INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GRECIA

Răzvan Lucescu, furibund: „Eu nu am spus de nimeni că e nenorocit, că ia droguri, că e nebun. Dar credeți că sunt orb?”

Antrenorul lui PAOK, Răzvan Lucescu, foto: Imago
Antrenorul lui PAOK, Răzvan Lucescu, foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 31 ianuarie 2023 14:21 / Actualizat marti, 31 ianuarie 2023 14:21

Antrenorul lui PAOK, Răzvan Lucescu, își continuă ofensiva împotriva marilor cluburi ateniene și a sistemului din Grecia. Și contraatacă după ce a fost insultat în mass-media elenă.

Într-un moment când Panathinaikos, ce părea evadată spre titlu, pierde al treilea meci și cedează locul 1, preluat de AEK, și cu PAOK pe 3, la doar cinci puncte de noul lider, având în față și play-off-ul, Răzvan Lucescu e în ofensivă continuă în Grecia. Împotriva arbitrilor, împotriva marilor rivale, împotriva sistemului!

„Ce ai face dacă Mutu ți-ar ieși în față la vânătoare?” » Fostul fotbalist din Liga 1 a răspuns, după ce „Briliantul” i-a furat logodnica
GSP LIVE
„Ce ai face dacă Mutu ți-ar ieși în față la vânătoare?” » Fostul fotbalist din Liga 1 a răspuns, după ce „Briliantul” i-a furat logodnica

„În suflet, ei știu că Răzvan Lucescu spune adevărul”

După un penalty controversat la 3-2 cu Levadiakos, antrenorul „vulturilor" s-a aprins. Prima oară, la interviul-blitz, pe teren: „Când vezi asemenea decizii, e normal să-ți pierzi capul. Ni se întâmplă nouă, nu echipelor din Atena. VAR a chemat «centralul» să își corecteze decizia, dar a păstrat-o. Ajunge! Nu sunt suficiente un titlu și o cupă furate?".

La conferință, s-a dezlănțuit. Un jurnalist i-a vorbit despre cum e lovit la unele televiziuni elene. Atât i-a trebuit. „Cei care îmi răspund mă atacă. Eu nu am atacat niciodată vreo persoană și pentru tot ce am afirmat am dat explicații clare și argumente corecte. Aceasta e realitatea. Ei vor să mă atace. Îmi place să mă atace personal, pentru că în sufletul lor ei știu că Lucescu spune adevărul", a pornit tehnicianul asaltul.

Răzvan Lucescu: „Nu-mi ziceți că suntem niște nenorociți agresivi”

„Credeți că sunt orb, nu văd cum sunt protejate alte formații, cum sunt ajutate, cum sunt împinse? Priviți ce a fost azi: un penalty inexistent, VAR cheamă arbitrul să revadă faza și totuși hotărârea e contra noastră. Cu Panathinaikos, ar fi trebuit să fie cartonaș roșu. Spuneți-mi de câte ori sunt eliminați rivalii noștri? Niciodată! Și nu-mi ziceți că suntem niște nenorociți agresivi. Noi jucăm, alții ne lovesc!”, a adăugat Răzvan.

Monologul a fost și mai dur: „Sunt eu nebun când susțin că ne-au furat titlul în 2018? Nu, asta a fost realitatea. Întorceți-vă și vedeți ce s-a petrecut cu Olympiakos aici. Au venit să provoace și să iasă de pe teren pentru nimic și să câștige fără să joace. Două săptămâni mai târziu, arbitrul ne-a anulat un gol valabil cu AEK. Ne-au pedepsit și pentru sezonul următor. Analizați ultima finală a Cupei. Acela a fost penalty? 

De ce jucătorul nostru Douglas a fost eliminat cu VAR pentru un gest deloc OK la adresa fanilor lui Olympiakos, iar Aitor, de la Panathinaikos, n-a pățit nimic când ne-a arătat de două ori ouăle, probabil în semn că nu le pasă de nimic? Nicio reacție atunci! Dar, în cazul nostru, cartonaș roșu. Cum aș putea interpreta totul?”.

Răzvan Lucescu: „Încearcă să manipuleze oamenii, dar sunt niște mincinoși!”

S-a referit și la cum a fost descris de mass-media elenă apropiată de Olympiakos, AEK și Panathinaikos. „Eu nu am spus de nimeni că e nenorocit, că ia droguri, că e nebun, am venit și am prezentat faptele. Mă atacă, însă nu pot schimba realitatea. Ei încearcă să manipuleze oamenii prin televiziunile lor, fac ce vor, dar sunt mincinoși”.

La sfârșit, le-a cerut oficialilor fotbalului grec: „Tratați-ne cu respect! Lăsați-ne să jucăm!”.

Citește și: 

Gennaro Gattuso, divorț de Valencia în plin dezastru. O legendă a fotbalului mondial, atac fulminant!

VIDEO Virgil Ghiță, la primul gol în campionatul Poloniei » Cum a înscris fostul fotbalist al lui Hagi

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  31 Ianuarie 2023, 17:29

Eu nu cred ca este orb ...

ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  31 Ianuarie 2023, 16:03

Luce jr este un antrenor corect ...el nu este cu pistolul la brau ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează