face schimbările. Asta face ca jucătorii să nu fie concentrați.

Indiferent de ce ar încerca antrenorii, jucătorii nu se pot antrena la nivelul la care ar trebui. Unii suferă din punct de vedere psihic din cauza analizei imediat după meciuri a lui Becali. Sunt lucruri care duc FCSB în spate. Numai cu noroc să obțină rezultate.

Mulți jucători au fost aduși la întâmplare. A fost adus un profesionist, că îl cunosc, Costicea, care are multe conexiuni cu mulți impresari, cunoaște fotbalul din Africa, Asia.

Are o foarte mare arie de jucători pe care îi cunoaște, care pot fi văzuți. Depinde cine îi vede, că dacă îi alege Gigi, s-a terminat”, a declarat Pițurcă, la Prima Sport.

Victor Pițurcă: „Boutoutaou nu poate să-și etaleze talentul”

Despre Aymen Boutoutaou, jucătorul de la care a plecat nemulțumirea lui Becali la adresa lui MM Stoica, Pițurcă a declarat:

„Boutoutaou poate să mai crească, psihic nu stă bine, nu poate să-și etaleze talentul, pentru că patronul vorbește tot timpul după meci”.

Pițurcă: „Lui Drăguș îi mai dau 2-3 meciuri”

Pițurcă a criticat apoi doi dintre ultimii veniți la FCSB, Karlo Muhar și Denis Drăguș:

„Mie nu mi-a plăcut niciun jucător pe care l-a luat. Pe Muhar l-a luat o echipă din Arabia Saudită și l-a ținut 6 luni, asta spune multe. Dacă avea valoare, juca câțiva ani acolo.

Drăguș are nevoie de timp, îi mai dau 2-3 meciuri, dacă nu marchează, va intra în gura patronului. Are calitate, dar joacă foarte mult individual. Trebuie să joace pentru grup, nu să ia el mingea să facă tot”.

Citește și:
Devastator în direct la adresa lui Gigi Becali: „Sper ca MM Stoica să vină la noi”
Superliga
Devastator în direct la adresa lui Gigi Becali: „Sper ca MM Stoica să vină la noi”
„Prostul se bucură când se vede șef” » Anamaria Prodan își jignește fostul soț și anunță marea lovitură pregătită de Gigi Becali: „El va fi antrenor. Miliard la sută!”
Superliga
„Prostul se bucură când se vede șef” » Anamaria Prodan își jignește fostul soț și anunță marea lovitură pregătită de Gigi Becali: „El va fi antrenor. Miliard la sută!”
Selecționerul l-a sunat pe fotbalistul cotat la 10 milioane € și i-a propus să reprezinte România: „Știți ce mi-a răspuns?”
Nationala
Selecționerul l-a sunat pe fotbalistul cotat la 10 milioane € și i-a propus să reprezinte România: „Știți ce mi-a răspuns?”
Prima despărțire a iernii la Dinamo, Nicolescu a confirmat: „Vom rezilia”
Superliga
Prima despărțire a iernii la Dinamo, Nicolescu a confirmat: „Vom rezilia”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (1)
Adrian_1221
Adrian_1221  •  12 Noiembrie 2026, 22:00

Duta, ce a vrut sa spuna autorul cu "sunt de acord că FCSB nu supune de jucători buni"? Supune? Lmao

Vezi toate comentariile (1)
Comentează