FOTBAL  »  FOTBAL FEMININ  »  CHAMPIONS LEAGUE

Champions League la fotbal feminin poate fi văzut în România. Cine a cumpărat drepturile

Trofeul UEFA Women Champions League/ foto: getty images
Trofeul UEFA Women Champions League/ foto: getty images

Articol de - Publicat marti, 10 iunie 2025 14:06 / Actualizat marti, 10 iunie 2025 15:15

Champions League la fotbal feminin poate fi urmărit, începând din toamnă, în România pe platforma online Disney Plus, care va transmite toate meciurile din această competiție în următorii 5 ani.

Disney Plus e o platformă online internațională cunoscută în primul rând pentru conținutul bazat pe filme și seriale. Cei de la Disney au preluat exemplul Max, Netflix și Amazon Prime și vor transmite live o competiție sportivă.

Antrenoarea campioanei Farul, dezvăluiri într-un interviu pentru GSP: „Domnul Hagi și-a dorit foarte mult să ridice standardele”
Farul
Antrenoarea campioanei Farul, dezvăluiri într-un interviu pentru GSP: „Domnul Hagi și-a dorit foarte mult să ridice standardele”

UEFA Women Champions League, transmis pe Disney Plus

În colaborare cu ESPN, Disney va transmite și emisiuni de analiză a meciurile de Champions League la fotbal feminin. Platforma online e contracost și e nevoie de un cont pentru a avea acces la conținut.

„Disney+ va găzdui Liga Campioanelor UEFA (UEFA Champions League) la Fotbal Feminin în Europa începând din sezonul următor, astfel fanii vor putea urmări meciurile în direct, fără nici un cost suplimentar. Anunțul vine după semnarea unui contract pe o perioadă de cinci ani prin care The Walt Disney Company a achiziționat drepturile exclusive pentru transmisiunile live ale competiției în perioada 2025/26 - 2029/30.

Disney+ va fi singurul loc unde fanii vor putea viziona live toate meciurile din competiție începând din octombrie 2025, odată cu introducerea formatului de ligă cu 18 echipe în cadrul UEFA Champions League la Fotbal Feminin. Oferind mai multă emoție, imprevizibilitate și confruntări mai intense, de la faza de ligă până la Finala din 2026 de la Ullevaal Stadion, Oslo, toate cele 75 meciuri din competiție vor fi transmise live pe Disney+.

Noul acord continuă avântul fotbalului feminin, asigurând o preluare de înaltă calitate și vizibilitate sporită pentru fanii de toate vârstele. ESPN, brandul multiplatformă de sport de la Disney, va produce toate meciurile live pentru Disney+, cu comentarii în mai multe limbi, alături de programele înainte și după meci.

Solida experiență Disney în domeniul sportiv prin ESPN aduce 45 ani de expertiză remarcabilă în difuzarea unei mari varietăți de conținut sportiv, inclusiv turnee majore de fotbal, baschet, hochei, tenis și multe altele, precum și lansarea recentă pe Disney+ a UEFA Europa League și UEFA Conference League în Danemarca și Suedia.

Începând cu anul 2020, inițiativa UEFA Playmakers inspirată de Disney continuă să insufle fetelor din întreaga Europă dragoste pentru fotbal. Programul, care apelează la magia poveștilor Disney, a creat pentru mai mult de 132.000 de fete cu vârste între 5 și 8 ani oportunitatea de a-și face prieteni, de a se distra și de a dezvolta abilități fundamentale de mișcare”, a transmis Disney Plus.

  • Arsenal e deținătoarea trofeului Champions League, după ce a câștigat finala cu Barcelona în sezonul trecut, scor 1-0.

Liga Campioanelor UEFA la Fotbal Feminin reprezintă cea mai mare performanță, dedicare și pasiune în fotbal. Transmiterea acestui turneu incredibil demonstrează angajamentul nostru de a oferi clienților o gamă largă de divertisment captivant și dinamic. Pe măsură ce fotbalul feminin continua să crească în rândul publicului din întreaga lume, suntem mândri să oferim emoția și entuziasmul fiecărui meci abonaților Disney+ în Europa, fără costuri suplimentare.

-Karl Holmes, General Manager, Disney+ EMEA

Din România, Farul ar putea juca în Champions League în sezonul următor, după ce a câștigat sezonul precedent.

Citește și:
Florin Talpan continuă războiul: „Am solicitat la UEFA și FIFA să excludă toate echipele românești din cupele europene. Și echipa națională!”
Liga 2
Florin Talpan continuă războiul: „Am solicitat la UEFA și FIFA să excludă toate echipele românești din cupele europene. Și echipa națională!”
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
Campionate
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Conference League
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Daniel Pancu anunță revoluția la CFR Cluj: „Va trebui să «aerisim» puțin vestiarul! Sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine”
Superliga
Daniel Pancu anunță revoluția la CFR Cluj: „Va trebui să «aerisim» puțin vestiarul! Sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine”
ULTIMA ORĂ Concedieri masive în industria auto din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri masive în industria auto din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează