FOTBAL  »  Superliga  »  SOCIAL

Semne de întrebare legate de testele COVID făcute fanilor » Raed Arafat, pentru GSP: „Clinicile sunt obligate să dea adeverințe!”

Suporterilor le sunt prelevate probe înainte de accesul pe stadion, iar rezultatul îl primesc în maximum 15 minute FOTO Imago
Suporterilor le sunt prelevate probe înainte de accesul pe stadion, iar rezultatul îl primesc în maximum 15 minute FOTO Imago

Articol de - Publicat luni, 20 septembrie 2021 07:32 / Actualizat luni, 20 septembrie 2021 07:46

Mai multe echipe din Liga 1 au încheiat parteneriate cu clinici medicale pentru a face teste rapide suporterilor, la prețuri mult mai mici, înainte de intrarea pe stadion.

  • Fanii nu primesc buletine de analize, ci doar cartonașe ștampilate cu „negativ” sau brățări care le garantează accesul
  • Raed Arafat, șeful DSU, spune că „orice clinică ce efectuează teste, inclusiv rapide, este obligată să ofere o adeverință persoanei care a făcut acest test”.

Au trecut aproape 4 luni de când fanii s-au întors pe stadioanele de fotbal din întreaga țară. Iar regulile de acces impuse de autorități sunt clare:

  1. dovada vaccinării anti-Covid-19 (pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare)
  2. rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore)
  3. rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid (nu mai vechi de 48 de ore)
  4. persoanele care dovedesc că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării

Mai multe cluburi de fotbal din Liga 1 au încheiat parteneriate cu diverse clinici medicale pentru a veni în sprijinul suporterilor și a efectua teste rapide, la prețuri mult mai mici decât într-o clinică privată. 

De exemplu, cei de la Dinamo colaborează cu HemolabClinic, FCSB cu Dom Vista Medical, iar CSU Craiova cu Vitaplus Medical. Singura condiție pentru a face un test rapid înainte de intrarea pe stadion este să ai bilet sau abonament.

Cartonașe sau brățări! Nicio adeverință

De aici încep semnele de întrebare. După ce și-au cumpărat biletul de acces pe stadion, suporterii completează un formular care diferă de la clinică la clinică, dar care cuprinde numele și prenumele, adresa și numărul de telefon. Gata pentru testare! Se recoltează probe din nas, iar în 15 minute se primesc rezultatele.

La Rapid, de exemplu, suporterii primesc o brățară care certifică rezultatul negativ. La FCSB, fanilor li se oferă un cartonaș pe care se aplică o ștampilă cu rezultatul. Acestea nu conțin nici data, nici ora la care s-a eliberat rezultatul! „

Semne de întrebare legate de testele COVID făcute fanilor » Raed Arafat, pentru GSP: „Clinicile sunt obligate să dea adeverințe!”
Așa arată un cartonaș pe care îl primesc suporterii celor de la FCSB după testarea de la stadion

„De ce nu primim rezultatul testului pe mail sau în format fizic?" a fost întrebarea unuia dintre fani.

Gazeta Sporturilor a luat legătura cu două cluburi din cele șapte care efectuează astfel de teste. 

„Parteneriatul acesta vine în sprijinul suporterilor. Adică să intre exclusiv la meci, cu un test efectuat la un preț mai mic. Nu există nicio clinică în România care să încaseze doar 20 de lei pe un test rapid. Personalul medical aplică suporterilor brățara de acces sau le oferă un cartonaș cu rezultatul testului, cu care, alături de biletul de meci, aceștia merg apoi la porțile de acces. E drept, rezultatul negativ nu mai poate fi folosit la un alt eveniment", a spus un reprezentant al unei echipe din Liga 1.

Semne de întrebare legate de testele COVID făcute fanilor » Raed Arafat, pentru GSP: „Clinicile sunt obligate să dea adeverințe!”
Acesta este un buletin de analize, cu număr, dată și ora la care a fost emis

Arafat: „Toate clinicile sunt obligate să emită buletine de analize!"

Practic, un suporter cu bilet plătește între 15 și 30 de lei pentru un test rapid, dar rezultatul negativ îi garantează accesul exclusiv la meciul respectiv! Nu primește adeverință (foto 2) în format PDF sau JPG pe email, așa cum se întâmplă în cazul în care testul se efectuează la o clinică. Doar că acolo prețurile sunt cuprinse între 49 și 150 de lei!

Ziarul l-a contactat ieri pe Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a comenta situația. "

„u cunosc punctual această speță și nu vreau să vorbesc strict la obiect. Trebuie făcute verificări împreună cu cei de la DSP-uri. Dacă vorbim la general, orice clinică care efectuează teste, inclusiv rapide, este obligată să ofere o adeverință în format fizic sau pe email persoanei care a făcut acest test. Nu se poate răspuns verbal! Nu există așa ceva! Toate clinicile sunt obligate să emită buletine de analize cu rezultatul probei prelevate", a explicat Arafat.  

De ce ar fi necesară adeverința?

Dacă un suporter efectuează un astfel de test rapid, practic el beneficiază doar de accesul la evenimentul respectiv. Comitetul pentru Situații de Urgență a propus, iar Guvernul României a adoptat hotărârea că certificatul verde devine obligatoriu în toate regiunile țării unde rata de incidență depășește 3 la mia de locuitori. Dacă ar primi un buletin de analize, fiecare suporter testat ar putea să se înregistreze pe platforma Guvernului și să aibă acces liber la orice fel de activități pentru 48 de ore. 

Din punct de vedere juridic, este o încălcare clară a legii! Nu este vina cluburilor, ci a clinicilor! Nu e posibil ca o clinică să nu ofere pacientului un buletin de analize cu rezultatul unei probe. Cum să primești brățări sau cartonașe?! Este incredibil!
- jurist echipă Liga 1

Cât costă un test rapid la intrarea pe stadion

EchipăPreț/lei
Dinamo15
CFR Cluj20
CSU Craiova23
Rapid29
FCSB30
Sepsi30
FCU Craiova30

Cât costă un test rapid la mai multe clinici

Clinica Sante49,50 lei
Sanador72
OK Medical72
Regina Maria100
Gral Medical100
Medicover140
Medlife150

VIDEO Măsuri obligatorii de protecție împotriva noului Coronavirus (COVID-19)

Citește și: 

„Am cancer, dar lupt zâmbind. Mai presus de medicină, eu știu că voi fi bine!” » Povestea tulburătoare a lui Florin Hidișan + cum îl poți ajuta

MM Stoica e consternat de Vali Crețu: „Ce ai spus, mă?! Mi s-a făcut rău!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (8)
1618597915124142
Alexandru Chis  •  20 Septembrie 2021, 16:21

Testele sunt facute ca pe vremea Leginilor Romane, adica din zece in zece!

fcsb_blat_cu_arbitrii
fcsb_blat_cu_arbitrii  •  20 Septembrie 2021, 14:20
Postat de robotzel pe 20 Septembrie 2021, 13:37

de pomana daca nimeni nu scaneza codul QR. la noi in tara autoritatile nu fac nimic sa verifice organizatorii de evenimente daca respecta legea. astfel ar putea foarte bine sa trimita cate un reprezentant in civil pentru a identifica astfel de situatii si in cazul echipelor de fotbal le interzici pe viitor organizarea meciurilor pana la terminarea pandemiei. chiar si asa cum sunt date cu fluturasi si alte alea nu sunt verificate deloc.

La voi la C.A.P va scaneaza ??

fcsb_blat_cu_arbitrii
fcsb_blat_cu_arbitrii  •  20 Septembrie 2021, 14:19
Postat de cirus11 pe 20 Septembrie 2021, 12:51

Pai si nu e vina lui Arafat si a DSP-urilor ca nu au urmarit atatea luni cum se desfasoara evenimentele astea care chiar au risc de raspandire?? Poate se baga acum peste clinici. Trebuie sa inceapa sa se foloseasca aplicatia aia franceza de scanare, standardizare la nivel national.

*** stai bah in banca ta!! Stati in casa daca va este frica de Covid !! Mai periculosi sunt astia vaccinati ca nu-i verifica nimeni !!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează